SINGURĂTATEA PIETREI
câtă spaimă în oameni
de singurătate și moarte
în umbra binelui ei, oamenii
își ridică ziduri de piatră
morțile se repetă ciclic
cuvintele respiră covid
și toate acestea se întâmplă
în întunericul minților noastre
anotimpurile își au clipa lor de glorie
dar nu poți mărșălui cu picioare de plumb
zburăm rar, anevoios și nu avem vise
asemeni păsărilor istovite de timp
și atunci , când încercăm să zburăm
o facem spre asfințit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu