sâmbătă, 18 ianuarie 2025

IPJ: S-au desemnat câștigătorii concursului „Vocea ta e soluția”

Polițiștii din Maramureș au dat curs inițiativei Poliției Române privind concursul național de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, desfășurat în cadrul  campaniei Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.

În 16 ianuarie polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalități, împreună cu reprezentanți ai ISJ Maramureș, Consiliul Elevilor Maramureș, dar și ai Corpului Național ai Polițiștilor au evaluat lucrările realizate în cadrul concursului „Vocea ta e soluția”.

La nivelul judeţului Maramureş s-au înscris nouă unităţi de învăţământ din ciclul gimnazial şi trei unităţi de învăţământ din ciclul liceal.

Determinaţi să obţină un loc favorabil în clasament, elevii din clasele gimnaziale, în grupuri a câte 3-6 elevi au realizat un short/reel având ca temă Prevenirea şi combaterea violenţei şcolare, în timp ce liceenii au realizat un short/reel pe tema Prevenirea şi combaterea traficului şi a consumului de substanţe interzise.

În urma evaluărilor au fost desemnați câștigători elevi ai Școlii Gimnaziale „Victor Babeș” din Baia Mare, respectiv elevi ai Colegiului Tehnic „George Barițiu” Baia Mare.

Etapa națională a concursului va avea loc la data de 30 ianuarie 2025. Succes!

GDL 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu