Foaie periodică,
gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIII(2023),
nr. 503(1 –15 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Evoluție sau involuție? Învățam în școala generală și în liceu, că societatea este într-o permanentă evoluție, de la comuna primitivă la vremurile contemporane și tot așa mai departe, pe verticalele viitorului. Ba mai mult, pe o anumită treaptă de dezvoltare socială, va dispare statul și dreptul, așa încât oamenii se vor conduce după propria lor conștiință. Ce frumos!
Ușor-ușor, am început să văd mai bine realitățile, să-mi pun întrebări, să caut răspunsuri. Am observat că de la o epocă la alta oamenii și-au înmulțit și și-au sofisticat armele de tot felul menite să ucidă oameni. Războaiele de altădată sunt jocuri de copii în comparație cu cele de azi. Atunci mureau câteva sute sau câteva mii într-un război, azi mor zeci de milioane. Din ce în ce lumea este tot mai pornită spre conflicte, interesele politice și economice trec cu tăvălugul lor, nepăsătoare, peste oameni, peste țări, peste destine. Iadul era descris doar în cărți, în predici și-n picturi; azi îl întâlnești în teatrele de război, în lagăre, în închisori, în zonele defavorizate.
Mâncarea era curată, așa cum ne-o oferea mama-natură. Vechile scrieri vorbesc de vârste matusalemice, de sute de ani, la care ajungeau înaintașii noștri. Leacurile erau culese iarăși din natură, din plante, din pământ, din exerciții fizice. Azi mâncarea, aerul și apa au ajuns mai poluate ca oricând de tot felul de substanțe chimice și ingrediente dăunătoare sănătății. Ni se propune să mâncăm gândaci, viermi și alta bazaconii! Bolile de tot felul, care mai de care mai periculoase, ni se cuibăresc în trupuri pe nesimțite. Rar există om perfect sănătos. Niciodată nu au fost atâtea farmacii, atâtea medicamente, atâția medici, dar și atâtea boli ca astăzi. Se alocă fonduri uriașe pentru arme, pentru războaie, dar tot mai puține pentru găsirea de leacuri și medicamente salvatoare. Tot felul de teorii prind teren în mintea puternicilor lumii privind reducerea populației prin războaie, boli provocate, avorturi, sterilizare, tot felul de perversiuni sexuale. Tot mai mult se polarizează lumea în bogați și săraci, în oameni care nu mai știu cum să-și cheltuiască averile și oamenii care mor de foame.
Cinstea, buna-cuviință, respectul față de semen, solidaritatea erau trăsături definitorii pentru strămoșii noștri. Nu degeaba ne-a învățat Mântuitorul, că omul de alături ne este frate și trebuie să ne purtăm frățește cu el. Alte învățături au prins teren în mintea puternicilor zilei bazate pe idei contrare, precum aceea că ,,omul este lup pentru om” și, ca atare, trebuie sfâșiat cu orice preț. Individualismul, egoismul, singurătatea rău înțeleasă, lăcomia, setea de avere, de putere și de plăcere ne-au vârât în păienjenișuri de relații și interese meschine, străine de învățătura creștină. Practici contrare firii sunt promovate la nivel oficial, cum tot oficial sunt subminate instituții milenare, care și-au dovedit în timp utilitatea și necesitatea.
Știința s-a dezvoltat, atingând un nivel de neimaginat altădată. Asta a făcut ca să apară aparate care de care mai sofisticate, mai performante. Din păcate, cele mai multe nu urmăresc sănătatea, bunăstarea și fericirea omului, ci uciderea sau însingurarea lui.
Se vorbește în Vechiul Testament de vremea când oamenii au construit Turnul Babel, ca să-L sfideze pe Dumnezeu, ca să nu mai poată fi afectați de cataclisme naturale. Li s-au încurcat limbile, nu s-au mai înțeles și isprava lor a rămas o amintire. Se vorbește de un continent, Atlantida, pe care știința s-a dezvoltat atât de mult, încât, dintr-o eroare umană, a fost provocată distrugerea și scufundarea acelui continent cu locuitorii săi. Din toate învățăm că acolo unde Dumnezeu este alungat nu poate fi viață, statornicie, pace și fericire.
Ceea ce face lumea vremii noastre este tot o construcție fără Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. E o ambiție luciferică de a-L concura pe Dumnezeu, dar și de a-I distruge creația, în primul rând pe om. Cui folosește asta? Unui grup de puternici, care nu se sinchisesc de râurile de sânge și de lacrimi ale celor năpăstuiți? Unui grup restrâns de puternici inconștienți de catastrofele pe care le pot provoca? Diavolului și acoliților lui? Și unora și altora.
Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu a plecat în concediu, nu
S-a pensionat și nici n-a murit. Trebuie să înțelegem că diavolul și chibiții
lui nu lucrează decât atât cât Dumnezeu le permite să lucreze. Răbdarea lui
Dumnezeu nu este fără limite. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu-Și va lăsa
creația nimicită de niște nemernici cu sufletul vândut tenebrelor. Prea mult
l-a iubit pe om; nu degeaba Și-a dat Fiul jertfă pentru salvarea Omului.
Batjocorirea creației lui Dumnezeu nu poate să fie la nesfârșit. Vor fi zvârcoliri,
ucideri, prigoane, vor și sfinți, dar până la urmă Dumnezeu va ieși biruitor.
Ceea ce este împotriva lui Dumnezeu și a rânduielilor Sale nu poate să supraviețuiască, ci va pieri ca
fumul. Și,
totuși, mă întreb: lumea evoluează sau dimpotrivă?!
*
Cuvinte părintești. Redăm
mai jos câteva reflecții îi sfaturi ale Părintelui Ilarion Felea privind
Curăția inimii:
,,Nimeni nu se poate mântui fără să-şi cureţe vasul inimii de toate
gândurile şi poftele rele. Creştinismul este religia inimii curate.
Într-o zi
fariseii şi cărturarii şi-au arătat mirarea că ucenicii Domnului „calcă datina
bătrânilor, că nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine”. Mântuitorul, care
cunoştea cât de făţarnice şi cât de necurate erau inimile lor, i-a mustrat
aspru, apoi a chemat mulţimile şi le-a grăit: Ascultaţi şi înţelegeţi: nu ceea
ce intră în gură spurcă pe om, ci pe om îl spurcă ceea ce iese din gură!”
Se pare că pilda
aceasta nu a fost înţeleasă. De aceea, după ce Apostolul Petru a rugat pe
Mântuitorul să le-o tâlcuiască, El a răspuns: Încă şi voi sunteţi nepricepuţi?
Dar nu înţelegeţi că tot ce intră în gură, trece în pântece şi apoi se aruncă
afară? Iar ce iese din gură, iese din inimă şi aceasta spurcă pe om? Că din
inimă ies gândurile rele, uciderile, desfrânările, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.
Acestea sunt care spurcă pe om, iar a mânca cu mâinile nespălate, nu spurcă pe
om. (Mat., XV,1-20). Poate oricine înţelege că Mântuitorul aici nu se ridică
împotriva spălării mâinilor înainte de mâncare. Spălarea mâinilor este o regulă
de sănătate, pe care toţi suntem datori să o ţinem cu sfinţenie. Nici nu putem
bănui câţi oameni, mai ales copii, îşi bagă sămânţa feluritelor boli în corp cu
mâna lor, atunci când îşi duc bucătura de pâine în gură cu mâna murdară!… Iisus
Hristos, acum ca totdeauna, pune preţ deosebit pe curăţenia inimii, pe partea
dinlăuntru a paharului şi a blidului (Mat., XXIII,25-26), adică a sufletului.
Cine mănâncă cu mâinile nespălate, nu se spurcă, ci se îmbolnăveşte. Mai
vinovat e acela care are inima plină de gânduri şi pofte rele. Gândurile şi
cuvintele dezvăluie inima omului. Gâtlejul varsă prisosul stomacului, gura,
prisosul inimii. Cuvintele bune arată un suflet bun; cuvintele rele arată un
suflet rău. Gândurile şi cuvintele rele înrăutăţesc şi otrăvesc sufletul.
Acestea sunt care spurcă pe om. De ce? Pentru că gândurile şi poftele rele care
se nasc în inimă, duc pe om la faptele rele. Uciderile, furturile, minciunile,
desfrânările sunt tot fapte rele, spurcate, pe urma cărora trupul omului ajunge
pedepsit şi sufletul pătat, vinovat, spurcat.
Chiar şi în
graiul de toate zilele se spune despre omul care înjură urât, care este
desfrânat, mincinos sau ucigaş, că este „om spurcat”, „om tare spurcat”, „om
scârnav”, „om murdar”, „omul dracului”. Pe toate paginile ei, Sf. Evanghelie ne
învaţă că omul se mântuieşte prin Harul sau darul lui Dumnezeu, prin credinţa
dreaptă şi prin credinţa lucrătoare prin iubire (Gal., V,6), adică prin fapte
bune. Este vădit că faptele rele spurcă şi osândesc pe om, iar faptele bune îl
răscumpără şi îl mântuiesc. Credinţa fără de fapte bune este moartă, ca şi
trupul fără de suflet (Iac., II, 26). Nici harul lui Dumnezeu însă şi nici
credinţa nu pot să ne asigure mântuirea, dacă nu facem ordine şi curăţenie în
casa inimii noastre: «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe
Dumnezeu» (Mat., V, 8). Doar cei curați cu inima pot vedea pe Dumnezeu. Nu poţi
avea lumină în casă, cu ferestrele murdare; nu poţi vedea pe Dumnezeu dacă nu
ai inima curată. Inima curată de pofte şi gânduri rele e ca şi ochiul curat:
vede limpede, e luminat. Inima plină de „răpire şi de nedreptate” (Mat., XIII, 28)
este „o inimă rea”, o inimă oarbă, o inimă spurcată. Oricine vrea să se
mântuiască, adică să facă să rodească în sufletul său harul lui Dumnezeu şi
credinţa ortodoxă, e dator mai întâi să fie sincer, cinstit şi să-şi cureţe
inima de gândurile şi poftele rele, din care se nasc faptele rele. În inimă e
ascunsă taina şi cheia mântuirii, «căci cu inima credem, ca să ne îndreptăm şi
cu gura mărturisim, ca să ne mântuim» (Rom., X, 10)”.
*
Ce mi-e mie
drag pe lume! Redăm mai jos o frumoasă poezie a prietenului nostru de peste mări și
țări, Domnul Ioan Miclău, din Cringila(Australia), cu acest titlu, poezie ce trezește nostalgia
autorului, dar și a tuturor celor ce au fost copii. Iat-o:
,,Ce mi-e mie drag pe lume,
Prieteni dragi cu vorbe bune,
O vâlcea cu lăcrimioare,
Răsăritul cel de soare!
Să văd roua peste câmpuri,
Mieii alergând pe dâmburi,
S-aud mierla dumbrăveană,
Cântând doina ei aleană!
Și mi-e drag s-aud cum bate,
Pe la cioturi scorburate
De goruni, o gheonoaie,
Repezită și vioaie!
Și mi-e drag să caut urme,
Ce-s lăsate-n zori de turme,
Turme albe de mioare,
Ca-n cer stele călătoare,
Când cu coama ca de zimbru,
Se ridică de prin cimbru
Vântul, ce ieșind în drum,
Poartă valuri de parfum!
La fântâna cea de piatră,
Coțofana și azi latră
Stând pe cumpăna cea veche,
Ca-n povești zmeul de veghe!
Când văd fumul de la stână,
Văd câmpia cea română,
Când aveam inima pruncă,
Și purtam căciulă țurcă”.
*
Dr. Radu Iman. General pe câmpul suferinţei. Spitalul este o
instituţie de care ne amintim mai cu seamă când ne copleşeşte suferinţa pe noi
sau pe cei din apropierea noastră. Atunci alergăm spre el cu ce putem ca la
ultima speranţă. Considerăm că oamenii aceia în alb deţin tainele vieţii,
licorile miraculoase care ne smulg din mrejele morţii şi ale suferinţei. De
cele mai multe ori aşa este, însă sunt şi cazuri când, în ciuda tuturor
strădaniilor oamenilor în alb, nu se mai poate face nimic.
Am avut prilejul de a fi cunoscut mai din aproape Spitalul Judeţean de
la Turnu Severin prin 1997. Acolo am cunoscut instituţia, dar mai ales o parte
din oamenii de acolo. În primul rând l-am cunoscut pe Dl. Dr. Radu Iman,
directorul spitalului. Tocmai era de gardă la secţia de chirurgie. Cu
competenţă, seriozitate şi deosebită atenţie m-a consultat. În mai puţin de o
oră am fost pe masa de operaţie. Anestezia fiind parţială, am putut să-l
urmăresc cu teamă şi cu admiraţie. Era sigur pe sine. Câte o glumă făcea, ca să
alunge încordarea momentului. Pregătirea pentru operaţie a fost un adevărat
ritual. Parcă se pregătea preotul pentru Sfânta Liturghie. În timp ce îşi punea
echipamentul specific, cânta. Mai bine zis fredona ca pentru sine o melodie
religioasă. Parcă invoca divinitatea să-i fie într-ajutor. Când anestezia şi-a
făcut efectul, a trecut la treabă. Se vedea că îi place meseria şi o face cu
drag. Vorbele de încurajare adresate mie se împleteau cu comenzile scurte,
precise, date asistentelor. Nimic nu trebuia să fie inutil, greşit. Toţi ştiau
asta. Şi aşa a fost. Mâna de profesionist răspundea comenzilor inteligente.
Timp de câteva săptămâni apoi l-am cunoscut pe Dl. Dr. Radu Iman şi
echipele de asistente ce asigurau schimburile 24 de ore
din 24. Nu-mi amintesc să fi fost zi din această perioadă, în care dânsul să nu
fi venit în vizită de cel puţin două ori pe zi. Îl ştia pe fiecare, cântărea
situaţia clinică a fiecăruia şi încerca să-i întărească moralul şi speranţa cu
câte o glumă ori o vorbă de încurajare. Dl. Iman nu avea timp de vorbă multă,
de taclale. Ardelean de origine şi formaţie, ştia că seriozitatea este cartea
de vizită a unui medic bun. Bolnavii îl aşteptau ca pe un înger şi nu rămâneau
dezamăgiţi. Dânsul lupta acolo ca un ofiţer de rang înalt cu suferinţa şi cu
moartea. Din păcate, adesea trebuia să lupte şi cu teama, cu îndărătnicia şi
mai ales cu prostia multora. Cel mai greu era să lucreze cu cei care „ştiau“
mai multe decât medicii! Ceea ce a fost incredibil dar adevărat, a fost faptul
că Dl. Dr. Iman mi-a refuzat, cu delicateţe şi demnitate, onorariul pe care am
considerat de datoria mea să i-l ofer. Cazuri mai rare, dar cu atât mai
vrednice de laudă!
Personalul secţiei de chirurgie II de la Spitalul Judeţean este format
din asistenta şefă, asistente, infirmiere şi femei de serviciu. De la prima
până la ultima îşi cunosc perfect atribuţiile şi le împlinesc cu
conştiinciozitate. Totul se desfăşoară cu precizie de ceasornic. Nimic inutil,
nimic pe bâjbâite. Fie ziua, fie noaptea, fie zi de lucru, fie duminică sau
sărbătoare, în secţia respectivă, cât şi în toate celelalte secţii ale
spitalului se desfăşoară activitatea în foc continuu. În orice moment poate
apare cine ştie ce caz disperat. Spitalul e pregătit până în cele mai mici
amănunte să facă faţă situaţiei. Au sosit acolo tot felul de bolnavi şi
accidentaţi, care mai de care în stare mai gravă şi corpul medical de
specialitate a răspuns prezent cu promptitudine.
Spitalul este condus de Dl. Dr. Radu Iman. Este uimitor cum are
capacitatea de a se dărui atât muncii profesionale de medic chirurg, cât şi de
conducător de unitate. Conducerea spitalului e grea. Problemele sunt multiple
şi spinoase. Cele câteva sute de persoane de pe schema de funcţionare a
spitalului, numeroasele secţii cu problemele lor, medicamentele,
instrumentarul, hrana bolnavilor şi multe, multe alte greutăţi sunt rezolvate
în primul rând de director. Toate s-ar rezolva însă cu bine, dar lipsa unor
fonduri suficiente se resimte adesea, deşi dăruirea şi profesionalismul
personalului încearcă să acopere acest aspect. Spitalul funcţionează ca o
maşinărie uriaşă, menită să redea sănătatea, liniştea şi bucuria de a trăi
celor ce îi bat la poartă.
Privesc azi cu alţi ochi spitalul: cu mai mult respect şi recunoştinţă,
cu regretul că nu am puterea necesară pentru a face munca oamenilor de acolo
mai uşoară. Nu ştiu dacă medicii, asistentele şi personalul inferior al
spitalului au familii şi viaţă personală. Ştiu însă că dumnealor se topesc ca o
făclie zi şi noapte, veghind la viaţa şi sănătatea celor aflaţi în suferinţă.
Un singur cuvânt poate să sintetizeze simţămintele ce le încearcă
oricine trece prin spitalul de la Severin: „Vă mulţumesc!“ Fiecare rămâne cu o
datorie sfântă pentru tot restul vieţii sale: a se ruga şi pentru oamenii de
acolo, care se dăruiesc oamenilor.
*
File de jurnal – 7 martie 1984. ,,Am fost la Severin. Tăticu a
tăiat vițelul și mămica l-a vândut la cunoștințe. Protopopul s-a arătat foarte
binevoitor, lingușitor aproape față de mine.
Părintele Stelică Zoican mi-a povestit
de un tânăr profesor din Izverna, care urma facultatea la București. Plecând
într-un an la examene, în Craiova a văzut că o doamnă foarte frumoasă urca în
tren cu mult bagaj. Repede s-a dus s-o ajute și i-a oferit loc în
compartimentul în care călătorea el. Doamna i-a spus că e soția unui colonel și
că soțul e plecat la Oradea pentru trei săptămâni. Profesorul a început să se
întindă ușor-ușor, făcându-i declarații de dragoste. Cucoana n-a fost
surprinsă, ba, mai mult, l-a invitat să locuiască la ea pe timpul cât șade la
examene.
Când au ajuns în Gara de Nord, cum era
și firesc, profesorul a trebuit să se ocupe de bagajele cucoanei. El nu avea
decât un geamantan, destul de greu, dar cele trei ale cucoanei întreceau
măsura. De! Și-a desfăcut profesorul cureaua de la pantaloni, a legat două
geamantane și le-a pus pe umăr, iar celelalte două le-a luat în mâini. Astfel
ambalat, a plecat după cucoana care mergea înainte, bine-merçi, cu o gentuță pe
umăr. Au mers foarte mult, parcă nu se mai termina drumul. Cucoana a zis că nu
mai e nevoie să ia tramvai sau alt mijloc de transport, ci că pot merge pe jos,
fiind foarte aproape. Ușor-ușor, profesorului nostru i-a ieșit spuma, ca pe o
mârțoagă de cal, când o bagi primăvara în plug.
Când au ajuns, în sfârșit, în fața unei
vile luxoase, doamna a scos cheia din geantă și a descuiat poarta. La intrarea
principală a vilei a sunat. A ieșit repede un zdrahon în pijamale și a
îmbrățișat-o drăgăstos, dojenindu-o că nu dăduse telefon din gară, ca să se
ducă s-o ia cu mașina. ,,- N-a fost nevoie, dragul meu, fiindcă l-am găsit pe
dânsul, un om foarte cumsecade, care s-a oferit să-mi aducă bagajele!”
Zdrahonul l-a privit pe profesorul care
gâfâia ca o locomotivă cu abur, care iese pe coasta Balotei și i-a zis ironic:
,,- Domnul meu, poftiți înăuntru, ca să vă servim cu ceva!” Profesorul nostru,
trezit ca dintr-un vis frumos, s-a fâstâcit și s-a scuzat că nu poate să intre.
,,- Atunci spuneți cât costă oboseala dumneavoastră!” i-a mai zis soțul
doamnei. ,,- Nu, nu costă nimic!” a mai zis izverceanul nostru și și-a luat
geamantanul. A făcut stânga-mprejur și pe-aici ți-e drumul. Doamna intrase
demult în casă, pentru că, probabil, nu-și putea stăpâni râsul, văzându-și
adoratorul într-un hal ca acela. Profesorul nostru s-a jurat că toată viața lui
după fuste nu va mai umbla.
Am trecut pe la Casa Corpului Didactic
și l-am găsit pe inspectorul Șonea. Mi-a spus că mi-a apărut ceva în ,,Școala
Mehedințiului” și-n volumul ,,Proverbis”, dar n-a putut să-mi dea nici un
exemplar, fiindcă directorul C. Negreanu le avea încuiate(…).
Am făcut seara Pavecernița Mare la
Bârda. Anul acesta în ambele sate a venit mult mai multă lume față de anii
precedenți.
A fost o vreme de adevărată primăvară.
Aproape s-a ochețit zăpada peste tot.
În oraș problema alimentelor este la
fel de acută ca până acum. A fost imposibil să cumpăr o pâine. În ultimele luni
a venit în brutării niște pâine parcă ar fi făcută din ciment: neagră, tare,
pleoștită, de-ți trece pofta de mâncare.
Am făcut și eu cadou mamei de 8 Martie:
un capot și un buchet de flori. La mulți ani, mămică!”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații astfel: Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Sf.
Mănăstiri Lainici, a achitat 3.000 lei, sumă reprezentând o primă tranșă
pentru cărțile ce urmează să le doneze preotul participanților la simpozionul
de la Vidin; Doamna Manolea Elisabeta din Malovăț, Doamna Trocan
Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda și Doamna Pera Maria din Tr.
Severin, fiică a satului Malovăț: câte 200 lei; Domnul Meilă Emil din
Malovăț: 150 lei; Domnul Dovlete Petrică din Tr. Severin, Domnul
Marina Constantin din Malovăț și Doamna Filip Cornelia din Tr.
Severin: câte 100 lei; Domnul Mișa Flavius din Tr. Severin: 70
lei; Doamna Sandu Aurica din Tr.
Severin, fiică a satului Malovăț și Doamna Rolea Violeta din București,
fiică a satului Bârda: câte 50 lei;
Doamna Didea
Elena din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult; Domnul
Horodnic Tudor din Bârda a mai achitat 200 lei pentru contribuția de
cult, totalizând până acum 400 lei;
Domnul Popescu George din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 150 lei; Domnul Bazavan Dumitru din
Malovăț a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până
acum 220 lei.
*
La sfârșitul lunii octombrie vom face o vizită la Azilul-spital din
Strehaia. Vom duce acolo cu acest prilej 70 porții mâncare(ciorbă de
perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, prăjituri,
suc și apă minerală). Au nevoie, de asemenea, de 70 noptiere de pat și 70
saltele cu dimensiunile de 90/2000 mm. Am sondat situația în mai multe
magazine și ateliere de mobilă pentru noptiere. Prețurile au variat între
90-300 lei/buc. Până la urmă, am găsit un om al lui Dumnezeu, patronul unui
atelier de mobilă, Domnul Nicolae Velișcu, care a fost de acord să ne
confecționeze 70 noptiere, cu 50 lei/buc., renunțând astfel la manoperă. Am găsit, de asemenea, un credincios, care nu
vrea să i se știe numele, dar a donat 3.500 lei, costul celor 70 noptiere.
Cele mai ieftine saltele le-am găsit la prețul de 280 lei/buc. Deocamdată
nu avem bani pentru ele, dar, dacă va vrea Dumnezeu să ne trimită vreun om al
Său, care să facă o donație în acest sens, vom comanda și saltele, în funcție de banii de care vom dispune.
Așadar, orice donație în acest sens este binevenită.
Domnul Voican N.
Nicolae din Italia, fiu al satului Malovăț, a donat o sobă de teracotă pentru
biserica din Malovăț, în valoare de aprox. 2.500 lei. Domnul Popescu Mihai din
Malovăț a donat două recuperatoare de căldură. Domnul Voican Nicolae din
Malovăț, împreună cu Domnul Popescu Mihai, au
demolat soba veche și au instalat-o pe cea nouă. Dumnezeu să le răsplătească
tuturor!
*
Publicații. În această
perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai
publice câteva materiale, astfel: Scrisoare lui Eminescu(IX), în ,,Obiectiv
mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1200(19 oct.), p. 12; Nicolae
Iorga - ,,ambasador” al gândului și neamului românesc, în ,,Națiunea”,
București”, 19 oct. 2023, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 502, în
,,Armonii culturale”, Adjud, 15 oct. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro);
în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 17 oct. 2023, ediție și on-line (http://www.observatorul.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 20 oct. 2023, ediție și
on-line (https://
ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com).
Domnul Ion N. Oprea din Iași face o prezentare a volumului preotului
Dvs. Aleea cu statui, vol. I în cartea sa Istorii, comentarii,
miscelaneea(Adjud, Ed. Armonii culturale, 2003, vol. LXXI, pp. 29-31).
*
Simpozioane. ●Asociația
Vlahilor din Bulgaria l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul
internațional din zilele de 27-29 oct. la Vidin, dedicat Sfintei Cuvioasei
Teofana Basarab. Preotul s-a înscris cu comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana
Basarab, cea mai importantă personalitate românească din sudul Dunării. Din
păcate, preotul va lipsi din parohie sâmbătă, 28 oct., dar va fi prezent
duminică, 29 oct., când va oficia cuvenita slujbă. Părintele Arhim.
Ioachim Pârvulescu, starețul Sfintei Mănăstiri Lainici, s-a oferit și anul
acesta să suporte costul al 100 exemplare din cartea preotului Dvs.,
Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe care urmează să le donăm
participanților la simpozion. Dumnezeu să-l răsplătească!
●Episcopia
Severinului și Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la
Simpozionul ,,Țara Severinului – oameni, fapte, locuri”, ce se va
desfășura la Tr. Severin în zilele de 30-31 Oct. Preotul s-a înscris cu două
comunicări: Un manuscris inedit privind începuturile școlii din satul
Malovăț și Mărturii ale localnicilor referitoare la ofițerul Nicolae
Trocan, luptător anticomunist.
●Academia Daco-Română l-a invitat pe preotul Dvs., al cărui membru
este, la simpozionul dedicat lui Dimitrie Cantemir, cu prilejul
împlinirii a 350 ani de la nașterea domnitorului moldovean. Simpozionul va avea loc la Craiova
în ziua de sâmbătă, 9 decembrie a. c. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Dimitrie Cantemir – campion al politicii
și culturii române medievale. Nu era frumos ca să refuze o asemenea
invitație!
*
Excursii-Pelerinaje. Marți, 3
oct., am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin
– Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu –
Mănăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea
Dintr-un Lemn – Mănăstirea Govora – Tg. Jiu – Malovăț – Tr. Severin. Au
participat 56 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Izvorul Bârzii,
Colibași, Cocorova, Negrești și Godinești. Ziua fiind destul de scurtă și
traseul foarte mare, nu am reușit să mai ajungem la Mănăstirea Horezu și
Mănăstirea Govora. Pelerinii noștri au fost foarte impresionați de
frumusețea mănăstirilor celorlalte pe care le-am vizitat, dar în special de Curtea
de Argeș. Adevărată minune rătăcită pe pământ! Am văzut acolo și necropola
regală și Fântâna lui Manole și peisajele mirifice. Din păcate, doar la această
mănăstire a fost ghid și ne-a vorbit de istoricul lăcașului și al locurilor, în
rest…. tăcere! Preotul, foarte guraliv, le-a vorbit participanților aproape tot
drumul despre rolul mănăstirilor în istoria și cultura românească, de istoricul
unora dintre mănăstirile vizitate, în special despre Mănăstirea Dintr-un Lemn,
cunoscând date inedite, care au impresionat și pe maicile de acolo. Am lăsat
pomelnice, ne-am rugat și am admirat frumusețile materiale și spirituale
numeroase întâlnite la obiectivele vizitate. A fost o acțiune
pastoral-misionară foarte reușită, cu atât mai mult cu cât mulți dintre
participanți, în special dintre cei din alte localități, nu mai văzuseră
niciodată mănăstirile respective.
Pentru joi, 9 noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț - Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg - Mănăstirea Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Biserica Densuș – Caransebeș – Mănăstirea Teiș – Mănăstirea Piatra Scrisă – Tr. Severin – Bârda. Prețul provizoriu este de 60 lei/pers. Așteptăm înscrieri.
*
Amărăciuni. Cu câțiva ani în urmă s-a făcut mare zarvă în țara noastră privitoare la icoane și cruci. S-a găsit un oarecare individ, care s-a plâns pe la toate posturile de televiziune că-i este fetița stresată, fiindcă în clasa în care învață, pe perete, este icoană și cruce. Vezi, Doamne, cât de torturată era! Cazul ajunsese pe prima pagină a ziarelor de scandal, ba chiar și în parlament s-a discutat. Până la urmă li s-a permis icoanelor și crucifixelor să mai rămână în școli! De la o vreme, a apărut o altă trăsnaie. Oameni de bine, autorități civile și bisericești, au construit cruci, pe care le-au plantat la granițele județelor, în anumite intersecții, în locuri cu mare potențial de accidente rutiere. Ele au menirea de a aminti trecătorilor că sunt creștini, că nu sunt singuri, ci Dumnezeu s-a pogorât din cer și s-a jertfit pentru fiecare dintre ei, cei din toate timpurile și din toate locurile, fiindcă i-a iubit și-i iubește. Crucea le amintește că sunt creștini ortodocși, că este vremea să-și facă și ei cuvenitele închinăciuni, să rostească o rugăciune și să-i ceară lui Dumnezeu ajutor. Așa cum din loc în loc sunt antene, care mențin activ semnalul de telefonie, radio sau internet, sunt și cruci, care mențin legătura dintre oameni și Dumnezeu. Iată, însă, că s-au găsit unii, care cer, nici mai mult, nici mai puțin, eliminarea crucilor de pe marginea drumurilor. Argumentul forte pe care-l invocă este… posibila prăbușire a crucilor peste drum și cu aceasta provocarea de accidente. Ca să vezi câtă grijă! Înainte de 1989 se dăduse o ordonanță prezidențială, ca să se elimine toate crucile de pe marginea drumurilor, fie că sunt troițe, fie că înseamnă locul unde a murit cineva, fiindcă …. induc o stare de tristețe și deprimare călătorilor. A fost mare zarvă, adevărat război al crucilor. Iată că acum se reia, dovadă că avem de-a face cu altă Mărie cu aceeași pălărie! Facem precizarea că cei dintâi care s-au temut de Sfânta Cruce au fost dracii, apoi acoliții lor!
*
Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 5 Octombrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Curea-Drăgan Beatrice-Cataleya, fiica Domnului Curea-Drăgan Cristian și a Doamnei Curea-Drăgan Diana-Mădălina din Bârda. Să le trăiască! În ziua de 14 Octombrie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Marina Constantin din Malovăț și Doamna Robu Valentina din Oradea. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 10 Octombrie am oficiat slujba înmormântării pentru Rolea Maria(89 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În cursul lunii Noiembrie
avem următorul program de slujbe: 4 Nov.(Bârda-Malovăț); 5 Nov.(Malovăț);
8 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 11 Nov.(Bârda
- Malovăț); 12 Nov.(Bârda); 18
Nov.(Bârda - Malovăț); 19 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 25 Nov. (Malovăț-Bârda); 26
Nov.(Bârda); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț).
În restul timpului, la orice oră din zi
sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724.
99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@ gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu