Moara lui Gelu: ALIN AURELIAN VASILIE

duminică, 14 aprilie 2024

ALIN AURELIAN VASILIE - PANAHIDĂ POEZIEI?

Am stat și m-am gândit de ce a ales poetul Alin Aurelian Vasilie acest titlu. Apoi citindu-i poeziile am constatat că este o subtilitate a poetului, un îndemn să-l citim, dar în același timp și un titlu ermetic pentru că nu toată lumea citește cu dicționarul în mână. Revenind la „panahidă”, conform DEX-ului este „parte a prohodului care se cântă la scoaterea mortului din casă dar poate fi și o slujbă religioasă, cu cântări dedicate în Vinerea Paștilor morții lui Iisus Hristos”.

Poetul din orașul Unirii, Alba Iulia, începe abrupt cu poemul „Poezia a murit!”, în care poetul spune direct starea de fapt a poeziei românești, despre „mucegaiul arghezian” care se întinde cu repeziciune în lumea literară și tot ce înseamnă poezie contemporană, de unde și titlul atât de dur: „...Criticul filosofează despre lumină... „cu lanterna pornită, sughițând în pat!/ O lume a literelor ce aduce a mahala/ Discuții intelectuale despre nimic... –uri/ ,,Lumea arde și baba se piaptănă” zice proverbul.../ Pixul scriitorului nu mai are venin, iar lumea merge din rău în mai rău,/ Căci dacă tu, scriitor, te mulțumești cu resturi și mai dai și din coadă/ La salutul celor mari... ai zilei.../ Atunci și lumea aceasta spânzurată de copac îți va cere ție obol”.

Aceleași angoase, neliniști, îngrijorări (oare patologice?) le întâlnim în poemul în proză „Manifest”, unde poezia este muribundă: „ Îi priveam cum trec pe stradă, tot mai goi, tot mai abătuți, tot mai singuratici, tot mai de neînțeles. Păreau grăbiți și totuși mergeau alene de parcă nu cunoșteau direcția sau sensul drumului pe care mergeau. (...) Îi priveam atent cum trec pe stradă, tot mai cinici, tot mai scârboși în exprimare, tot mai ușuratici, tot mai grăbiți. Ei ziceau că scrisul lor nu are un sens anume sau vreun scop. Mă uitam și eu, le citeam versurile, scuipam a lehamite și închideam latrina, pardon, cartea. Priveam pe stradă și... pe la colțuri... încă un poet dorea să-și vândă pentru vreo sută-două carnea operei sale la primul venit - primul servit. Păreau grăbiți, - se-nțelege - voiau să o vândă cât mai repede pe Muribunda”.

Un fapt constatat de mine chiar zilele trecute la ședința unui cenaclu, tinerii vin spre cititori cu o poezie tristă, cu poeme în care moartea este așteptată cu seninătate, în care limbajul este dur, aproape echivalent cu vorbirea de azi dintr-o mahala sau pe paginile de socializare. Pentru Alin Aurelian Vasilie, pesimismul este o stare de spirit prezentă în aproape cele cincizeci și una de poezii. Și totuși un licăr de speranță îl vom întâlni în poezia „2034 ori în „Micropropus”: „Mai lasă-mă și tu inimă în pace/ mută-ți coloanele de spini pe alți trandafiri” („Strigăt”); „În înserare, valurile mării privesc nepăsătoare/ omul și dorința lui de a fi zeu/ târându-se pe pământ și mâncând țărână” („Valurile Mării”); „nu mai știu cine sunt/ trebuie să mă uit în buletin sau în cartea de identitate/ noi n-avem identitate proprie/ ne-o dă statul/ suntem botezați cu numere personale unice(CNP)/ suntem îndosariați frumos curat electronic/ de la cartea vieții la cartea de identitate/ de la om la obiect/ se caută resurse umane/căci și omul e astăzi o resursă / deci un obiect” („Alienare”); „sunt imperfect/ un om defect/ în capul meu se mișcă gânduri dezacordate de la sistem/ sunt dintre proli/ un asasin/ vinovat de crimă-gândit / demult/ îmi amintesc cum eram/ și cum erați/voi /frumoșii nebuni ai marilor orașe/ nu mai am speranță/ aștept/ministerul iubirii mă va găsi” („2034”); „Vă voi da firele mele de păr ascuțite ca ale ariciului/ să vă faceți perii din ele/ cu care să vă scărpinați orgoliul și mândria din inimi/ Vă voi da fruntea mea albă și brăzdată de șanțuri/ și gândurile voastre își vor lepăda hainele de piele/ și se vor prinde unele de altele într-un vals atât de suav/ ca o idee în soare/ Vă voi da ochii mei căprui/ cu care veți putea vedea dincolo de aparențe/ dincolo de realitate/ dincolo de taine/ înspre adevăr/ Vă voi da urechile mele cu care veți deveni surzi la zgomotul lumii și al haosului/ interior/ nu veți mai putea auzi altceva înafara muzicii sferelor/ Vă voi da gura mea și poate că printre atâtea/ înjurături/ insulte/ blesteme/ veți rosti o poezie/ sau/ poate/ o rugăciune/ Vă voi da gâtul meu să îl faceți scară spre cer/ Vă voi da trunchiul să vă puteți hrăni cu lumină în loc de pâine/ Vă voi da mâinile mele mici și sensibile ca să nu mai puteți/ vreodată/ să puneți mâna pe arme și să faceți războaie/ Vă voi da picioarele mele ca să puteți fugi cât mai repede din orice rău și nedreptate/ V-aș da tot din mine dacă aș putea/ să văd cum lupul și mielul/ pasc/ în pace/ alăturea” („Micropropus”).

Pentru a înţelege mai bine cum „vede”, cum percepe poezia Alin Aurelian Vasilie, vă îndemn să citiți și poeziile „Principii de estetică”, „Autofăurirea prin logos”, „Elogiu poeziei”, ori „Ars Poetica” (una dintre ele): „Pe unde a trecut scrisul meu au rămas numai/ ruine/ Moliile mele aduc noaptea peste tot ce/ ating/ Muribunda își desface țoalele fiecărui/ cerșetor/ Pușca mea de vânătoare trage după fiecare/ mort”.

Interesante sunt și alte teme propuse de autor, scrise în stil propriu, fără menajamente, direct, ceea ce fac ca volumul să fie unitar, valoros, fără suișuri și coborâșuri, adică o poezie de calitate care surprinde plăcut, la debutul său editorial. Câteva titluri se impun a fi amintite: „În stilul lui Ion Barbu”, Vacanță la mare”, „Căderea lui Lucifer”, Revolta lui Napoleon”, „Crăiasa Zăpezii”, „ Copilăria”, „Pentru o Evă viitoare” și „Dor de Cristian”.

Și ca să nu vă faceți o părere „bacoviană” despre Alin Aurelian Vasilie, deși mediul diferă la cei doi, închei spunând că tânărul poet, chiar dacă vine obosit de la muncă știe să iubească nu numai poezia: „...Cel mai grav e când te îndrăgostești de o femeie la prima vedere/ e ca și cum ai juca baba oarba și ai prinde moartea în brațe/ O chema Cristina/ o ciută zveltă și înăltuță cu pielea ca marmura de carrara/ și părul ruginiu ca o zi de toamnă/ desigur că era foarte frumoasă căci vorba aia/ necazul nu-ți iasă-n cale fără să se-mbrace-n țoale faine/ e citat din clasici în viață nu vă obosiți să-l căutați pe net” („Biografism”).

Încerc să mă feresc de vorbe mari, dar cred că avem în față un mare poet în devenire, iar semnele sunt bune, calitatea studiilor dobândite și lectura consistentă, cât (mai ales) dragostea nedisimulată pentru Poezie, care a devenit, vrând-nevrând, iubita lui „cea de toate zilele”. Și așa cum spunea Novalis, „poezia vindecă rănile create de rațiune”, nu-i așa, Alin Aurelian Vasilie?! Felicitări, te vom urmări cu atenție în continuare!

GELU DRAGOȘ, U.Z.P.R.

Un comentariu:

Anonim16 aprilie 2024 la 10:24
Felicitari!
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu