Mai știm cine ne apără?

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Titlul acestui text l-am împrumutat de la scriitorul Gheorghe Pituț, acest poet solid, cum este cubul, în semn de respect și prețuire pentru valoarea lui poetică și a prieteniei care ne-a legat. Nu știa când și-a botezat cartea că titlul lui va deveni o întrebare ascuțită pentru omul lumii. Da, cine ne apără de războaiele care au cuprins sistemele politice și administrative, multe dintre ele derutate, descoperite și nepregătite pentru a face față unui asemenea șoc. Războaiele sunt cea mai tristă invenție a omului. Mă gândesc la uriașele investiții în domeniul militar, pentru toate tipurile de războaie, terestre și cosmice, care au creat cele mai sofisticate arme pentru a cuceri, a dobândi supremația, pentru a ucide.

Se face numărătoarea marilor armate, a sofisticatelor dotări, așa că s-a indus în lume o isterie de necuprins. La întrebarea din titlu avem ceva soluții? Căutăm aliați puternici, de încredere, care să ne apere. Că singuri nu facem față în această nebunie a înarmărilor. Mă copleșesc imaginile cu războaiele de lângă noi, cu submarine și alte cui­rasate moderne, cu rachete, care au viteza gândului și cele multe altele. Te mai oprești din mersul pe jos și te întrebi la ce bun toate acestea? Îți vine în minte o doctrină apusă, când se striga dezarmare = pace! Și vine nevăzutul și încurcă multe planuri, socotite pe termen lung. Specialiștii în doctrine mondiale consideră că noile tipuri de amenințări au fost elaborate greșit.

Se miza pe conflicte locale, care au fost și mai sunt, generând altele regionale, apoi continentale și mondiale. A venit uriașa criză, cu o mare viteză de răspândire, cu efecte majore asupra sistemului civil. În fața ei, și demnitarii, și generalii au devenit posibili soldați ai morții. Cei care ticluiau moartea pentru alții s-au trezit cu ea la ușă. După cum vedem, nici măcar virușii nu aleg, ci culeg. Nu ocolesc nici marile cancelarii, nici generalii cu patru stele. Se adeverește o vorbă cunoscută: în fața morții toți suntem egali. Și armele sofisticate, într-un fel, se dovedesc neputincioase. Cei care hotărăsc soarta lumii nu au avut la îndemână un manual din care să învețe cum să răspundă războiului din Israel. Toți visau arme! Liderii unor mari puteri se simt mai înfricoșători când prin fața lor defilează arme și oameni în pas de front.

Așa sfidează lumea și o înspăimântă. Armele să vorbească, zic cinicii acestei lumi. Care provoacă cea mai odioasă imagine a morții. Copii decapitați, femei ucise cu baionete, civili uciși fără alegere, ucigând tineri care se veseleau la un festival. Când a venit nevăzutul purtător de moarte, nu erau stocuri de sentimente, nu erau materiale de ocrotire. Atacul prin surprindere a venit din partea unui ina­mic care nu prea figura în pregătirea de luptă. Și fronturile au fost încurcate. Cu o mare viteză s-au prăbușit doctrine militare.

Virușii războiului dau o grea lovitură omului. Îi subțiază puterea și încurcă lumea. Pe acest fond a apărut reflexul național de protecție. Mai întâi eu, apoi noi! Așa s-a derutat și Uniunea Europeană. Cazul Israelului este emblematic. A fost luat prin surprindere, zic unii. E clar că atacul terorist a fost dezastruos. Mă mir și eu, ca toată lumea, cum într-o zonă plină de agenți ai Mossad, izbucnește un asemenea conflict? S-a reactivat butoiul cu pulbere din această zonă. În multe țări, conducătorii se pregătesc de alegeri, mai ales anul viitor. Din România, până în America. Politicienii au un discurs al disculpării. Nu ei, ci alții sunt vinovați de haos. Așa a apărut și teoria virusului Hamas, iar palestinienii dau vina pe americani.

La noi, discursul electoral se reduce la obositoare învinuiri reciproce. Apoi războiul a suspendat legislații. Mă rog, provizoriu, până nu se știe când. Citesc că în America, republicanii nu prea varsă lacrimi pentru actualul conflict. Un comentator de la Bruxelles crede că la nivel european starea provocată de atacul Hamas este ținută mai bine sub control. Ca metodă de lucru s-a folosit excepția de la regulă, motivată de urgență. Mă întreb în ce măsură criza războiului acoperă orgoliul și cenușa istoriei? Se transferă vinovăția spre alții, socotind că nu și-au făcut treaba. Avem și noi pilde pe aproape. Pe noi cine ne apără? Prevăd că lumea după aceste războaie, nu știm însă când va fi asta, nu va avea aceleași reguli de conduită.

Se va extinde și plaja pentru dezinformare. Dar acum ce trăim? Cât este adevăr și cât minciună în ceea ce ni se spune despre războaie? Aud că legile sunt scrise de oameni, care nu se văd la televizor. Furnizează bani și putere nelimitată. Ei reprezintă răul. Deci conspirația este în preajmă. Cine ne apără? Mintea, veți spune. Ce așteptăm? Ziua de mâine, cu soare și venirea lui Hristos!