02.04.2025 N. Grigorie Lăcrița
1. Truditor ingenuu[1]
|
Evenimentul relatat mai jos a avut loc
în realitate și a fost relatat,
în mai multe împrejurări, de academicianul Mircea Malița (n. 20 februarie
1927 – d. 21 mai 2018). Acesta, în timp ce se afla la o plimbare, cu trenul,
cu un ministru al transporturilor, le-a venit ideea de a se opri, la o gară
din mediul rural, pentru a vedea, pe viu, realitățile din aceasta. Așa au
ajuns să participe, pur întâmplător, la ședința în care se celebrat ieșirea la pensie a revizorului de vagoane Dinel. În perioada în
care eu eram student, fiind la o tabără de vară la Izvorul Mureșului, am fost
onorați cu prezența fascinantului profesor Mircea Malița care, printre altele, ne-a vorbit atât despre „lucrul bine făcut”, care ar trebui
să-l avem în vedere ca principiu de muncă în viață, dar a insistat și despre „lucrul
inutil, dar tot bine făcut”, și
despre „lucrul dăunător, dar tot
bine făcut”, ca adevărate lecții de viață despre ceea ce NU trebuie să
facem. În acest context înțeleptul profesor Mircea Malița ne-a vorbit
și despre ședința la care a participat, cu ministrul al transporturilor, în
care se celebra ieșirea la pensie a revizorului de
vagoane Dinel. Învățămintele desprinse din „această povestire lecție de viață”
mi-au rămas bine întipărite în minte, pentru toată viața, pe care le redau
mai jos, cu explicațiile necesare unei mai bune înțelegeri. |
Revizia tehnică la sosirea trenurilor în stații se
efectuează de „revizorii tehnici de
vagoane” prin
lovire cu ciocanul a saboților de pe roti.
Se consideră că un
sabot de pe o roată a trenului este slăbit dacă sunetul este neclar la lovirea cu ciocanul. Ușor de înțeles importanța verificării stării în care se
află frânele de pe roțile vagoanelor de tren; slăbirea acestora poate genera
grave consecințe, până la adevărate catastrofe.
La o gară, din mediul rural, a lucrat, timp de 45 de ani,
muncitorul Dinel, ajuns ca, după un timp,
toată lumea să-i spună „nea Dinel”.
Pe parcursul celor 45 de ani de muncă, acesta a desfășurat o activitate apreciată, an de an, ca
ireproşabilă, prin faptul că: era prezent, cu regularitate, la lucru zi de zi,
pe ploaie, pe ninsoare, pe arșiță etc.; nu-i scăpa nici o roată, nici un sabot
pe care să nu-l lovească cu ciocanul.
Revizorul tehnic de vagoane Dinel a
avut, în acești 45 de ani, mulți șefi, dintre care unii au ajuns chiar în
conducerea regionalei CFR, ceea ce a făcut ca acesta să fie cunoscut și
apreciat până la acest nivel.
Pentru oamenii care au muncit și
exemplar și o viață întreagă în CFR, conducerea face tot posibilul ca, la
ieșirea la pensie a acestora, să-i sărbătorească, să le acorde diverse atenții,
diplome etc.
În ziua când s-a celebrat ieșirea la
pensie a distinsului revizor de vagoane nea Dinel, sala era arhiplină, inclusiv
cu participarea directorul regionalei CFR.
Au avut loc mai multe luări de cuvânt,
toate la superlativ despre activitatea exemplară a lui nea Dinel, demnă
de urmat de către orice salariat.
La sfârșit, directorul regionalei CFR,
după ce a evidențiat și el îndelungata și exemplara activitate desfășurată de nea
Dinel, ca un exemplu de urmat de toți salariații, l-a întrebat:
„Spune-mi, nene Dinel, acum când ieşi la pensie după o carieră, repet, aşa de
ireproşabilă, de exemplară și de îndelungată, cu ce-ţi putem fi de folos? Ai
vreo dorinţă mai deosebită pe care noi am putea să ţi-o împlinim? Hai, zi! Nu
te sfii!”
La care revizorul de vagoane nea Dinel a
îndrăznit să fie, ca întotdeauna, sincer şi descătuşat de prejudecăţi:
„Da, domnule director, acum, după 45 de muncă, după care
plec din triaj pentru totdeauna, n-aş vrea să mor înainte de a afla la ce folosea ca eu să
trec pe la toate vagoanele şi să tot dau cu ciocanul în roţile alea, săracele
de ele?!”
Momente de reflecție.
Prin acea gară, câte trenuri nu or fi
trecut cu saboți slăbiți (cu frânele defecte), la mai puține sau la mai multe
roți?
La aceleași trenuri, care au trecut de
mii de ori, în cei 45 de ani, prin acea gară, câte nu or fi avut și acestea saboți
slăbiți, la mai puține sau la mai multe roți?
Și aceasta în condițiile în care revizorul
de vagoane Dinel și-a făcut exemplar serviciu!!!
Dar problema nu trebuie privită numai la
nivel de Dinel.
Cauzele principale ale acestui grav
neajuns trebuie privite, în multitudinea lor, precum:
1) de la angajarea sa, de la testarea sa
profesională, în special de la probele practice, care sunt cele mai importante;
2) de la instructajele și de la
verificările profesionale anuale ale cunoștințelor salariaților;
3) de la faptul că, în cei 45 de ani,
nimeni nu s-a întrebat vreodată, cum de Dinel niciodată nu a constatat nici cel
puțin un singur sabot slăbit;
Iar la Dinel se ridică următoarea
întrebare: cum de 45 de ani nici nu și-a pus întrebarea, și nici nu a fost
curios să afle vreodată, „la ce folosea ca el să treacă pe la toate vagoanele
şi să tot dea cu ciocanul în roţile alea, săracele de ele?!”
Această povestire este o foarte bună lecție de viață atât
despre „unele lucruri inutile, dar care sunt bine făcute”, cât și despre „unele
lucruri dăunătoare, dar care și acestea sunt tot bine făcute”, care sunt
încă destul de prezente în viața socială și în zilele noastre.
Pentru a se reține și mai bine această
lecție de viață, și pentru a o face de neuitat spre benefică înțelegere și
aplicare, prezint și „Munca de Sisif”.
2. Muncă de Sisif
Legenda spune că Sisif, regele
Corintului, a primit ca pedeapsă de la Zeus, pentru nesupunere, să urce pe
povârnişul unui deal din Infern la o stâncă uriaşă.
Numai că, atunci când Sisif ajungea
către vârful pantei, stânca se rostogolea, iar Sisif trebuia să-şi reia munca
de la început, și tot așa făcea
un efortul său zadarnic.
Din această legendă a izvorât
expresia literară „muncă de Sisif”, cu semnificația de: un efort uriaş, făcut în zadar de cineva; o strădanie istovitoare și inutilă care trebuie mereu luată de la capăt; un efort spre o țintă, spre un obiectiv imposibil de atins, care cere
zilnic noi și deșarte sacrificii.
Cu același sens întâlnim și
varianta: „stânca lui Sisif”.
H. Heine, în poezia sa „Infernul”, printre
altele face referire și la „munca de
Sisif”, precum în următoarele versuri:
„Pentru tihnă-n van mă bat,
Sunt pizmaș pe Danaide,
Pe Sisif cel încercat” (H.
Heine, poezia Infernul).
[1] Ingenuu: care vădește simplitate, naturalețe împletită cu
sinceritate, cu curățenie morală și cu naivitate; plin de nevinovăție
sufletească; candid; naiv; inocent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu