Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Rusaliile printr-o serie de tradiții și obiceiuri specifice comunităților din care fac parte. Tocmai de aceea, vom vorbi despre semnificația care stă la baza acestei sărbător și despre modurile în care este celebrată în toată țara. Să începem!
Rusaliile sunt sărbătorite în a 50-a zi după Paști,
în zi de duminică, și marchează momentul în care Duhul Sfânt a coborât peste
apostoli, în forma unor limbi de foc, conferindu-le darurile și puterea necesare
pentru a propovădui și a răspândi învățătura lui Iisus Hristos în lume. Acest
eveniment este menționat în Noul Testament, în cartea Faptele Apostolilor. Ziua
de Rusalii reprezintă încheierea ciclului pascal și are o semnificație
specială, fiind considerată și ziua întemeierii Bisericii Creștine.
Rusaliile sunt sărbătorite la noi în țară printr-o
serie de obiceiuri populare și tradiții religioase care pot varia în funcție de
regiune. Iată care sunt cele mai răspândite dar și cele mai interesante dintre
ele.
Sfințirea
holdelor
Sfințirea holdelor este un obicei specific regiunii
de Banat montan, însă poate fi regăsită și în alte zone ale țării. În prima sau
în a doua zi de Rusalii (în funcție de loc), preotul sfințește holdele însoțit
de enoriași. Prin sfințirea holdelelor, credincioșii recunosc că roadele
pământului sunt daruri ale lui Dumnezeu și că viața și prosperitatea agricolă
sunt binecuvântări divine. La intrările caselor și în biserică sunt așezate
frunze de tei sau de nuc și cununi realizate din spice de grâu.
Udatul
nevestelor
Udatului nevestelor este un obicei unic la noi în
țară, practicat în comuna Hodac din județul Mureș, care s-a transmis de-a
lungul timpului, din generație în generație. În fiecare an, femeile proaspăt
căsătorite iau parte la această tradiție străveche, udarea în râu; cu credința
că astfel vor aduce pe lume copii frumoși și sănătoși. Îmbrăcate în costume
tradiționale, tinerele sunt conduse într-un dans festiv la malul râului
Gurghiu, unde soții le scufundă picioarele în apa.
Împănatul
boului
Împănatul boului este un obicei străvechi care își
are rădăcinile în credințele și practicile precreștine ale dacilor. În forma
actuală, are loc o procesiune în care un bou este împodobit cu diverse
ornamente florale și plimbat pe ulițele satului. În momentul în care ajunge în
dreptul bisericii este sfințit de către preot, care oferă băutură întregului
alai. Mai târziu, boul este eliberat și o tânără trebuie să îl stăpânească și
să îl ocolească de trei ori în jurul unei mese. Se spune că cea care reușește
să facă acest lucru se va căsători în anul următor.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu