Foarte mulți dintre românii cu discernământ ai zilelor noastre (nu-s prea mulți dintre ăștia, iar numărul lor tot scade!), se întreabă și (degeaba) întreabă în felul următor: Cum e posibil că România, țara dăruită de Creator cu de toate (climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, însemnate bogății ale solului și subsolului), iar prin aceasta posesoarea a trei dintre cele patru vitale straturi naturale (litosfera, biosfera, hidrosfera, atmosfera), care, în profunda și tainica lor întrepătrundere formează binecuvântatul leagăn al vieții pe Pământ, parcă de-al dracului și în pofida acestor excepționale avantaje îndelung jinduite de agresori (romani, unguri, turci, tătari, muscali, austrieci, nemți, mai nou „distinsele” seminții ale Apusului) are atât de mulți sărăntoci și, la toți parametrii care ilustrează nivelul general de trai, ea se situează la coada țărilor din Uniunea Europeană?
Păi eu
spun că, dacă trei din cele patru straturi ne sunt prietene fidele (litosfera,
hidrosfera, atmosfera), chiar după înstrăinarea a circa jumătate din pământul
țării, acuma când poluarea își dă pretutindeni în petic (bunăoară, cum și când
vor dispărea munții de gunoaie din Maramureș?) și când războiul se îndârjește
aproape de granițele noastre, hiba aparține în întregime substratului uman al
biosferei, mai exact politicilor postdecembriste de haram făcute în peste
trei decenii pe aceste meleaguri și, desigur, celor care (a se citi „aleșii
mari și mici”), în campaniile electorale promit marea cu sare, iar pe urmă,
după ce au ajuns la butoanele puterii, necurmat o dau cotită: ba cu greaua
moștenire lăsată de înaintași (desigur, nu de ai lor, ci numai și numai de
adversarii politici), ba cu lipsa acută de resurse fnanciare (nu și pentru
găștile lor, precum în septembrie 2022, când la iuțeală și-au mărit veniturile
nesimțite cu 25%), ba cu recomandările obligatorii (sic!) ce vin de la
Bruxelles și de peste Atlantic.
Asta
fiind în esență mizerabila aflare în treabă a tuturor guvernelor din România
postdecembristă (industria, agricultura și transporturile puse pe butuci,
educația și cultura așijderea, milioane de români expatriați și întreaga țară
coborâtă la subnivelul de foarte
profitabilă colonie pentru companiile occidentale și pentru interesele lor
strategice, îndeosebi în momentul de față, când – după pandemiadă – continuă să
joace popice cu milioane de destine în aberantul război ruso-ucrainean), este
absolut normal ca acuma, în prag de iarnă și sub strivitoarea apăsare a atâtor
crize artificiale (energetică, financiară, alimentară, sanitară, identitară,
moral-spirituală), să ne întrebăm, noi cei mulți și amarnic păcăliți de
globaliști, via București, unde sunt enormele avantaje ale acestei țări din
mereu încețoșatul moment Decembrie 1989 (independenț energetică, economie
satisfăcătoare, remarcabile transporturi maritime și fluviale, niciun cent
datorie externă, creanțe de câteva miliarde dolari), rampa tuturor românilor de
lansare înspre sinucigașa aventură postceaușistă: fără industrie și agricultură
(pe bani împrumutați se cumpără cam 70% din mâncarea chimizată cu care ne
tragem zilele), aproape fără educație, cercetare, credință, mulțumire sufletească
și cumpătare materială, în schimb cu libertatea și democrația pe sponci, cu
legi făcute de hoți pentru hoți, cu tot mai mulți analfabeți funcționali (mai
bine de jumătate din absolvenții de licee și cam toți absolvenții facultăților
private), cu sistemul de sănătate în corzi și farmacii la tot pasul, cu o
datorie externă de peste 120 miliarde euro, fără armată, cu tot mai multe
familii dezorganizate, căci aprigul interes material îi dă cu tifla celui
moral-cultural, cu tineri cărora nu le pasă de patriotism sau tradiții și cu o
infracționalitate juvenilă în creștere alarmantă, braț la braț cu mitocănia,
violența, abandonul școlar, nemunca și goana după himere.
Ca
lucrurile să fie cât se poate de clare pentru toată suflarea mioritică (bine
sau rău intenționată, educată, mai puțin educată sau complet needucată,
deoarece ăsta-i catastrofalul drum pe care s-a angajat nația noastră
postdecembristă, „specializată” în pălăvrăgeli, ciupeli, furtișaguri, descurcăreli și ciocoisme,
haideți să aruncăm o privire asupra Guvernului Ciucă, actuala făcătură
penelisto-pesedisto-udemeristă, înjghebată anul trecut de bravul nostru Klaus,
cică pentru stabilizarea politică a țării. Asta s-a întâmplat după ce ani la
rând prezidentul a acuzat pesediștii de toate relele de la noi (apropo, domnule
președinte, doar ei sunt vinovați de eșuarea statului român?); o coaliție
esențialmente necoalizată, în care fiecare membru/formațiune caută să tragă
spuza electorală pe turta sa gășcărească, inclusiv udemeriștii fără coloană
vertebrală și cu convingeri naționale deocheate, făcând propuneri din care, la
finalul discuțiilor supraguvernamentale, ba rămân doar firimituri (bunăoară așa
ca interminabilele dezbateri pe marginea jenantei creșteri a veniturilor celor
mulți), ba se alege praful și pulberea în majoritatea cazurilor.
Vasăzică,
actualul Executiv are cea mai năstrușnică alcătuire, dar și ineficiență din
Uniunea Europeană și de mai departe (Africa, Polinezia etc.): oficial, adică la vedere, premier este
ex-generalul plagiator Nicolae Ciucă, dar neoficial (ceea ce decurge cu
necesitate din șantajul rămânerii la guvernare doar de pe poziții de forță),
adevăratul premier este aparent blajin-molâul Marcel Ciolacu. E drept,
Cabinetul mai are doi vice-prim miniștri (pesedistul Sorin Grindeanu, totodată ministrul
transporturilor, și udemeristul Hunor Kelemen, fără atribuții precise – pesemne
îi cârmuiește pe alde Cseke și Novák), dar deasupra tuturor tronează Klaus
Iohannis, care taie și spânzură după cum crede de cuviință, sau poate după cum
i se „sugerează” la centrele de comandă din Washington și Bruxelles (vezi
recentele maziliri – Sorin Cîmpeanu și Vasile Dîncu, respectiv noile înscăunări
– dubioasa Ligia Deca la Educație și necușerul Angel Tîlvar la Apărare).
Dar asul
politicii interne este în clipa de față în mâneca populistă a lui Marcel
Ciolacu, președintele pesediștilor și al Camerei Deputaților. Da, pentru că de
el depinde, mai mult ca de vrerea sau capriciile lui Klaus, dacă un ministru
rămâne pe post sau este mătrășit (vezi menținerea lui Virgil Popescu, îndelung
controversatul ministru liberal al Energiei).
Ce să
mai spunem că de un an se tot vorbește despre plagiatul lui Ciucă, dar el
continuă să se screamă în fotoliul de premier. Sau de unii miniștri
neînzestrați, ca să nu le spun necalificați, precum Virgil Popescu, Ligia Deca,
Lucian Bode, Marius Budăi, Ioan-Marcel Boloș și Angel Tîlvar, care – vorba
jurnalistului Ion Cristoiu – ajung miniștri și se mențin în funcții numai
pentru faptul că tufișoarele lor nu umbresc tufa numită Klaus Iohannis.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
7 nov. 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu