Nicolae Dobrin a fost mai mult decât un fotbalist...

 

Se întâmpla prin 1995, cred. Marcel Puscaș inaugura o pizzerie, pe str. Traian Moșoiu din Oradea, chiar peste drum de Biserica cu Lună. Erau mulți oameni de fotbal. Printre ei, invitat special, Nicolae Dobrin.

În vâltoarea deschiderii, oamenii alergau dintr-o parte în alta, în fine, era agitație dar sunt convins că știți sentimentul. Nu știu cum m-am nimerit la masă cu „Gâscanu”, cu Marcel Pușcaș și cu siamezul meu, Petruț Drăgan. Dobrin și-a aprins o țigară și eram destul de aproape de intrare.

La un moment dat, prin fața ușilor larg deschise, trece un om necăjit, îmbrăcat cu un palton ponosit, cu o plasă de rafie, în care-și ținea întregul avut. Privirea-i era în pământ, ochii stinși, umerii aplecați, mersul greoi, de om abătut. Gălăgia îl face să întoarcă privirea spre interior. Mai face doi pași și se oprește. Lasă plasa pe trotuar și vrea să intre în local. Cineva dă să-l oprească la modul fin. Bătrânul îi spune: „Nu vreau nimic dragă domnule, m-oi descurca eu cumva, dar o rugăminte am. Vreau numa să-l salut pe domnul Dobrin că-i printre puținii care mi-a făcut viața frumoasă”. Nicolae Dobrin se ridică de la masă și se duce spre om. Bătrânul se pune în genunchi și izbucnește în lacrimi de bucurie. Dă să-i sărute mâna lui „Gicanu”, ca unui rege. Acesta îl oprește, îl ridică și-l așază la masă. Pe mine mă trimite să-i aduc traista de afară. „Tăicuță, unde mâncăm 30, mai încape unul. Azi ești invitatul meu”, zice Dobrin, întinzându-i un șervețel să-și șteargă lacrimile.

Și așa a fost până spre seară, cu depănări de amintiri, cu Maracana din Pitești, cu Guadalajara și alte povești de viață. La plecare s-au despărțit prieteni buni de parcă se știau de zeci de ani. Marele fotbalist n-a uitat să-i strecoare, discret, câteva bancnote în buzunar...

Atunci mi-am dat seama că Nicolae Dobrin a fost mai mult decât un fotbalist.

Sursa: site-ul F.C. ARGEȘ