Un mușuroi pentru Cotroceni

                                                                    de Gheorghe Pârja

Urmăresc cu atenție cavalcada prezidențială, cu personaje extrem de diferite, care râvnesc la fotoliul de la Cotroceni. Mie mi se par cam mulți pentru o asemenea aventură, dar cineva îmi spune să dorm liniștit, că e un semn al democrației. La care eu am adăugat: al democrației ro­mâ­nești. Cu toată îngăduința, până la această oră, mi se pare o campanie de carnaval. Sunt eu prea exigent cu trupa de aspiranți, din care poporul va alege un președinte de țară? Poate! Dumneavoastră, dragi alegători, purtați-vă cum vi se pare mai firesc. Alegeți după chipul și asemănarea convingerilor sufletești pe care le aveți. Pe mine mă interesează cum stă țara cu orientarea politică și cum mai bate vântul electoral. Deocamdată, candidații scormonesc, unii în biografiile altora, ca să ne povestească despre faptele urâte săvârșite, iar noi să-i judecăm în cabina de vot.

Despre unul nu se știe dacă are diplomă de bacalaureat, dar are notă de trecere, altul face reclamă la cașcaval, în fotografii cu producătorii. Altul ajunge pe malul Dunării, la casa unui important poet contemporan, cu multe alifii politice, să ne arate că a scris o carte. Poetul crede că autorul cărții este chiar generalul de partid, care tocmai punea în ceaun câteva frunze de țelină. Apoi au cântat lăutarii. Un alt aspirant, cu privire piezișă, care în țară și străinătate se prezintă ca președintele României, bate pe la porțile adversarilor politici ca să-i întrebe de unde au avut bani pentru a-și cumpăra trei case. Altul, care a pierdut șansa de a ocupa scaunul de la Cotroceni, despre care unii spun că a câștigat, dar… a pierdut, vine cu decorația primită pentru slujirea Alianței, și ne arată cum se conduce o combină care stă pe loc.

O doamnă guralivă, care umblă cu botnița prin Europa, ne îndeamnă să ne apropiem de ruși, că prea suntem departe cu politica noastră. Eu l-am citit pe Dostoievski și prețuiesc filmele lui Nichita Mihalkov, dar acum alte alizee bat pentru țara mea. Mai zilele trecute, o fostă reporteriță, ajunsă primăriță de oraș, și-a făcut drum spre sus, cu ajutorul unui confrate de televiziune. Dialogul cu reporterul a fost presărat cu râsete și ghidușii, cu povestioare dulci, în ambianța unei priveliști minunate. Nostimă a fost întâmplarea cu mușuroiul de furnici. Candidata pentru Cotroceni l-a dus pe reporter în mijlocul livezii, la un mușuroi de furnici, cărora le-a oferit pâine cu miere și l-a dezmierdat ca pe un oracol. Am priceput că pentru doamna aspirantă mușuroiul are o semnificație simbolică. Îl ocrotește ca pe ochii din cap. Crede că îi poartă noroc în bătălia în care a intrat. E un talisman, un horoscop, un ghioc, o îmbărbătare. Nu te poți pune cu crezul omului.

Unii candidați privesc spre Ceruri, alții cred în mușuroaie. Am citit într-o carte că furnicile sunt insecte sociale, care pot trăi în colonii mari, formate din mai multe mușuroaie interconectate. În cadrul acestor comunități există o împărțire pe caste. Furnicile lucrătoare construiesc mușuroaie, aduc hrană, îngrijesc puietul. Furnicile soldat, cu dimensiuni mai mari și mandibule puternice, apără coloniile de prădători, iar reginele, sau mătcile, singurele furnici fertile, depun ouăle, asigurând reproducerea coloniilor. Mai mult, există o diviziune a muncii, în funcție de generație, a furnicilor lucrătoare. Cele mai tinere au grijă de larve și pui, cele de vârstă medie construiesc noi galerii, depozitează hrana și evacuează gunoiul din colonie. Cele vârstnice sunt singurele care părăsesc mușuroiul în căutarea hranei. Comunicarea dintre furnicile din colonie se asigură prin secretarea unei substanțe chimice numită feromoni. Cu ajutorul feromonilor, furnicile se recunosc între ele, dau alarma la apariția prădătorilor, își marchează traseele de aprovizionare cu hrană. Iar masculii atrag mătcile pentru împerechere. Acest experiment de viață comunitară a înregistrat un succes deplin și durează de milioane de ani.

Îmi iertați expansiunea subiectului la furnici, dar am fost atras de viața furnicilor. Comparativ cu viața politică. Iar pentru carnaval sunt potrivite și astfel de povești. Dacă fiecare aspirant la scaunul de la Cotroceni ar veni măcar cu cinci soluții pentru țară, am avea ceva nădejde. O campanie electorală cu furnici poate deveni interesantă dacă oamenii-candidați ar împrumuta ceva din organizarea mușuroiului. Și din viața harnicelor termite. Până atunci, ne vom delecta cu sintagma din lumea celor care nu cuvântă: un mușuroi pentru Cotroceni! Că lumea politică actuală este plină de surprize. Cu posibile consecințe majore pe termen mai lung. Mă gândesc la răsucirea politică din Germania.