Azi am scris o poezie
Și i-am dat foc înainte de a se usca
Apa amniotică pe ultimul cuvânt.
Poezia e la fel de frumoasă când arde
Ca atunci când o scrii
Și te mai încălzește o dată.
După aceea, cât încă mai fumega
O metaforă lăsată de flăcări la urmă,
Am alergat pe străzi, am urcat in tramvaie,
Am umblat din ușă în ușă,
Am urlat pe stadioane pline,
Am implorat la intersecții, îngenunchind,
M-am înălțat până la cer și am strigat spre pământ,
Așa cum peste tot am strigat,
Dacă știe cineva ce a vrut sa spună autorul.
Viorel ILIȘOI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu