O hotărâre de guvern care precede un proiect de act normativ, intitulat „Strategia națională de vaccinare în România”, stârnește un uriaș tărăboi. Pe motiv că preconizează vaccinarea de-a lungul întregii vieți, inclusiv prin mecanisme de compensare. Înregistrăm o frecvență și chiar virulență rar întâlnite, proteste după proteste pe această temă. Cât este pericol real și cât este pericol imaginat în ceea ce preconizează Guvernul? Cum de a fost indusă o asemenea stare de alertă la nivelul unei părți din societate, unde tonul este dat de oameni inteligenți și instruiți?
Merită să analizăm cu toată seriozitatea cauza
acestui fenomen. Un fenomen social și totodată psihologic, la nivelul unei
părți a societății care percepe intenția Guvernului drept o capcană. Vectorii
acestor opinii sunt în general persoane, intelectuali ai României, care au
semnalat cu încrâncenare pericolele legate de campania anti-Covid a statelor și
capcanele de tot felul ale campaniilor de vaccinare. Și care, ulterior, atrag
atenția asupra unora dintre consecințele nefaste ale vaccinurilor anti-Covid.
Acești vectori ai societății au astăzi credibilitate, o credibilitate dată de
antecedentele legate de pandemie și, în consecință, sunt pe cai mari acum, când
atacă o intenție guvernamentală netransformată încă în lege. În definitiv,
legea vaccinării populației se află la capătul unei dezbateri publice și toți
cei care au simțit nevoia au fost și sunt în continuare în drept să dezbată.
În altă ordine de idei, întreaga tărășenie seamănă
cu povestea drobului de sare. Cade sau nu cade drobul de sare? Legat de
pandemie, a căzut. De ce nu s-ar repeta istoria? Și de aici încolo se dă cumva
undă verde pentru fel de fel de scenarii catastrofice. Și teorii ale
conspirației.
Nu am intenția să intru în coliziune cu intelectuali
pe care, în definitiv, am toate motivele să-i respect. Le atrag însă tuturor
atenția – și atrag atenția și opiniei pulice neutre, celor care nu sunt încă
plasați nici de-o parte, nici de cealaltă a baricadei – că mai e mult până
departe. Proiectul de act normativ urmează să intre în dezbaterea Camerei
Deputaților și Senatului. El nu are un caracter de urgență. Prin urmare, există
posibilitatea ca, mai întâi în Comisii și apoi în plen, să poată fi dezbătut și
amendat articol cu articol. Ceea ce astăzi este identificat drept o suită de
capcane de natură să dea apă la moară mult blamatei industrii farma sau
guvernelor în care reprezentanții industriei farma reușesc să facă lobby cu succes,
se poate confirma sau infirma. Dar doar în timp. Ceea ce însă va putea fi
vizibil este modul în care va fi definitivat actul legislativ.
Pentru moment, ceea ce întinde la maximum nervii
este intenția Guvernului de a vaccina cu mic cu mare întreaga populație. În
primul rând. Și în al doilea rând de a transforma această operație într-una
obligatorie. Într-un fel sau altul, cine nu se va conforma va suferi o serie de
consecințe. În funcție de ce va stabili legiuitorul, asemenea consecințe pot fi
financiare, în sensul aplicării unor amenzi, sau de altă natură. Cum ar fi
stabilirea unor restricții, la care să fie supuse persoanele care nu se vor
vaccina sau părinții care refuză să-și vaccineze copiii. Asemenea restricții
n-ar putea presupune în niciun caz interdicția de a li se acorda asistență
medicală, ci mai degrabă obligarea acestora de a plăti tratamentele generate de
contactarea unor afecțiuni care puteau fi evitate prin vaccin. Și această formă
de constrângere este discutabilă. În sensul că, în conformitate cu Constituția,
asistența medicală în România este generală și gratuită. Chiar dacă acest
principiu este de multe ori încălcat. Mai rămâne de dezbătut în cele două
Camere ale Parlamentului lista celor câteva vaccinuri care urmează să devină
obligatorii. Poate că acum avem o listă mai lungă, iar din Parlament va ieși o
listă mai scurtă. În fine, ca să dau curs și unei observații cât se poate de
pertinente a avocatului Dan Chitic, societatea va trebui să dea răspuns la
întrebarea de ce, pentru actele normative vizând sănătatea populației, este
necesar un aviz al Serviciului Român de Informații. Aici răspunsul este mai
complicat. Pentru că atribuțiile celui mai important serviciu secret al țării
nu sunt bine definite. Aparent, totul poate ține de siguranța națională. În
realitate, lucrurile nu stau așa. De siguranța națională ar trebui să țină doar
acele acte normative care vizează antiterorismul sau contraspionajul. A pune
totul în cârca SRI ca răspundere înseamnă implicit a-i acorda acestui serviciu
secret puteri exagerat de mari în toate domeniile.
Așadar să fim precauți, să fi prudenți, dar să nu ne
isterizăm. Chiar dacă din nefericire puterea din România, dar și puterea de la
nivel european și mondial le oferă suficient de multe argumente celor care se
tem că o să cadă drobul de sare.
Autor:
Sorin Roşca Stănescu
Sursa:
corectnews.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu