Mult iubite și stimate, Doamne!
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce am greșit!
Ajută-mă, Doamne, să mă îndrept!
Mulțumesc, Doamne, pentru ceea ce mi-ai dat!
Miluiește-mă, Doamne, pe mine păcătosul!
Alungă, Doamne, ura, boala și suferința!
Ajută-mi, Doamne copilul!
Adună-mi Doamne, mințile și potolește setea de păcat
a lumii!
Strunește-mi, Doamne, gândurile din sufrageria
viselor!
Mult iubite și stimate, Doamne!
Lasă, Doamne, să intre-ntunecimea-n mine și să
doarmă cât mai târziu!
Dă-mi, Doamne, o rână sălbatică să îmbătrânesc cum
trebuie, să am mulți ani, dar să nu fiu bătrân!
Lasă, Doamne, umbra să se ține scai târându-se prin
și peste orice!
Mi-au înflorit deja ghioceii în priviri, Doamne!
Și sunt un candidat la sicriu, Doamne, acum
când soarele dă în pârg.
Îmi plânge cuiul în mâna răstignită, Doamne și stau
singur pe-un suspin tocmai când aflu prețul
iertării.
Doamne, deocheat de zorii revărsați și-n ascultatul
plânsetului, văd cerul rezemat de icoane bătrâne cum se proptește tăcut în
spatele zării
Doamne, stau ascuns după anotimpuri apuse și ascult urletul zăpezii stinse.
S-a trezit mai întâi trezirea, Doamne și se agăță de
salcâmii goi, cei în care se cațără soarele-n dimineți incandescente, Doamne,
iar eu privesc cum trec spre casă cirezile anilor în amurg peste timpul
meu mut.
Umblă serile desculțe și despuiate-n bulevardul atârnat de marginea iluziei. Ce mă fac, Doamne, cu ele? Nu le mai stăpânesc.
Cu lacrimi atârnate de obraz, lungi ca dorul nopții,
Doamne, mă agăț de frânghia ce coboară de pe ultima culoare a curcubeului spre
cerul dorit.
Mult iubite și stimate, Doamne!
Lasă-mi, Doamne, gustul durerilor avute pe un peron cu aripi de zăpadă.
Mărite Doamne, strugurii au umplut viile și un vânt
fără căpăstru îmi tulbură gândurile cerului.
Umblăm, Doamne, fiecare cu un cer în mână, dar ne
îndepărtăm de cerul tău.
Mult iubite și stimate, Doamne!
Mireasa omului de zăpadă, Doamne, trece peste umărul
tău și-n iarnă fierbinte frigul se-ntoarce cu fața la gerul din perete
blagoslovind iarna de sacralitate.
Trimite, Doamne, firele de gând, la sărbătoarea
mugurilor de sărut a clipei care ne-nveselește!
Lasă-mă, iubite Doamne, să adorm pe-un umăr înfrunzit pe patul rugăminții cu amprentele ei liniștite și nu-mi trage cerul pe față, Doamne, sub coasta iernii care mă arde.
Mai toarnă-mi pași pe iarbă blândă, Doamne, că
tare-i nehrănită bruma bătrână!
Dimineața s-a îmbăiat, Doamne, amăgirea curge
uniform și iscoade, la aceeași oră, dau lecții de zbor cîrtițelor somnambule.
Mult iubite și stimate, Doamne!
Cu privirea deplin înflorată, Doamne, privesc
asaltul nopții prin trecute neamuri care au năvălit în torida liniștii
și-ntimpul altui suflet.
Mult iubite și stimate, Doamne!
Cu o lacrimă ce stă-n calea dimineților deranjate de
mersul stelelor, Doamne, aștept iubirea în veșminte noi, chiar dacă îmi deşir
ghemul în limba vremii care mi-a mai rămas.
De dragul umbrei, Doamne, fac o piruetă în mijlocul
altui păcat și ca o inimă înainte de somn las vorbe în amintirea mea.
Tristă-i
urma-n pasul meu, Doamne, când prin hărăziri divine nu este târziu să-mi
fie cald, mai ales când îmi aleargă luna prin păr.
Raducan Puiu
18.08.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu