Un secretar de stat maghiar a făcut noi declarații controversate în timpul unei vizite la Cluj Napoca. Oficialul susține că „Fără Cluj nu există istorie maghiară, nu există națiune maghiară” și a punctat că dezvoltarea orașului se datorează și unității maghiare.
„Prin aceasta nu afirmăm că doar maghiarilor le
aparţine oraşul. În ultimele secole, decenii şi chiar şi astăzi, Cluj-Napoca a
aparţinut întotdeauna oamenilor care au trăit şi trăiesc în acest oraş şi care
au contribuit la dezvoltarea acestui oraş cu munca, sârguinţa şi talentul lor”,
a transmis oficialul maghiar, care a punctat că orașul Cluj-Napoca nu se poate
separa de personalitățile istorice maghiare și de maghiari, potrivit Hirado.Hu.
Árpád János Potáp, secretar de stat responsabil
pentru politici naționale în cadrul Cancelariei prim-ministrului ungar, a
participat la inaugurarea Casei Herepei, renovată cu sprijinul Guvernului
Ungar. Înaintea eveniementului a avut loc o slujbă religioasă care a deschis
cea de-a 14 ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Sursa:
NapocaNews

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu