Cabinetul de Medalii
Asociația ASCO Forall Șișești în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre
Dulfu” Baia Mare organizează expoziția „7 arte în 7 sate - moșteniri
culturale în comuna Șișești”, eveniment parte a proiectului cu același
nume, finanțat prin PNRR. Această expoziție va cuprinde desene și picturi cu
tematică cultural-rurală, realizate de copiii beneficiari ai proiectului și va
putea fi vizitată până la data de 1 iunie.
Vineri, 24 mai 2024
orele 16.00-18.00, Sala de conferințe
Sub îndrumarea actorului Alex
Macavei, de la Teatrul Municipal Baia Mare, Asociația ASSOC a constituit o
trupă interculturală de teatru în cadrul proiectului DIALOG, finanțat prin
programul Efectiv Civic. Trupa este formată din 10 copii și tineri români,
maghiari, ucraineni, care, în următoarele 3 luni, se vor întâlni săptămânal la
Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”, în scopul
pregătirii unei reprezentații de teatru pentru publicul larg, cu tema dialogului
intercultural. Proiectul este dezvoltat cu sprijinul Fundației pentru
Dezvoltarea Societății Civile, în parteneriat cu Romanian-American Foundation,
iar activitatea teatrală are scopul de a promova dialogul intercultural în
beneficiul copiilor și tinerilor cu vârste între 7-20 de ani din diferite medii
culturale din Baia Mare.
ora 17.00, Salonul Artelor
Va avea loc lansarea volumului de poezii „Neprețuite”, autoare Olimpia Ghețe, apărut la Editura
Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2024.
Prezintă: bibliotecar Mariana Chiș și alți prieteni ai poeziei.
Stefan
Selek
Bibliotecar
Biblioteca
Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu