Crăciunul devine tot mai comercial
Am aşteptat cu emoţii, ca în fiecare an, Noaptea de
Crăciun, fiindcă încă din copilărie consider că este cea mai magică şi minunată
noapte de peste an pe care o putem avea. Crăciunul nu este despre a fi înconjurat
de rudenii, de prieteni, ci de a descoperi semnificaţia Naşterii Pruncului Isus
în ieslea sărăcăcioasă din Bethleem. Crăciunul mai înseamnă colinde și colindători,
tineri cu sufletele curate care îți trec pragul casei iar la final vor fi
răsplătiţi cu ce consideră gazda de cuviinţă: cocuţi, mere, nuci şi bani.
Crăciunul era în inimile noastre şi era darul oferit
de Dumnezeu pentru a mântui lumea. Ne bucuram la fiecare casă pe care o
colindam, iar părinţii ne spuneau să nu ocolim nicio casă, chiar insistau să
mergem la casele unde erau oameni singuri, abia acum înţelegem cu adevărat
sfaturile lor creștinești.
Din păcate Crăciunul a devenit tot mai comercial, şi
tot din păcate educaţia îşi spune cuvântul. Gospodinele nu mai coc în cuptor
coci şi pupeze, nici măcar cozonaci nu mai fac. Iau totul de-a gata din mall
sau magazine: prăjiturile, pâinea (cea de toate zilele), salata de Beouf,
platourile cu specialităţi, etc. Toate se comadă cu o săptămână înainte la
magazinul sătesc, firme de catering sau
pe internet. E mai simplu așa, dar mă întreb unde este magia pregătirii
sărbătorilor de Crăciun, unde este satisfacția lucrului bine făcut, unde sunt
tradițiile lăsate moștenire de către bunicii noștri?! Încotro ne îndreptăm?
Azi, colindătorii primesc napolitane, cornuri cu
ciocolată, biscuiți, ciocolată, portocale, banane, mandarine şi sunt atenţi,
mai ales, la câţi bani primesc. Anul acesta am fost colindaţi de mai mulţi
copii din alte sate decât de cei din satul meu, Lucăcești. Nici nu ştiam ce
să-i întreb, motiv pentru care le-am urat „Sărbători fericite!”. Pe copiii din
satul tău îi întrebam și îi întreb ce le fac bunicii, cum o duc cu sănătatea,
cum lucrează părinţii lor, dacă sunt liberi de sărbători, etc. Era un schimb de
informaţii generale, care apropia comunitatea și pe consătenii ei, căci le transmiteam celor de
acasă sănătate și le uram un „An Nou fericit!”.
Știu. Crăciunul de altădată n-o să se mai întoarcă, ca şi copilăria noastră de altfel, dar parcă s-a degradat constant și rapid această Sfântă sărbătoare, asemeni societăţii româneşti de azi.
Melody Carlson spunea
că „Sărbătoarea Crăciunului este o poveste minunată, o poveste a dragostei
divine, a răbdării şi a speranţei, aşa cum este scrisă în inimile noastre şi în
Cartea Sfântă”. Eu încă mai am răbdare şi un licăr de speranţă. Crăciun fericit
tuturor!
Gelu DragoȘ, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu