Când „tot ce-i românesc nu piere”, se acoperă, se înlocuiește…

 

Creșterea semnificativă a numărului de afaceri în franciză nu reprezintă nicidecum un motiv de laudă din perspectiva dezvoltării financiar-investiționale a unei țări… Pentru că nu mai este vorba de identitatea și creativitatea pur autohtonă, de stimularea și dezvoltarea ei, ci de manifestarea prin numele, mărcile și, în cele din urmă, banii care ajung în buzunarele altora… Ba, mai mult, supradezvoltarea afacerilor în franciză devine un factor în sine de împiedicare, chiar de strivire, a capitalului autohton ca manifestare românească, nemaifiind vorba de firme și branduri naționale, ci de „manșoane” investiționale în folosul altora… Și nu, nu întotdeauna sunt doar „baloanele” unor afaceri „de cartier”, în cazul marilor investiții având în față adevărate „anvelope” financiar-economice. Unele în care explozia de afaceri prin francize poate reprezenta la un moment dat un atentat la identitatea noastră și prin pervertirea inteligenței și efortului antreprenorial al tinerilor în folosul unor firme și mărci de aiurea, și în certa defavoare a punerii în evidență a autohtonului, structurile investiționale prin francize trebuind privite cu multă atenție tocmai din perspectiva neprotejării identității și a capitalului românesc. Mai ales după decenii în care afirmarea a tot ce-i românesc a fost oricum pusă sub grele lacăte… Acolo unde nu a fost de-a dreptul ștearsă…

„Tot ce-i românesc nu piere”, nu?!… Dar cât oare mai avem din autohtonul nostru de altădată?… Pe ce afirmări și dezvoltări ne mai putem baza când tinerii noștri au devenit, pe de o parte, pionii unor multinaționale, mișcându-se, nu pe tabla de șah, ci în limitele unui „pătrățel” bine delimitat din toate perspectivele de „distanțare” (socială, emoțională și chiar intelectuală), iar aceia care încearcă terenul antreprenoriatului sunt „gardați” spre a ajunge tot pionii unor „pătrățele”, de data aceasta sub fel și fel de francize?!…

De aceea, se impune crearea, dacă nu a unui minister dedicat protejării și afirmării în lume a identității social-economice a țării, măcar a unor departamente care să urmărească această suprasaturare cu afaceri sub francize, pentru a nu permite acoperirea, sufocarea și înghițirea ultimelor „redute” (mai mult linii și mici urme) pe care se mai poate manifesta acel rest, rătăcit prin istoria noastră postdecembristă, al acelui, cândva de neatins, pur românesc… Pentru că, de exemplu, doar în primul trimestru al acestui an, numărul de francize din România a crescut cu 30 la sută în comparație cu perioada similară a anului trecut… Cu peste 300 de francize intermediate și un total de 22 de milioane de euro… Și nu vorbim doar de cofetării, gelaterii, simigerii, magazine de cartier, ci și de firme de consultanță, de networking, de servicii educaționale și de achiziții (de afară) și instalări de echipamente aflate la mare căutare în acest moment (precum panourile fotovoltaice).

Și nici măcar nu este nevoie să inventăm ceva nou pentru nevoia de protejare a identității noastre economice… Ar putea sa facă acest lucru chiar unul dintre numeroasele organisme de supraveghere în numele binelui public a consumatorului, solicitând guvernanților să asimileze problema expansiunii prin francize asupra identitarului socio-economic românesc (fenomen cu tușe adânci și în domeniul politic, prin formațiuni copiind „la virgulă” marile pseudo partide și doctrine europene), prin raportarea unui număr maxim acceptabil de investiții sub franciză, cel puțin la nivelul de evitare a apariției unor monopoluri. Pentru că trebuie văzut cât din economia și perspectivele de dezvoltare a țării ne mai aparține și cât am lăsat deja altora…

Adică, pe câte frânturi de zecimale ne mai putem baza în protejarea acelui „românesc” de altădată?!… Mai ales când funcționarea sub francize a devenit chiar prima alegere în deschiderea unei firme, și când, nu mai vorbim de o simplă schimbare de mentalitate, ci de anularea și înlocuirea manifestărilor noastre ca libertăți economice de la începutul anilor ’90.

Francizele, mai ales ca posibile generatoare de monopoluri, trebuie bine legiferate… Pentru că a permite un asemenea asalt investițional (mai mult prin preluări a ceva deja existent, urmate de transformări și ajustări pentru eliminarea prea mult românescului) și, mai ales, după ce, de ani buni, firmele au fost oricum împiedicate să-și exprime identitățile naționale prin nume conținând sintagmele de „românesc” ori „național”, prin acte acceptate de tot felul de guverne trădătoare (ălea în franciză, și nu doar una a politicului, ci a răului politico-guvernamental!), înseamnă practic asigurarea cu bună știință a ștergerii oricăror forme și posibilități de exprimare a identității noastre. Înseamnă acel moment în care, ceea ce trebuia să ne fie ideologia postdecembristă de țară, îndemnul lui Jean Moscopol, și nu doar scântei rătăcite prin cei treizeci de ani ale unor apeluri pentru întoarcerea „la rădăcini”, va rămâne, nu doar o formă fără conținut, ci, în sine, un contur tot mai străveziu…

 

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea