Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița: „Dintotdeauna omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni”

 

Un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii!

În această perioadă, pericolul unui al treilea război mondial înspăimântă întreaga omenire, care poate fi distrusă, chiar și de mai multe ori, distinct prin fiecare „tip” de război, precum: război biologic; război chimic; război cu bombele cinetice; război cu super-armele cu fasciculele de particule; război cu armele laser cu energie direcționată sau armele electromagnetice etc. Aceste arme utilizate într-un conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de pe întreaga planetă la fel cum ar fi distrusă de un bombardament nuclear.

Folosirea cele circa 15.000 de arme nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de 13.500 sunt deținute de Rusia și de S.U.A., ar conduce la dispariția totală a omului de pe Pământ, chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor specialiști. Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai la anihilarea totală a inamicilor, ci ar înveli întreg Pământul cu radiații atât de puternice care ar face ca toate formele de viață de pe el să dispară.

După prima explozie nucleară, care a uimit militarii şi oamenii de ştiinţă, când aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe Oppenhaimer, directorul ştiinţific al proiectului, acesta, devenind conştient şi afectat de consecinţele pe care „opera sa” a avut-o și o va avea asupra omenirii, a exclamat, după citatul din poemul indian Bhagavad Gita: „Dacă strălucirea unei mii de soare ar clipi pe cer, ar fi ca o strălucire a Celui Atotputernic. Eu sunt moartea, distrugătorul lumilor”.

Albert Einstein a avertizat și el asupra consecințelor pe care le-ar avea asupra omenirii un război nuclear: „Nu ştiu cum se va lupta în cel de-Al Treilea Război Mondial, dar ştiu că în cel de-al patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre (cel de-al patrulea război mondial putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani). Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi.”

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni, a unor „genii ale răului”, a unor „cuceritori malefici”, care nu mai au capacitatea să țină cont de aceste realități din cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde cuceririle… până să-și supună întreaga lume.

Despre genialii cuceritori malefici

Istoria consemnează faptul că, numeroasele și marile nenorociri din istoria omenirii, au fost cauzatoare de „genialii cuceritori malefici”, de „geniile răului” care, pentru setea lor nebunească de putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale unor popoare pașnice. Succesul „genialilor cuceritori malefici” a constat în capacităţile și plăcerile nelimitate ale acestora de „a ucide pentru a cuceri”, în general pentru gloria lor personală. Orice război de agresiune, de ocupare, de acaparare a altor teritorii din afara graniţelor propriei ţări, ar trebui să fie judecat corect și consemnat în istorie ca fiind „criminalitate statală organizată”, iar „criminalii cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale organizate”.

Un „geniu militar al răului” spunea că „Femeia cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii”. Pentru ce susţinea respectivul „geniu militar al răului” acest lucru? Pentru a avea carnea de tun necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea. În ţara acestuia au fost mame care au avut și 5-8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi, pe rând, în numeroşii ani de războaie, ca și tatăl lor, și care au fost cu toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria împăratului”. Acest „mare cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate întregi în care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute de mii de femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi, cu forța, și duşi pe cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara graniţelor ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului „geniu militar malefic”, numit în cărţile de istorie „erou naţional”.

Aceste „genii militare malefice” au manifestat permanent o totală indiferenţă faţă de carnagiile  săvârşite asupra unor întregi popoare paşnice, carnagii care nu puteau avea loc decât din partea unor „monştrii cu chip de om” în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor „imperii ale răului”. Succesul „marilor cuceritorii malefici” a fost cu atât mai mare cu cât au trimis mai multe vieţi nevinovate la moarte.

Exemplele sunt numeroase de „genii criminale ale omenirii”, dintre care aici voi exemplifica cu cei circa de 40.000.000 de oameni uciși de armatele lui Ginghis Han (n. 1162 – d. 1227), care a reprezentat 10% din populația lumii din perioada respectivă (când Mongolia avea sub 2.000.000 de locuitori). Imperiul său mefistofelic a fost cel mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns să acopere, în perioada sa de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.

Masacrele și vărsările de sânge au fost atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în istorie până în secolul al XX-lea, când „genialul criminal Hitler” le-a depășit de câteva ori, atât prin numărul oamenilor uciși, cât și prin al tehnicilor „moderne” aplicate. Posibil că, peste ani va fi și acest călău „reabilitat” și considerat „un mare geniu militar”, „un mare cuceritor din istoria omenirii”.

Fiecare dintre cele circa 3.000 de războaie de agresiune (criminale) purtate în întreaga lume până în prezent, au fost un ospăţ al morţii, mai mic, sau mai mare, cu până la 60 de milioane de oameni morți numai în al Doilea Război Mondial, dintre care aproximativ 20 de milioane de militari⁠ și 40 de milioane de civili, mulți dintre civili murind din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, a bombardamentelor masive, a bolilor, a foametei etc⁠. Mai mult ca sigur că, după Al Treilea Război Mondial, nu va mai avea cine să numere victimele din cauză că, dacă acesta va avea loc, va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri. Nu vor scăpa nici acei nebuni care l-au declanșat și nici cei care le sânt dragi, dacă se poate vorbi de sentimente de iubire la respectivii.

Cu cât un „geniu militar al răului” a omorât mai mulți oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa malefică a fost mai mare. Cât timp oare omenirea va mai face greşeala de a accepta ca, o bestie umană, care prin campaniile sale militare, a măcelărit numeroase populații paşnice, a jefuit și incendiat sute și mii de localități, a batjocorit femei și fecioare, a omorât copii nevinovaţi, să mai fie numit ca „mare cuceritor”, ca „mare geniu militar”, ca „erou naţional”?

Sunt multe popoare care, în întreaga lor istorie, nu au purtat războaie de agresiune, care nu au ieşit niciodată din graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a altor popoare, a altor teritorii, a altor ţări. În ceea ce mă priveşte, sunt mândru că aparţin unui asemenea popor. Aceste popoare pașnice au tot dreptul să facă judecăţi de valoare corecte, respectiv: numai cel care îşi învinge duşmanii în luptă pentru apărarea patriei, numai acesta este un „geniu aflat în slujba umanității”, este un erou naţional, este un mare patriot.

Cel care întreprinde acţiuni pentru cucerirea unui popor pașnic ar trebui considerat și consemnat în istorie ca un criminal, ca un duşman al omenirii. Este un fapt cunoscut că, de când lumea, istoria nu se face și nu se scrie de popoarele paşnice, la care „Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşiˮ (R.W.Trevanian), fapt pentru care nici cărţile de istorie nu prezintă corect nici „geniile răului” și nici „imperiile răului” realizate prin adevărate „agresiuni criminale statale”.

Unii umanişti iluştri despre „geniile răului”

Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpați”. Din când în când istoria mai consemnează și despre unii umanişti iluştri, precum Jules Verne, Cincinat Pavelescu și Adrian Păunescu etc., care au emis judecăţi de valoare corecte despre eroismul popoarelor paşnice și despre „geniile răului”, precum în cele ce urmează.Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpați”, vorbeşte despre „valahii din Transilvania” care „…Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpați”, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania).

Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat”. (Henri Lacordaire în „Cugetări” ). Este o problemă de timp până când blestemul va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român, care au distrus și România de azi, în care nu (prea) mai avem nimic al nostru, care (prea mult) nici nu mai pare românească.

Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”. Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”, redată mai jos, face judecăţi de valoare corecte despre „geniile malefice” care, prin domnia lor, vor ca „în iad pământul să-l transforme” .

„Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna,/ Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor,/ Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor,/ Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, ‘ntodeauna./ Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii…/ Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor,/ E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor,/ Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!// În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin,/ Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin/ Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme.// Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor,/ Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme,/ În aerul acrit de sânge mă schimb în corb croncănitor… ”.

Altfel exprimat: Cel nestatornic, și lacom de-a-nghiți întreaga lume și a o ține îngenuncheată sub gestul său de dictator, el vrea stăpânul lumii ca să fie, omenire care să  muncească, să lupte, și să moară pentru el. Când vreunul i se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii… el îl zdrobește, indiferent că este  rege sau simplu om din popor. El crede că oricine e robul lui, ursit să piară, și-n clipele când îl doboară, ia forma sacră-a datoriei sau a iubirii! În firea celui ce  vrea să se revolte, strecoară al patimii venin, căci ținta lui este măcelul și să schimbe legea-n dușmănie și-n iad pământul să-l transforme. Și când popoarele, secătuite de tot ce aveau și sleite-n lupte pentru el, se vaietă, stăpânul lumii, în aerul acrit de sânge și scârbit de sărăcia lor, le dă tot dreptul … să moară după cum vor.

Adrian Păunescu – „Suntem pe mâna unor nebuni”

Dar și Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”, redată mai jos, exprimă crudul adevăr conform căruia „Nebunii urcă-n vârf de tot, Comandă lumea idiot, Declară zilnic un război, Murim săraci, murim umili, Din moftul unor imbecili Şi este vai şi-amar de noi”.

„Sunt nopţi şi zile pe pământ/ Când nu mai e nimica sfânt/ Şi omul trage-n jug din greu,/ Nebunii pleacă din spital/ Şi intră-n câmpul social/ Şi îl ucid pe Dumnezeu.// Nebunii urcă-n vârf de tot,/ Comandă lumea idiot,/ Declară zilnic un război,/ Murim săraci, murim umili,/ Din moftul unor imbecili/ Şi este vai şi-amar de noi.// Suntem pe mâna unor nebuni,/ Suntem pe mâna unor mari nebuni.// Nebunii fac în lume foc,/ În oameni nu mai cred deloc,/ Ca în relicve care-au fost,/ Zoologia e la preţ,/ Stau geniile în coteţ/ Iar Shakespeare li se pare-un prost.// Nu mai există nici valori,/ Nu se mai nasc nemuritori,/ Există bani şi-atâta tot,/ Să fim maimuţe-n carnaval,/ Maimuţa n-are ideal,/ Maimuţa are numai bot.// Suntem pe mâna unor mari nebuni,/ Suntem pe mâna unor nebuni”.

Concluzii.

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care „omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni”. Oare „Marii nebuni” care au ajuns de-a o ține îngenuncheată sub dictatura lor mare parte din omenire, care își doresc de-a fi stăpânii lumii, care în dorința lor nebunească de-a-nghiți întreaga lume, chiar nu mai au capacitatea să înțeleagă că un război nuclear înseamnă sfârșitul lumii ?

 

Autor: Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Sursa: art-emis.ro