Evenimente 1 noiembrie
Poveștile a 71 de femei persecutate de regimul comunist vor fi prezentate în data de 5 noiembrie, în cadrul expoziției „Dușmance ale poporului”, organizată la Memorialul „Închisoarea Pitești”.
Împreună cu poveștile individuale, demersul prezintă amploarea represiunii îndreptate împotriva femeilor și motivele persecuției îndreptate asupra acestora, printre care legăturile cu Occidentul, rezistența anticomunistă, înrudirea cu persoane în atenția regimului sau propriile convingeri.
O secțiune importantă a expoziției este „Cele mai tinere deținute”, care documentează situația unor fete care au cunoscut experiența închisorii încă de la naștere.
Totodată, vizitatorii vor putea descoperi aspecte despre viața în penitenciarele destinate femeilor, prin intermediul unor fragmente de memorialistică și a unor obiecte confecționate de acestea în timpul detenției.
Vernisajul expoziției „Dușmance ale poporului” va avea loc începând cu ora 18:00.
Mărturii și documente
În cadrul deschiderii Virginia Ion, curatoarea proiectului expozițional, și Ioana Boca, reprezentanta Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, vor prezenta participanților etapele realizării proiectului și importanța acestor povești pentru istorie.
Invitata manifestării culturale este Nina Moica, fostă deținută politic, arestată la vârsta de 15 ani, fiind printre cele mai tinere persoane încarcerate de autoritățile comuniste.
Expoziția „Dușmance ale poporului” a fost prezentată în mai multe spații culturale din țară și din străinătate.
Proiectul este realizat de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, iar conceptul expozițional a fost dezvoltat de Virginia Ion, cu design semnat de echipa Zeppelin Design, coordonată de arhitecții Cosmina Goagea și Constantin Goagea.
Valoarea demersului a fost recunoscută în cadrul Galei Anualei de Arhitectură București din decembrie 2021, când expoziția a primit premiul secțiunii „Arhitectura amenajărilor interioare – expoziții, standuri și scenografie”.
N.N.
Prin votul de astăzi al Consiliului Local, Sighetu Marmației are încă trei Cetățeni de Onoare, trei personalități remarcabile care au contribuit fundamental la cultura, istoria și identitatea noastră: domnul academician Ioan-Aurel Pop, doamna dr. Livia Ardelean și domnul arhitect Dorel Cordoș.
Înmânarea oficială a acestor înalte distincții va avea loc într-un cadru festiv, pe data de 25 noiembrie, în Sala „Monica Chifor” a Școlii Gimnaziale de Muzică și Arte Plastice.
Propunerea doamnei Livia Ardelean pentru această distincție se întemeiază pe activitatea sa îndelungată de cercetare istorică și arhivistică, precum și pe contribuția sa la cunoașterea și valorificarea trecutului Maramureșului și al Sighetului. Născută la Sighetu Marmației, doamna Livia Ardelean și-a construit parcursul profesional în jurul istoriei și al documentului de arhivă. După absolvirea Liceului industrial nr. 2 (azi Liceul Tehnologic Marmația) din orașul natal a urmat studiile universitare la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar ulterior a obținut titlul de doctor în istoria Evului Mediu, cu teza „Istoria economică a Maramureșului în secolul al XVII-lea”, sub îndrumarea academicianului Ioan-Aurel Pop. Formarea sa academică a devenit temelia unei activități științifice dedicate cercetării riguroase a societății maramureșene de-a lungul timpului.
Domnul Arhitect Dorel Cordoș a devenit o figură emblematică pentru conservarea și reinterpretarea arhitecturii vernaculare maramureșene. De-a lungul carierei sale, a studiat în profunzime civilizația lemnului, realizând proiecte care îmbină armonios tradiția și modernitatea. Prin respectul față de peisaj, utilizarea materialelor tradiționale precum lemnul și piatra și implicarea comunității locale, Dorel Cordoș contribuie la păstrarea unei identități regionale autentice. Proiectele sale demonstrează că arhitectura vernaculară poate fi un liant între trecut și viitor, consolidând legătura dintre tradiție și modernitate pe plan local și internațional. Ca o recunoaștere și apreciere a operei arhitectului, Dorel Cordoş a fost declarat cetăţean de onoare al judeţului Maramureş.
”Academicianul Ioan-Aurel Pop. Acordarea acestui titlu în acest an jubiliar reprezintă nu doar recunoașterea publică a unei cariere științifice de excepție cât mai ales un sincer și profund gest de recunoștință al sighetenilor pentru rolul și locul distinct, de o înaltă demnitate, pe care domnia sa l-a acordat întotdeauna Maramureșului Voievodal în fundamentala sa operă istoriografică”, a declarat Vasile Moldovan, primar.
În ultima ședința al Consiliului Local, s-a făcut primul pas normal și necesar pentru vânzarea fostului sediu BCR situat pe bulevardul Unirii. Cu puțin timp în urmă (2023), fosta administrație locală a achiziționat locația respectivă pentru ca aceasta să devină sediul primăriei și al tuturor serviciilor din subordine.
Producătorii europeni de sicrie cer Comisiei Europene să investigheze importurile din China, acuzând concurența neloială și posibile nereguli în declararea produselor la vamă.
Duminică, 1 noiembrie, de la ora 18.30, Sala Polivalentă Lascăr Pană din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Slatina, joc din cadrul etapei a 8-a din Liga Florilor MOL. O întâlnire între două echipe care caută să prindă prima parte a clasamentului și care au demonstrat în acest sezon că pot face acest lucru.
Oficialii partidei. Arbitri: Mihai Pârvu (București)
– Mihai Potîrniche (Buzău). Observator FRH: Alin Cârligeanu (București).
Dacă Minaur a disputat ultimul meci oficial pe 18
octombrie (la Craiova), echipa din Slatina a jucat partida din etapa a 7-a abia
joi, 29 octombrie, în deplasare, cu CSM București. Greu de spus dacă este vreun
avantaj sau dacă va conta puțin oboseala. Până la urmă și o parte dintre
jucătoarele noastre au fost la loturile naționale.
Pe lângă cei doi antrenori, Andrei Popescu și Raul
Fotonea, care sunt din Baia Mare și au activat la clubul Minaur și ca jucători
și ca antrenori, alte cinci jucătoare de la Slatina au trecut pe la Minaur:
Luciana Popescu, Cazanga, Papp, Lundback și Țîrle.
Lotul
echipei CS Minaur Baia Mare (7 meciuri în LF)
Portari: 1. Cristina Mihiș (5/0), 12. Ivana
Kapitanovic (7/0), 85. Daria Maria Tocaciu (1/0)
Extremă stânga: 15. Denisa Roxana Romaniuc (4/3),
20. Line Homdrom Rusten (7/15), 17. Larisa Cupșa
Inter stânga: 13. Maria Gomes da Costa (7/20), 24.
Maria Ioana Groșan (1/0), 29. Sara Sablic (6/4), 84. Dziyana Iliyna (7/21)
Centru: 2. Andreea Maria Ianăși (1/0), 5. Mille
Tveit Porsmyr (7/18). 8. Teodora Lavinia Damian (7/22), 6. Cristina Hrihor
Inter dreapta: 14. Mălina Avădanei, 98. Seynabou Mbengue
Rodriguez (7/27)
Extremă dreapta: 10. Jessica Quintino Ribeiro
(7/45), 25. Eliza Florentina Lăcusteanu (4/9)
Pivot: 93. Alba Chiara Spugnini Santome (7/28), 99.
Anca Georgiana Mițicuș (7/3), 52. Ionela Frista, 27. Sabryne Santos Souza (5/0)
Oficiali:
David Ginesta Montes, Alexandru Sabou, Daniel Apostu, Valentina Mitrașcă
Lotul
echipei CSM Slatina (7 meciuri în LF)
Portari: 16. Elena Nagy, 32. Ioana Raluca Kelemen,
87. Sakura Hauge, 91. Mara Teodora Zaharia
Jucătoare de câmp: 2. Elena-Nicoleta Dincă (9), 4.
Greta Kacsor (45), 9. Daniela Elena Popescu (1), 10. Sonia Vasiliu (10), 11.
Valentina Elena Lecu (2), 13. Kaho Nakayama (6), 21. Magda-Alfredo Cazanga
(11), 22. Luciana-Andreea Popescu (4), 23. Andreea Bianca Țîrle (13), 28.
Nikoletta Papp (14), 33. Amelia Julia Lundback (23), 71. Adrianna Faustyna
Gorna (38), 96. Elena Hermina Olaru (12), 97. Nikolina Vukcevic (9), 98.
Luciana Mara Matea (4)
Oficiali: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Demi Iulian
Perpelea, Marius Laurențiu Tulache
Etapa
a 7-a
CSU Știința București – HC Zalău: 33-39
CSM Târgu Mureș – CSM Corona Brașov: 25-37
HC Dunărea Brăila – CSM Iasi: 33-22
SCMU Craiova – CS Minaur Baia Mare: 35-29
CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea: 23-31
CSM București – CSM Slatina:30-27
Rapid București – Gloria Bistrița: 29-30
Clasament
1.Gloria Bistrița – 14p (233-175) – 7
2. CSM București – 13p (237-179) – 7
3. Dunărea Brăila – 12p (220-185) – 7
4. Rapid București – 9p (204-173) – 7
5.SCM Rm. Vâlcea – 9p (212-187) – 7
6.SCMU Craiova – 9p (201-190) – 7
7.CSM Slatina – 7p (201-188) – 7
8.Corona Brașov – 6p (187-175) – 7
9.CSM Târgu Jiu – 6p (176-185) – 7
10.Minaur Baia Mare – 5p (214-224) – 7
11.HC Zalău – 4p (184-223) – 7
12.CSM Iași – 2p (145-203) – 7
13.CSM Tg. Mureș – 2p (190-251) – 7
14.CSU Știința – 0p (169-245) – 7
Etapa
a 8-a.
CS Minaur – CSM Slatina (duminică, 1 noiembrie, ora
18.30)
CSM Iași – CSM București (duminică, 1 noiembrie)
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Mureș (vineri, 30
octombrie, ora 17.00)
HC Zalău – CSM Târgu Jiu (duminică, 1 noiembrie, ora 17.00)
SCMU Craiova -Rapid București (luni, 2 noiembrie,
ora 20.00, TVR Sport)
CSM Corona Braăov – HC Dunărea Brăila (duminică, 1
noiembrie, ora 18.00)
Gloria Bistrița – Știința București (miercuri, 4
noiembrie, ora 17.00).
Cristi
SOMEȘAN
Există în Evanghelie povești care ne impresionează prin minunile lor și altele care ne tulbură prin adevărurile pe care ni le așază în față. Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) face parte din această a doua categorie.
Nu avem aici o vindecare spectaculoasă, o furtună
potolită ori o înviere săvârșită în văzul mulțimilor. Avem două vieți, două
lumi despărțite de o poartă și, în cele din urmă, o răsturnare a tuturor
judecăților noastre omenești.
Dar, înainte de a păși în povestea acestei duminici,
să ne amintim că ziua de 1 noiembrie ne aduce în calendarul ortodox pomenirea
Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia.
Doi frați care și-au pus priceperea în slujba celor
bolnavi, fără să ceară plată pentru ajutorul lor, văzând în suferința omului o
chemare la iubire și la milostenie. Ei ne oferă, încă de la începutul acestei
reflecții, o lecție simplă și profundă: adevărata bogăție nu este ceea ce
adunăm pentru noi, ci ceea ce dăruim celorlalți.
Două
vieți, două lumi…
Hristos ne vorbește despre un om bogat, îmbrăcat în
porfiră și vison, care trăia în fiecare zi în desfătare și în strălucire. Avea
tot ceea ce lumea socotește de dorit: avere, hrană din belșug, haine scumpe,
confort și bucuria unei vieți lipsite, aparent, de griji.
La poarta lui zăcea însă un sărac, pe nume Lazăr,
plin de bube, flămând și neputincios. Își dorea să se sature din firimiturile
care cădeau de la masa bogatului. Până și câinii veneau să-i lingă rănile.
Ce imagine tulburătoare! Înăuntru, abundență și
desfătare. Afară, suferință și foame. Între cele două, o poartă care putea fi
deschisă cu un gest de bunătate, cu o bucată de pâine, cu un strop de
compasiune.
Evanghelia nu ne spune că bogatul ar fi dobândit
averea prin înșelăciune și nici că săracul ar fi fost un om fără de păcat. Nu
aceasta este miza pildei. Păcatul bogatului se dezvăluie tocmai prin ceea ce nu
face: îl vede sau ar fi putut să-l vadă pe cel suferind, aflat chiar la poarta
sa, dar nu se lasă mișcat de suferința lui.
Nu ni se spune că Lazăr ar fi cerut palate, bogății
ori o viață luxoasă. Îi erau de ajuns firimiturile. Iar omul care avea pâine
din belșug nu găsea în inima sa nici măcar loc pentru acest gest.
Cât de actuală este această imagine! S-au schimbat
vremurile, s-au schimbat bogățiile și felurile în care ne bucurăm de ele, dar
poarta dintre cei care au și cei care nu au a rămas. Uneori este o poartă
adevărată, alteori este distanța pe care o așezăm între noi și suferința
altora.
Putem trece zilnic pe lângă oameni aflați în nevoie.
Le putem auzi povestea, le putem vedea neputința și totuși să ne continuăm
drumul, liniștiți că necazul lor nu este al nostru. Poate că tocmai aici începe
întrebarea pe care această Evanghelie ne-o adresează fiecăruia: câte porți
închise avem în suflet?
Apoi, într-o zi, amândoi mor. Lazăr este dus de
îngeri în sânul lui Avraam, locul mângâierii și al păcii. Bogatul ajunge în
iad, unde se află în chinuri. Din locul suferinței, își ridică ochii și îl vede
pe Lazăr, odinioară flămând și neputincios, acum aflat în apropierea lui
Avraam.
Cel care nu găsise în viață nici măcar o firimitură
pentru sărac cere acum o picătură de apă. Îl roagă pe Avraam să-l trimită pe
Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-i răcorească limba.
Răsturnarea este deplină. Cel care avea totul nu mai
are nimic. Cel care nu avea nimic se bucură acum de mângâiere. Să observăm însă
un amănunt care spune mult. Bogatul îl recunoaște pe Lazăr. Îi știe numele. Dar
nici acum nu pare să-l privească drept un frate aflat în suferință, ci drept
cineva care ar putea fi trimis să-i slujească.
Poarta de odinioară nu mai este acolo. În locul ei
se află o prăpastie de netrecut. Avraam îi explică faptul că, în viață, bogatul
a primit cele bune, în vreme ce Lazăr a primit cele rele, iar acum situația lor
s-a schimbat. Mai mult, între cele două locuri s-a așezat o mare prăpastie,
astfel încât nimeni nu poate trece dintr-o parte în cealaltă.
Nu este vorba despre o simplă schimbare a norocului.
Hristos ne vorbește despre consecințele unei vieți în care omul a avut
libertatea de a iubi, dar a ales să rămână indiferent.
Bogăția nu este condamnată prin ea însăși, după cum
sărăcia nu este prezentată ca o virtute automată. Ceea ce contează este felul
în care ne raportăm la darurile primite și, mai ales, la oamenii pe care îi
întâlnim pe drumul vieții. Putem avea mult și să fim săraci sufletește. Putem
avea puțin și să păstrăm în noi o bogăție pe care nimeni nu ne-o poate lua.
Înțelegând că soarta lui nu mai poate fi schimbată,
bogatul se gândește la cei cinci frați ai săi. Îl roagă pe Avraam să-l trimită
pe Lazăr în casa tatălui său, pentru a-i avertiza, ca să nu ajungă și ei în
acel loc de chin.
Este, poate, momentul cel mai omenesc al întregii
pilde. Pentru prima dată, bogatul pare preocupat de soarta altora. Se gândește
la frații săi și nu dorește ca aceștia să-i împărtășească suferința.
Dar răspunsul lui Avraam este categoric: frații săi
îi au pe Moise și pe proroci, adică învățătura Scripturilor, și trebuie să
asculte de ea. Bogatul insistă. Crede că un om venit din morți i-ar putea
convinge. Atunci vine răspunsul care închide pilda și îi dezvăluie întreaga
adâncime: „Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar
învia cineva din morți.”
Nu este nevoie să așteptăm un semn nemaivăzut pentru
a înțelege ce avem de făcut. Nu ne lipsește întotdeauna dovada, ci
disponibilitatea de a primi adevărul. Nu ducem lipsă de îndemnuri la bunătate,
ci uneori de puterea de a le transforma în fapte.
Și, pentru noi, creștinii, cuvintele acestea dobândesc
o semnificație aparte. Hristos însuși va învia din morți, iar oamenii vor fi
chemați să răspundă nu doar în fața minunii, ci și în fața iubirii pe care el a
propovăduit-o.
Ce ne rămâne de învățat? Poate că una dintre cele
mai importante lecții ale acestei duminici este că nu putem despărți credința
de felul în care ne purtăm cu semenii noștri.
Putem rosti rugăciuni frumoase, putem participa la
slujbe, putem cunoaște Scriptura și putem vorbi despre Dumnezeu. Dar, dacă
toate acestea nu ne fac mai atenți la omul aflat în nevoie, dacă nu ne deschid
sufletul către cel flămând, bolnav, singur sau abandonat, atunci ceva esențial
lipsește din trăirea noastră creștină.
Sfinții Cosma și Damian, pomeniți în această zi, ne
arată ce înseamnă să transformi credința în faptă. Ei nu au așteptat ca
suferința să dispară de la sine și nici nu au condiționat ajutorul de răsplată.
Au oferit îngrijire și alinare, punându-și darurile în slujba aproapelui.
Bogatul din Evanghelie ar fi putut face atât de
puțin! O farfurie de mâncare, o îngrijire pentru rănile lui Lazăr, un gest de
omenie. Dar tocmai acest puțin, pe care l-a refuzat, ar fi putut schimba
înțelesul întregii sale vieți.
De aceea, milostenia nu se măsoară numai în bani.
Uneori, înseamnă să oferi hrană. Alteori, să îngrijești un bolnav, să asculți
un om apăsat de necazuri, să-i redai cuiva demnitatea sau să-i fii aproape
atunci când toți ceilalți l-au părăsit.
Înseamnă să nu treci nepăsător pe lângă Lazărul de
la poarta ta. Iar poarta aceasta nu trebuie să rămână închisă până când nu va
mai putea fi deschisă.
Frumoasele noastre Duminici ne-au purtat, până acum,
prin minuni, vindecări și întâlniri în care Hristos a redat oamenilor
sănătatea, vederea, speranța și bucuria de a trăi. Astăzi, călătoria noastră ne
așază în fața unei alte realități: responsabilitatea pentru felul în care trăim
și pentru ceea ce facem cu binele pe care îl avem la îndemână.
În această Evanghelie nu există mulțimi care
așteaptă o minune și nici bolnavi care cer vindecare. Există doar un om care
suferă și un altul care ar putea să-l ajute. Și totuși, aici se joacă o
întreagă dramă a existenței umane.
Poate că nu vom avea niciodată averea bogatului din
parabolă. Dar fiecare dintre noi are, într-un fel sau altul, ceva ce poate
dărui: timp, pricepere, pâine, un cuvânt bun, o mână întinsă. Și fiecare dintre
noi poate întâlni, într-o zi, un Lazăr care nu ne cere decât să-l vedem.
Să nu așteptăm ca viața să ne învețe, prea târziu,
ceea ce Evanghelia ne spune astăzi atât de limpede. Dumnezeu nu ne va întreba
numai ce am avut, ci și ce am făcut cu ceea ce am avut. Nu numai cât am adunat,
ci și cât am dăruit. Nu numai cât de mult am vorbit despre iubire, ci cât de
mult am lăsat-o să lucreze prin noi.
Iar când, la capătul drumului, vom privi înapoi,
poate că nu ne vom aminti atât de bine mesele îmbelșugate, bogățiile ori
bucuriile trecătoare, cât ne vom aminti omul pe care l-am ajutat să se ridice,
suferința pe care am alinat-o și poarta pe care am deschis-o la timp.
Pentru că, uneori, între noi și mântuire nu se află
o prăpastie de netrecut. Se află doar o poartă. Și încă o putem deschide…
Autor:
Grigore Ciascai
Sursa:
Redacția
9
Ceea ce rețin eu din criza poloneză e că la noi Curtea Constituțională funcționează mult mai logic și mai normal decât la polonezi. Măcar atât!
A, că e populată de javre și își încalcă mandatul,
anulând alegeri aiurea-n tramvai? Da, așa e. Dar, ca instituție, măcar are
logică și nu permite conflicte idioate de genul „eu sunt judecător, ba nu, eu
sunt”.
Curțile Constituționale sunt niște invenții relativ
moderne ale practicii juridice și administrative, apărute din nevoia de a
împiedica o situație precum cea din Germania anilor 1930, când un nebun cu
mustăcioară a câștigat niște alegeri doar cu 30% și de acolo, în 15 ani, și-a
transformat țara într-un morman de moloz. Cu prețul altor zeci de milioane de
morți în restul Europei.
Polonezii, mai „dăștepți” ca restul lumii, și-au dat
fel de fel de legi în urma cărora oricine domină parlamentul e tentat să schimbe
și judecătorii dacă simte că va pierde puterea. Conflictul de acum are niște
rădăcini vechi, tocmai din 2015. Pro-europenii, care știau că vor pierde
puterea, și-au dat atunci o lege pe ultima sută de metri prin care puteau
schimba componența Tribunalului Constituțional. Bineînțeles, când au ajuns la
putere suveraniștii lui Kaczynski, aceștia nu au mai recunoscut validitatea
acelei legi. Dar ăia numiseră deja niște judecători. Prilej pentru suveraniști
să nu fie de acord și să numească ei pe cine vor.
Paranteză. Polonezii sunt catolici. Or fi învățat
manevrele astea de pe timpul papilor de la Avignon. La un moment dat, pe la
1400, erau chiar trei papi în funcție, toți pretinzând legitimitate (Roma,
Avignon, Pisa). Așa că mai au timp să-și spargă capetele: pot alege și un al
treilea Tribunal Constituțional, dacă primele două nu le convin…
Revenind la problema de acum, merită însă să
precizăm ce a scris aseară pe X Jaroslaw Kaczynski, fostul președinte
(suveranist). El i-a acuzat pe pro-europeni că „urmează indicațiile germanului
Bachmann”.
Hm. Și cine este acest neamț?
Păi acest Klaus Bachmann, care e un influent
politolog german având strânse legături cu Polonia (predă la Universitatea din
Varșovia), a scris în 2023, după alegerile câștigate de pro-europeni, un
articol-manifest în Berliner Zeitung în care se pronunța deschis pentru o
guvernare de forță a pro-europenilor care să se bazeze pe ordonanțe de urgență
(adică să nu treacă legile prin parlament), pe nesocotirea deciziilor
Tribunalului Constituțional și, atenție!… ̦ ̦ ̂ ̦.
Neamțul chiar vorbea în textul său de un „experiment
unic la scară mondială” care „să readucă democrația în Polonia prin metode
nedemocratice”, recomandându-i lui Tusk chiar și introducerea legii marțiale,
dacă e cazul.
Recunoașteți „metoda”, nu?
De exemplu, ce i se întâmplă acum lui Călin
Georgescu, care nu mai poate să țină mâinile nici ridicate, nici lăsate, că
sigur i se găsește vreo vină. Dacă o ridică, dosar penal că salută ca fasciștii.
Dacă o ține în buzunar, dosar penal că e nepoliticos cu organili. Dacă o ține la spate, dosar penal pentru complot. Dacă o
ține la vedere, dosar penal pentru că nu are unghiile tăiate. Etc.
Existența acestui Bachmann ne arată că de fapt în
spatele tuturor acestor aberații se află o rețea transeuropeană de ideologi
care, sub masca „profesionalismului” și a „îngrijorării democratice” ascund, de
fapt, cele mai naziste apucături, pe care le aplică fără discernământ oriunde e
nevoie. De unde sunt pilotați acești nemernici, nu e greu de ghicit. E
suficient să te uiți la ce strigă ei, ce susțin, ce nu le place: „creierul” e
la Bruxelles. Și beneficiarul net la Berlin. De data asta, Reichul de 1000 de
ani nu a mai venit cu tancurile: a venit cu „profesori universitari”,
„experți”, „diplomați” și „fonduri europene”. Și, desigur, cu sprijinul cozilor
de topor din interiorul fiecărei țări.
Dacă statele mai importante ale UE – Franța, Olanda,
Italia etc. – au impresia că ar putea fi scutite de asemenea neplăceri, s-ar
putea să se înșele. Au fost scutite până acum doar fiindcă nu a fost nevoie să
se pună biciul pe ele.
Autor:
Lucian Sarbu
Sursa: Lucian Sarbu Facebook