Mi-a sărit în față un clip cretin făcut de Ciolacu și Simonis pentru a răspunde unei la fel de idioate provocări de tip TikTok. De la prezentatul pantofilor la tatuatul diverselor mesaje pe mână, nulitatea Ciolacu face tot ceea ce e omenește posibil pentru „a-și face un nume” pe TikTok. De ce? Pentru că în mintea lui scurtă, lipsa de pe TikTok e cea care i-a lipsit pentru a ieși președinte. Dacă vreți, e un fel de „ce-i lipsește chelului” în chiei contemporană.
Doar că, de data aceasta, prostovanul a sărit binișor
pârleazul autodenunțându-se. Nu era suficient faptul că e penal pe motiv
de uzurpare a calităților oficiale, acum
idiotul a sărit și în zona infracțiunilor electorale. Ca să nu mai vorbim că,
alături de PNL, se califică la deturnare de fonduri întrucât e absolut anormal
ca fondurile pe care le primești pentru promovarea propriului partid/candidat
să le verși în contul altui candidat. Penibil de penal.
Teoretic, asemenea chestiuni ar fi trebuit să se
lase cu întocmirea de dosare penale și investigarea de urgență întrucât s-a
compromis fundația statului român. Doar că, tovarășul procuror general Alex
Florenţa are altă agendă, aceea de a face în mod absolut ilegal propuneri
legislative. Păi cine ești tu, băi Gigele? Ai habar de locul care ți-e rezervat
în societate? Ai idee ce anume face Justiția într-o țară democratică? Unde
ți-ai făcut studiile, la ONG-urile lui Soros? Vezi că în Constituție e
menționat chiar și pentru capetele pătrate că „Statul se organizează potrivit
principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi
judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. Unde te afli tu,
Gigele? În legislativ?
Mă întreb de multe ori de ce nu merge treaba în
România și aiurea, că nu doar la noi se manifestă fenomenul. Cum e posibil ca
țări prospere, sau beneficiind de condiții care le-ar putea propulsa rapid spre
prosperitate, să se scufunde atât de jos? Mă uit la Occidentul care în prezent
e mâncat de viermi, sufocat de probleme hilare gen ploșnițele și șobolanii care se tot
înmulțesc. Nu mai vorbesc de SUA care nu mai are mult și-o să-și graveze
boschetarii pe stemă. De ce se întâmplă toate astea? Răspunsul e surprinzător
de simplu: din prostie!
La ora actuală sunt atacat de proști cu un link spre
articolul unei semidocte anonime, care face o compunere de doi bani despre
subsemnatul(eu mă „denunțasem” mult mai mișto, vezi captura de pe propriul
profil de Facebook). Din când în când mă mai uit pe la ce scrie nulitatea ca să
fiu pus în gardă când mă mai atacă sorosismul autohton. Ieri, peste ce dau?
Cică individa a ascultat un interviu de-al degeneratului Teodor Paleologu din
care-a aflat despre „Rinocerii” lui Eugen Ionescu. Ca să înțelegeți cât e de
semidoctă, auziți ce formulare are: „Deși am citit Eugen Ionescu, cartea asta
îmi scăpase!”. Te și întrebi, cum poate fi cineva atât de idiot încât să se
autodenunțe într-o singură frază? Întrebarea care-i vine imediat în minte chiar
și unui ageamiu intelectual este: „Cum poți spune că ai citit Ionescu fără să
fi citit Rinocerii? E o dovadă de incultură crasă, trădată suplimentar de
formularea «cartea asta îmi scăpase»”. Să mori tu, fă, că așa s-a întâmplat?
Vai de steaua ta de incultă! Asta merge și predă prin școli diverse cursuri
cică de jurnalism, probabil aranjate pentru a scoate „una de-un leu”!
Am dat câte-o mostră din fiecare zonă ca să
înțelegeți tarele societății. Observați cum politicienii, care ajung factori de
decizie „aleși” în stat, sunt proști de bubuie, cum ăia cocoțați în sistemul
juridic n-au nici cele mai elementare noțiuni despre domeniul lor sau cum
așa-zisa „societate civilă” e împânzită de factori semi-analfabeți grupați în
rețele care intoxică întreaga societate cu prostia lor. Prostia e virusul
istoriei, cea care toacă toate edificiile impresionante ridicate de marii
oameni. Și, în mod absolut logic, tot prostia e cea care acum ne mănâncă de
vii, în această societate aflată la apusul său.
De-aceea vă spun cât se poate de grav: feriți-vă de
prostie și de proști! E o molimă groaznică. Se ia pe nesimțite și te târăște în
cele mai adânci întunecimi ale minții, teleportându-te într-un penibil absolut.
Și, culmea, asta se întâmplă pe un fond tragicomic, în care tu te crezi extrem
de deștept!
Autor:
Dan Diaconu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu