Ștefan Cămărașu, un poet autentic

Poetul Ștefan Cămărașu ne surprinde plăcut cu un nou volum de versuri și face precizarea (pe facebook) că titlul volumului de versuri recent apărut la editura craioveană,, AIUS", -Tratamentul cu iluzii și alte terapii - își are originea în titlul poemului ,,Tratamentul cu iluzii într-o zi de martie" al aceluiași autor, poem publicat în revista,, NORD LITERAR, anul II, nr.5(12), mai 2oo4.

 "Urmărindu-şi himera care să-l devoreze, Ștefan Cămăraşu a aşteptat vreme îndelungată să-şi încline editorial „turnul zilei”, a ezitat şi şi-a amânat debutul", scria în 2001 în revista „Archeus” criticul literar Augustin Cozmuţa, încât a fost nevoit, la ceas întârziat să facă o Reconstituire a destinului său de „poet damnat”  (pedepsit cu izolarea şi ameninţat cu anonimatul), astfel încât „A venit vremea – cum însuşi spune – „să adun cioburile şi să reconstitui vasul/să văd dacă mai ţine apă”. Volumul „Turnul înclinat al zilei” a apărut în anul 2000 la Editura Universităţii de Nord Baia Mare. Acest al doilea volum, „Tratament cu iluzii şi alte terapii” a fost publicat la Editura „Aius” din Craiova, anul acesta.

Volumul este aşezat sub motto-ul „Cândva am crezut că poeţii sunt zei/am plâns când am aflat că sunt oameni şi ei”.

Obsesia „turnului” este prezentă chiar în primul poem, „Cuvânt înainte”: „La imaginară umbră/a turnurilor de fildeş/ne petrecem vremea acum/aşteptând să se arate/venind dintr-o altă lume/fantomele stăpânilor lor” (pag. 7) sau „Suferim de boala turnurilor de fildeş/aceste inefabile construcţii ademenindu-ne/la umbra lor cu o forţă irezistibilă,/cu o vrajă, din care numai cei cu mintea/foarte limpede reuşesc să se retragă la timp (pag. 8).

Poemul trebuie clădit „şi mai ales trebuie să faci/toate măsurătorile/astfel încât nici un cuvânt/dintre zidurile lui/să nu însemne tăcere şi resemnare” (Poemul trebuie clădit, pag. 11).

Un poem foarte frumos despre lupta poetului cu morile de vânt, o artă poetică elocventă este poemul: „Habar nu am unde a fost/câmpul de luptă/şi cu cine m-am războit,/mi-am dat seama că am fost învins/după ce m-am întors din prizonierat/iar acum îmi scriu memoriile/după spusele altora./Am fost, zice-se, un luptător neînfricat/şi, deşi, repet, am fost învins,/nu mi s-a dat voie să trec de unu singur/pe sub arcul de triumf.”( „Habar nu am unde a fost câmpul de luptă”, pag. 12)

Tentaţia de a cita din poeme este irezistibilă şi aceasta vorbeşte de la sine despre frumuseţea şi profunzimea textelor. Referindu-se la primul volum al autorului, regretatul actor  Paul Antoniu spunea: „Pentru mine a fost o bucurie să-l citesc cu sufletul şi creionul în mână.”

Unele poeme sunt de strictă actualitate, cu rezonanţă politico-economică-socială:  „Suntem deochiați din faşă,/descântecul este lung,/să ne vindecăm în totul/cuvintele nu ajung,/trebuie-ntr-o limbă nouă/să-nfiinţăm alt fel de glas/să nu mai plângă în zid/Ana care ne-a rămas.” (Nu ştiu încotro ne ducem, pag. 14) sau „Fluturi o flamură/dar oştile tale/nu vor să mai lupte, au obosit,/degeaba au veştminte/din trei rânduri de zale,/oştenii sunt morţi fără să fi murit.” (Toiag de pelerin întru care credinţă”, pag. 19).

Despre poeţi şi poezie scrie metaforic: „Toată ziua-bună ziua/se perindă pe aici/nişte indivizi ce-şi zic poeţi,/cu nişte cărţi în mână,/rugându-ne să fie lăsaţi/să se aşeze pe iarbă/dacă mai mult nu se poate.” („E un rai de poezie”, pag. 18).

Îmbinări ingenioase care certifică talentul şi meşteşugul poetului: „Se-nchină cu ochii să schimbe-adevărul,/maşina cu visuri a intrat iar în şanţ,/opreşte, cuvioase, opreşte motorul,/începe ultimul danţ.” („Se-nchină cu ochii să schimbe-adevărul”, pag. 20).

Prezenţă discretă în peisajul liric al Maramureşului, Ştefan Cămăraşu a marcat locul şi oamenii, poetul Nicolae Scheianu povesteşte că acum câţiva ani a fost în Ţara Lăpuşului să-l întâlnească pe poet, dar și la Săpânța unde poetul craiovean și-a petrecut tinerețea și maturitatea, în calitate de dascăl. S-a „maramureșenizat”, am putea spune în glumă...

Revenind la proaspătul volum de poeme, putem afirma că unele poezii sunt epice: „Primul vis e cu bandiţi fugărindu-se/într-un lan cu ovăz,/poate pentru că în copilărie/şi eu am vrut să fiu bandit/dar nu m-au lăsat tata şi mama/spunându-mi că mai trebuie să cresc un pic.” (Cam asta ar fi”, pag. 21); altele istoric-patriotice: „...într-o vineri/pe Câmpia Turzii/Mihai Viteazul muri./Acolo, capul i-a fost despărţit de trup,/dar nu i-a fost despărţit/de ţară,/răcindu-se buzele-i murmurară:/...şi Ţara Ardealului, pohta ce am /pohtit.” (Boierilor craioveşti mai bătrâni şi mai tineri”, pag. 25).

Un poem de strictă actualitate, mi-a atras atenția: „Şerpii atomici şi-au depus ouăle/în urechile continentelor,/burţile avioanelor aterizează/lângă leagăne,/întristând mamele,/oameni cu pungi de cenuşă/în loc de inimi/hrănesc cu sânge cald/puii reptilelor metalice.” (Şerpii atomici”, pag. 29)

Poemul „Ieşind din sicriu”, aşezat poate nu întâmplător la pagina 33 a volumului, este atipic pentru poet, dar percutant: „Ieşind din sicriu să fumez/ultima ţigară, găsită/în costumul meu fără nasturi,/iubito, am făcut această reflecţie:/tu nu m-ai iubit niciodată!/Ăia puşi să mă păzească/să nu-mi răsară capul din pământ/s-au apucat să scrie în rapoarte/că a înviat cineva din mormânt./Dragii mei, nu v-am păcălit,/nu am vrut să creez o diversiune,/chestia e că la morţi fumatul nu este oprit/şi că, post-mortem, nu-mi mai este ruşine.”

Trecerea timpului, îmbătrânirea ca temă poetică îi prilejuise poetului reflecţii dintre cele mai ingenioase: „...înainte vreme alte feluri/de zile treceau,/erau în ele, frate,/viaţă pe săturate./Acum cu greu mai găseşti/câte una mai de doamne-ajută/de parcă ne-ar fi dat să trăim şi/zile postume, închiriate.” („Zilele cad în genunchi”, pag. 34).

Frumosul poem despre îngerul păzitor atrage și el atenția cititorului: „...şoaptele îmgerului meu păzitor,/mereu umilit la avansările în grad/ale îngerilor păzitori de poeţi./Azi ai mult talent, zice el,/pune mâna pe pix şi scrie zece poezii/fiindcă vei avea şi tu nevoie/de glorie, neînţeleptule.” („Mijlocul lui februarie”, pag. 39).

O artă poetică cu Ulise, de o ironie amară, ne propune Ștefan Cămărașu, în stil propriu: „...am înotat în ape tulburate/de apariţia frumuseţii/şi nu mi-a fost uşor/să scap de sirene/în repetatele odisei/din care am ieşit/victorios ca Ulise/dar cu o pensie de doi lei./Nu m-a aşteptat nicio penelopă/la gară sau aeroport,/toate s-au măritat una câte una,/pretextând că sunt,/din cauza poeziei, mort.”(„Puitor de mine”, pag. 59)

„Poezie a notaţiei sensibile, notează poeta și profesoara de limba română Adela Naghiu, de un lirism exhibat cu delicateţe, dar căreia nu-i lipseşte latura reflexivă sau vestimentaţia expresivă, poezia lui Ștefan Cămăraşu induce o certitudine şi operează o individualitate.”

A fost o plăcere lectura acestui volum, unde nimic nu este redundant, nelalocul lui, nepotrivit. Poetul Ștefan Cămărașu se dovedește o voce distinctă, puternică, merită a fi ascultată. Discursul liric surprinde prin forța versurilor și imaginile ce se transmit cititorului, ancorându-se în sufletul acestuia. Felicitări!

                                               Gelu Dragoș, UZPR