de Gheorghe Pârja
Nu încape nicio îndoială că mulți dintre cei care
sunt trecuți pe liste electorale se văd deja demnitari europeni, sau
parlamentari români, iar câțiva dintre cei puși în vorbe se văd și în scaunul
de la Cotroceni. Cei din umbră, care construiesc scenarii, se joacă cu sufletul
aspiranților. Care uită că diavolul a inventat sondajul de opinie. Și că mai
este mult până departe. Dar liderii politici au pornit la întâlniri cu
alegătorii pentru campania electorală de anul viitor. Unde se adună oameni este
prezent și factorul politic. Că factorul poștal este pe cale de dispariție.
Unii lideri ajung și la biserici, cu diferite pretexte civile. Când un lider
este declarat Cetățean de onoare într-o comună ascunsă printre dealuri, în
cuvintele de mulțumire ale liderilor se strecoară și ceva promisiuni. Că doar
de asta au venit.
Recent, am fost martor la o discuție între mai mulți
săteni. Care au fost la o întâlnire cu câțiva lideri de la județ. Un sătean mai
aprig la vorbă îmi spune că este mirat cum aspiranții, care vor să conducă
poporul, nu vorbesc pe înțeles. Cică unul mai mult tăcea, iar celălalt se
împiedica în cuvinte. După plecarea oaspeților, sătenii s-au întrebat: oare ce au
vrut să ne spună domnii? Și vezi cum peste aceste vremuri cu multe necunoscute
plutește, ca o ceață, criza de comunicare. Pilda evocată mai sus, din păcate,
nu este singulară. Această criză s-a cuibărit și în case mai mari. O găsim
pretutindeni. În viața politică, unde întâlnim o gâlceavă epidermică, în viața
socială, chiar în viața individuală.
Tot mai greu comunică om cu om, grup cu individ,
suflet cu suflet, ori minte cu minte. Nu mă voi aventura să decupez din tratate
sociologice și filosofice mentalități adunate prin vreme, care țin de
psihologia poporului român. Pentru a cumpăni mai bine lumea în care trăim nu
este rău să știm despre Școala monografică a lui Dimitrie Gusti, despre spațiul
mioritic al lui Lucian Blaga, ori obștea devălmașă, studiată de Henri Stahl.
Dar în cotidianul terestru nu operăm cu concepte ale cauzelor istorice, ci cu
explicarea atitudinilor conjuncturale, imediate. Pe mine mă preocupă oferta
liderilor, insuficient explicată, care duce la neîncredere. Un fel de nepăsare
fricoasă, obsedantă, care alunecă în indiferență.
Acest traseu sufletesc l-au parcurs și sătenii mei
în fața celor doi lideri. Unul mai mult tăcea, iar celălalt încurca vorbele. Pe
bună dreptate, oamenii s-au întrebat: ce-au vrut să ne spună domnii? Această
întrebare cu tâlc are ca laitmotiv tocmai neîncrederea și indiferența care
definesc criza de comunicare. Oare sunt leacuri pentru a o vindeca? Tot de la
oamenii aceia am aflat câteva remedii. Valabile de jos până sus. Pentru
recăpătarea încrederii, primul pas, absolut necesar, este spunerea adevărului
în dialogul cu oamenii și mai ales demontarea minciunii. Deși s-a făcut o
legislație pentru privilegiați, această favoare nu se explică pentru cei mulți.
De la sporul de praf, la sporul de antenă, la alte invenții de indemnizații și
prime, se cheltuie sume mari de bani.
Sunt pentru demnitatea aprecierii muncii, dar atunci
nu mai jeliți lipsa de bani. Că acei oameni din sat, și mulți ca ei, își dau
seama că ei sunt trecuți cu vederea. Zadarnic le îndrugă aspiranții la putere
vorbe goale, că ei au aceeași întrebare: oare ce au vrut să ne spună acești
domni? Unii așteaptă alegerile, pentru a schimba în bine starea din țară. Dar
ne punem întrebarea: pe mâna cui dăm puterea, chiar în mod democratic? Mi-am
adus aminte de aceste versuri cu tâlc: „Dacă mâna-ți slabă, sceptrul ți-o
apasă/ Altuia mai harnic, locul tău îl lasă!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu