Şi-acum ce ar trebui să facem? Să ne mirăm? După ce că e zguduită lumea de războaie, de atentate, de refugiaţi, de ameninţarea a două războaie în care nu numai că nu se liniştesc, ba supralicitează, cu bombe tot mai mari, atacuri tot mai îndrăzneţe, încep scandaluri şi pe plan intern.
Păi în plină precampanie electorală pentru parlament
şi preşedinte, nouă ne trebuie scandaluri sexuale? Mee too-Hop şi io, în
varianta autohtonă? Da, ne trebuie. Enorm! Pentru că societatea noastră e din
păcate viciată până în schelet, până la prăsilă şi trebuie scuturată din
temelii, restartată chiar. Din păcate, restartările se fac cu revoluţii…iar noi
avem vreo 2-3 în toată istoria. Dar nu putem să nu observăm nefirescul. Cei
care-i învaţă pe tineri carte vor să le vadă desuurile. Cei ce trebuie să îi
apere de droguri le vând. Cei ce veghează la ordine şi disciplină (la propriu,
fiscală, economică, de toate felurile) fac afaceri oneroase. Administratori de
oraşe şi de judeţe sunt cercetaţi în acelaşi timp pentru dare şi luare de mită
în formă continuată. Banii trebuie să circule, nu? Cât de bolnavă să fie
societatea românească? Cât de pervers poţi amesteca sex necuvenit cu catedră şi
cu politică? Şi să mai faci şi pe victima? În paranteză fie spus, cel mai
recent sondaj făcut de unul dintre cei acuzaţi aducea candidatul său preferat
la 30%, alţii doi la câte 15% şi restul… lipsesc din sondaj. Ceea ce spune tot
despre corectitudinea cu care s-a făcut treaba.
Dar să trecem din zona sexuală în cea profesională.
Şi nu e o acuză la absolut nimeni. Repetăm, ne repetăm, o facem de câte ori
trebuie. Fiecare om în parte e un produs şi un rezultat al societăţii actuale.
Chiar de n-o vrea. Poliţistul, politicianul, judecătorul, medicul, jurnalistul,
profesorul… sunt precum societatea la acest moment. Da, există evidente excepţii,
se dau dovezi de virtuozitate în toate domeniile, dar pe ansamblu, în mare,
suntem precum societatea. Nici mai buni, nici mai răi. Vorba jurnalistului
veros, fără urmă de profesionalism şi de discernământ: „Vor babe violate?
Accidente? Le dăm! Asta vor, asta capătă.” De acea arată azi societatea aşa. De
aceea e România aşa cum e. De la „merge şi aşa” şi de la cei care au făcut
concesii vulgului. De aceea e muzica maselor ţiganizată, recte România
manelizată. Pentru că trebuie, se zice, să mergem cu valul. Revenind la tema
noastră, avem două mari dureri. Învăţământul. Sportul.
Europa Liberă observa recent: „În 2024 sunt cei mai
mulţi elevi cu note sub 5 la Evaluarea Naţională din ultimii patru ani. În
oglindă, avem sub 42% din profesorii înscrişi la examenul de titularizare au
luat note peste 7.”
O fi… şi nu prea. În sport? Dăm exemplul acesta până
vă enervăm, până obosiţi. Elogiem olimpicii cu epitete exagerate, pagina de FB
a Ministerului de Interne face exces de zel: ”Uriaşul David, Cei mai buni din lume!
Impecabile! Remarcabile! Excepţionale! Legenda continuă! A fost perfect!”
Măi oameni buni, patriotismul e una, asta e alta.
Avem 9 medalii câştigate şi o lungă serie de „omise”, în 2024. Când la
Olimpiada din Los Angeles – 1984 aveam 53 de medalii! Pe vremea când sportul se
făcea în masă, în 4-5 cluburi per oraş, gratuit pentru toată lumea.
Oare nu avem nevoie mare de aceste cutremure în
societate, fie ele de tip „Mee too” sau de orice fel? Oare nu are nevoie
românul să-şi retrăiască fragmente din adevărata glorie, să-şi recitească măcar
versurile imnului. „Deşteaptă-te, române!”
Iată pericolul; spre care ne îndreptăm, altfel. “Se
disting foarte bine cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere elegante
pe faţada albă ca zăpada: RĂZBOIUL ESTE PACE/LIBERTATEA ESTE SCLAVIE/IGNORANŢA
ESTE PUTERE. (…)
Sunt sediile celor patru Ministere care-şi împart
între ele aparatul de guvernământ: Ministerul Adevărului, care se ocupă cu
ştirile, cu distracţiile, cu educaţia şi cu artele frumoase; Ministerul Păcii, care
se ocupă cu războiul; Ministerul Iubirii, care se ocupă cu menţinerea ordinii
şi disciplinei şi Ministerul Abundenţei, care răspunde de treburile
economice.(…) Dacă toţi ceilalţi acceptă minciuna pe care Partidul le-o impune,
dacă toate documentele povestesc aceeaşi gogoriţă, atunci minciuna se transferă
în istorie şi devine adevăr.
„Cine controlează trecutul”, zice o lozincă a
Partidului, „controlează viitorul; cine controlează prezentul, controlează
trecutul.” Şi totuşi, trecutul, deşi prin însăşi natura lui supus
modificărilor, nu a fost niciodată modificat. Orice este adevărat în clipa de
faţă a fost şi va fi întotdeauna adevărat. E foarte simplu. Nu-ţi trebuie decât
o nesfârşită serie de victorii asupra propriei tale memorii rebele. Controlul
realităţii, cum i se spune, sau, în Nou-vorbă, dublu gândit”. George Orwell –
„1984”.
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu