Soborul Maicii Domnului
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri
Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu
Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si
ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul
Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai
mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre
Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul
din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai
dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
Soborul Maicii Domnului
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri,
izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci,
ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa
strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Sfantul
Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se
tragea dintr-o familie de aromani. Istet de mic, Nicodim a invatat citirea
Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar
cand parintii sai au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si
rangul pe care le aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de
toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns
din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de
ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo.
Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si
evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei
manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea
intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand
rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa.
Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii
voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe
sine nevrednic de asemenea cinste.
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul
a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea
dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra,
despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme,
Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic
al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa
Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si
mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar
numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea
vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i
calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare
intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la
Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la
binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara
Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de
mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era
Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea
framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre
altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate,
prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el,
dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale
crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit,
dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si
intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe
Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta
impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in
Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de
apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit
intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma
manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru
domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa
cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia
de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant,
tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de
manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe
langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a
ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa
in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de
zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi.
Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa
Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios,
a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica
manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele
lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat
staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un
loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata
slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din
tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii
indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne
miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Sursa:
Calendar Ortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu