vineri, 27 octombrie 2023

„Vânătoarea continuă”

Nu s-a stins bine ecoul unei alte lansări lucaciene, lansarea volumului: „SCRIITORI DIN NORD/ ECRIVAINS DU NORD/ WRITERS OF THE NORTHS”/ în care am fost prinși și traduși noi, scriitorii maramureșeni, că am fost poftiți la o altă lansare lucaciană. Este vorba de un volum ce ilustrează munca publicistică și intervivială a doamnei profesoare dr. Daniela Sitar-Tăut, întinsă pe paisprezece ani, 2009-2023. Neobosita dăscăliță -- ce scormonește cu un curaj bisturial în inimile scriitorilor, silindu-i să se evalueze, să se devoalizeze și să își deschidă sufletele și mințile -- face parte din Colectivul de Cadre Didactice ale Colegiului „Vasile Lucaciu”, Baia Mare. Așadar, imensul volum cuprinde pe lângă interviuri și cronicile Domniei Sale, cronici scrise cu atâta aplecare, la cărțile scriitorilor români din țară și Diasporă. Desigur nu a trecut cu indiferență nici peste cărțile băimărenilor și ale maramureșenilor, dintr-un colț în altul al județului.

Așadar, joi, 26.10.2023, orele 15, am răspuns invitaței de a participa la lansarea volumului „Valori și prezențe conjuncturale” -- Cronici literare(II), Editura „Actaeon Books”, Baia Mare, 2023. Volumul Danielei Sitar-Tăut are formatul unui dicționar, având peste cinci sute de pagini. Evenimentul a fost moderat de doamna Dana Gagniuc Buzura, managerul Revistei „Nord Literar”, care a prezentat și un medalion Daniela Sitar-Tăut. Au vorbit despre carte: prof. dr. Delia Muntean, prof. dr. Monica Cândea, prof. Săluc Horvat, scriitorul Gabriel Cojocaru, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea și desigur autoarea. Am răspuns, întotdeauna cu plăcere, întrebărilor provocatoare ale scriitoarei Daniela Sitar-Tăut, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca. Mulțumesc autoarei, dar acum cu volumul în brațe, știind ce întrebări pune Daniela nu am curajul să îmi recitesc interviul de frica răspunsurilor. Dar, plină de curaj voi citi celelalte interviuri. Dragă Daniela, mulțumim pentru provocare, oboseala noastră nu a fost atât de mare, a ta este suma la pătrat a oboselilor noastre.

P.S. Scriitoarea Daniela Sitar-Tăut este soție și mamă, mama lui Alexandru jr. și mama elevilor lucaciști.


Florica Bud,

Baia Mare, 26.10.2023








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu