duminică, 19 ianuarie 2025

Vrem pace

 


Se-nalță-n zborul lin cocorii
Ce poartă-n aripi fulgi de nea,
Și le aruncă precum norii
Pe câmpul verde-n catifea.
Pe aripi poartă tricolorul
Ce-i rupt din trupul țării sfânt,
Pe gâturi lungi răsare dorul
De a fi pace pe pământ.
Din soare poartă raze calde
Ce le-mpletesc în plai de vis,
Ca ochii lumii să se scalde
În lungi poeme-n paradis.
Visăm mereu o viață bună
Și vrem doar pace peste noi,
Dar norii negri-n roi se-adună
Și vântul urlă-n negre ploi.
Acum e vremea deșteptării!
Acum e timpul să pornim!
Să alungăm dușmanii țării
Și-n bună pace să trăim!
Autor: Aurelia Oancă
12.01.2025
Imagine internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu