„Ucrainizarea” ca verb

 Treaba e că, dacă nu ieșim acum din clenciul ucrainean, s-ar putea să ne trezim între fălcile unui clește de război… Și nu pentru că rușii vor fi ajuns cumva primii la gurile Dunării, deși orice scenariu este de acum posibil, ci pentru că i-am lăsat pe „ăștialalți” să ne „ucrainizeze”, poate chiar dincolo de vărsarea fluviului… Și să nu ne trezim ca nătângi privind cum rușii își cer „partea” de descălecare la gurile Dunării pentru a „denazifica” amprenta ucraineană pe care am lăsat-o noi să devină țară în țară…

Și trebuie pusă stavilă acestei îngenuncheri în care ne-am lăsat împinși de guvernanții noștri… Pentru că s-ar putea să ne trezim cu forma verbală a unui „a ucrainiza”, dar nu sub conținutul acelui „a pune totul la dispoziție din perspective umanitare”, ci „a ne lăsa colonizați”… De ucrainieni sau de neamurile „alese” din spatele lor… Mai ales acum, când a devenit evident mesajul imperativ al ucrainienilor prin acel „Ne trebuie Portul Constanța!”…. Care chiar le trebuie!… Și nu numai! Acum vor și Sulina, unde au devenit și mai tupeiști, și cum altfel când de la București sunt aproape asistați în aceste acțiuni de impunere a unor „drepturi” (sau chiar nu am înțeles despre ce este de fapt vorba în opisul lor de a cere pe modelul altor gheșefturi din istorie?!)…

Ar trebui ca măcar Parlamentul să încerce să așeze lucrurile în matca lor… Să ieșim din acestă colonizare pe care ne-am pus-o stindard de slăvit, căci, da!, mila față de străini este dincolo de mintea noastră de pe urmă… Și poate, printre aleșii țării, să existe și câțiva foști ofițeri ai Armatei Române, care, spre deosebire de prim-sinistrul din fruntea Guvernului, să aibă habar de logistica militară. Pentru că premierul ne-a convins… Și nu doar prin vorbele sărăcăcioase, scobite parcă dintr-un manual cu multe, multe pagini lipsă, ci prin capacitatea sa de a gestiona cel mult „rastelul” de intendență al izmenelor (deși, și acolo contează cum sunt „încazarmate” efectele militare!)… Și este ilar să ai un general în fruntea guvernanților, dar să nu acționezi nici măcar la marginea unei precauții… Mai ales având un război la granițe, ba, chiar înlăuntrul lor (dacă militarii cu simțire istoriografică ar avea grijă să le tragă atenția guvernanților că nu trebuie să uite că Insula Șerpilor rămâne pământ românesc)… Or, să permiți sufocarea porturilor românești în interesul altei țări (acum aflată în această parte a „liniei”, dar mâine, cine știe?!…), având, așadar, un conflict în derulare la tot mai puțini kilometri de fruntariile țării, să nu lași porturile neîmpovărate pentru eventualele necesități „de război” ale țării tale, dimpotrivă, să asiști nefast la felul în care sunt sufocate, și ele și rutele care le deservesc, este mai mult decât simplă neghiobie…

Și da, recenta impertinență a oficialilor ucrainieni este suficientă pentru a solicita în Parlament revizuirea acțiunilor „umanitare” (care ne pot azvârli oricând scânteile războiului în propria casă)… Pentru că, în momentul în care Kievul a cerut cu tupeu să-i fie pus la dispoziție și portul Sulina, dar și operarea canalului fluvial, și nu oricum, ci prin piloți ucrainieni, în clipa în care tot ei ne-au acuzat (ăștia ne-ar duce și în fața tribunalelor internaționale!) că îndrăznim să navlosim navele lor cu grâne strecurând printre ele și câte un vaporaș de al nostru, este evident că a fost trecută o linie… Și poate că mâine-poimâine o să ne ceară și portul Brăila, dar nu să refacă bursa interbelică a cerealelor, altminteri celebră în acele vremuri, ci să-și navlosească strict cerealele lor. În timp ce ale noastre vor putrezi pe câmpuri pentru că nu vom avea unde să le depozităm, având hambarele negolite pentru că, nu-i așa?, nu a mai fost loc la export pentru cei ce au asigurat exportul altora… Și poate o să ne ceară și zone de stocare la malul mării… De la zona liberă Constanța până la cele ale rafinăriei de la Năvodari, care s-ar putea să rămână cam „pe uscat” după închiderea altor conducte de țiței de către ruși…

De aceea, se impune o revizuire a noilor vulnerabilități la adresa securității noastre naționale. Iar porturile trebuie eliberate din presiunile puse strict în interesul unei alte țări, mai ales că nu avem de câștigat decât la nivel de manipulatori portuari.

Sigur, putem continua să ajutăm Ucraina, dar numai după ce ne asigurăm că nu o să ne plângă mamele, soțiile și copilașii noștri de foame, și trasând clar un desfășurător al operațiunilor navale în interesul Kievului. Pentru că, în clipa în care cel căruia i-ai întins o mână să nu crape (și) de foame, vine și îți cere ca navele „să fie pilotate pe teritoriul românesc de piloți din Ucraina”, formalitățile vamale să fie făcute „din vas în vas, și nu în Portul Sulina”, regulamentul de tranzit pe Canalul Sulina, apoi poate și pe alte zone, să fie schimbat după nevoile lor, cu o creștere a vitezei pe Dunăre fără a ține cont de consecințele asupra mediului, eroziunii accelerate a malurilor dar și a riscurilor de incidente pe canal (că doar au experiența scufundării vaselor pe post de barje „subacvatice”, să nu uităm povara în anii a „Rostok” -ului!), „acordarea de permise cu regim excepțional”, dar și „mutarea mărfurilor și în largul porturilor Sulina și Constanța”, acolo de unde, eventual, ucrainienii să „alunece” câțiva kilometri în afara apele noastre, pentru a ajunge în cele internaționale (evident pentru a provoca navele de război rusești), înseamnă că nu-l mai arde grija chiar de cele pe care le știam noi, și ar trebui să ne întoarcem la treburile și trebuințele noastre…

 

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea

Foto: AGERPRES