GHEORGHE HOPÂRTEAN- In memoriam

 

14 august 1997-14 august 2022

Călător făra odihnă, prieten într-un ceas de popas, ai ajuns la mine într-o primavară dezgheţată . Genunchii imi tremură , ochii îmi licăresc, iar vocea devine nesigură...Doamne, ce emoţie adâncă!!!

Călător prea ostenit, ai pătruns în casa mea într-un amurg de mai şi-ai ramas...vreo douăzeci de ani...Ce mult e de-atunci!!! Te-am aşteptat, din nou, si ierni, si veri, si toamne, si primăveri... Aşteptare grea...Iluzia işi aprinde flacara mistuitoare. Cine poate să-ţi măsoare ţie timpul? Cine poate să-ţi măsoare ţie calea? Cine poate să-ţi măsoare ţie gândul? Cine poate să-ţi măsoare ţie iubirea? Măsurătorile pământeşti devin doar o iluzie. Tu te topeşti în toate, în timp, în cale, în gânduri şi iubire, întinzându-te, fără zgârcenie, risipindu-te ...

Am obosit de dor; as vrea sa-mi culc sufletul într-un leagăn al păcii. E stors, săracul meu suflet, e spart; cioburile s-au împrăştiat, se rostogolesc, cum de altfel se rostogoleşte şi viaţa mea.

M-am retras, cu paşi uşori, în mine însămi şi-am rămas cu o tristeţe inăbuşită, vizibilă printr-o respiraţie grea, adesea , mult prea grea…

Scena se revarsă. Viaţa –mi curge în albia-i învolburată. Mai caut porturi care nu există… Plătesc tributul de a nu putea şti, de a nu putea înţelege...

Tumultul gândurilor aleargă, aleargă intr-un adevărat şuvoi, apoi se revarsă, nu-si mai găsesc albia...

Intru în templul tăcerii. Măsor trecerea timpului. Sunt clipe ce nu iartă. Sunt umbre rătăcitoare, sunt întrebări, fară răspunsuri...

Sunt eu, cu mine şi copiii mei, suntem... NOI ! Ei dau mângâiere vieţii mele. Cum aş putea să vă mulţumesc că aţi ales calea cea dreaptă?

Am simţit, din plin, căldura vieţii din acea dimensiune numită “PRIETENIE”; ne-a ajutat sa traversăm greul. Vă mulţumesc! E cam târziu, dar...voi veţi înţelege şi veţi ierta...

Acum, în speranţa ÎNVIERII ŞI A LUMINII, privesc cenuşa lină din albia pustie şi constat ca am devenit ce-am fost ...

Odihna veşnică dă-i-o lui Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească!

Ana HOPÂRTEAN