Iubitorii de literatură, și nu doar ei, pot găsi noul număr al revistei de cultură „Nord Literar” la o parte dintre chioșcurile de ziare din Baia Mare, precum și în librăriile Cărturești din întreaga țară. Un cuprins bogat ca de fiecare dată, în care se regăsesc eseuri, cronici și recenzii, proză, poezie, restituiri și traduceri.
În eseul „Generații poetice”, Irina Petraș declară
că nu crede în rupturi. Ion Papuc redă un episod tulburător care stă la baza
înființării Facultății de Arte din cadrul Institutului Pedagogic din București.
Gheorghe Glodeanu aduce pe tapet preocuparea Ligiei
Duruș pentru literatura inspirată de epoca totalitarismului românesc.
„Stăm pe adevăr și pe rătăcire” spune Delia Muntean,
analizând critic romanul lui Dumitru Oprișor, „Singurătatea ajunge la toți”.
Daniela Sitar-Tăut se oprește asupra unui nou demers
restitutiv, „Divorțul doamnei Dudu” de Camil Petrescu, afirmând că „puțini știu
că spiritul său neliniștit a gravitat intens în jurul celei de-a șaptea arte”.
La pagina „Orfeu”, George Vulturescu vine cu un
grupaj de poezii din cel mai nou volum al său, „Pinul lui Nietzsche”.
Ovidiu Pecican continuă, la pagina „Avalon”, cu un
nou episod din „Un pretendent valah la Curțile Europei”.
O figură marcantă a istoriei și a filosofiei
românești, Vasile Pârvan, care a legat o frumoasă prietenie cu ieudeanul Vasile
Chindriș, la Berlin, este adusă în actualitate de Gheorghe Pârja. Stă mărturie
corespondența celor doi, prezentată de autor în acest important material de
restituiri. Într-un al doilea material, Gheorghe Pârja îl evocă pe Lucian Blaga
din perspectiva influenței pe care Elena Daniello a avut-o asupra poetului.
Dana Buzura-Gagniuc prezintă actualitatea culturală,
cuprinzând dialoguri cu studenții, lansări de carte și donație de carte și de
reviste, iar Flaviu Claudiu Mihali punctează impresii de la Festivalul
Internațional „Poezia la Iași”.
Doina Uricariu propune o consistentă cronică
literară la volumul „Decalogul timpului meu” al Deliei Muntean, relevând „un
echilibru nedezmințit al autoarei față de abordările postmoderne deformate de
corectitudinea politică”.
Cel mai recent volum al lui Gheorghe Glodeanu,
„Prolegomene la o istorie a diarismului românesc”, este prezentat de Mircea
Popa.
Recenziile acestui număr aparțin lui Constantin
Cubleșan, cu referire la cartea Cleopatrei Lorințiu intitulată „Anii scurți”, și
Ralucăi Hășmășan cu referire la volumul de versuri „Alte vremuri” de Gavril
Ciuban.
În acest număr, se pot citi proză de Adrian
Munteanu, poezie de Elena Ilash, Valeria Bilț, Gelu Dragoș, parodia lui Lucian
Perța la poezia lui George Vulturescu și poemul lunii semnat de Elena Cărușan.
Florica Bud prezintă activitatea Cenaclului
Scriitorilor din Maramureș în materialul „Un cenaclu cu nume de județ”, iar
Cristina Irian vorbește despre „Poezia tehnologică: o nouă estetică în era
digitală”.
La pagina destinată traducerilor, Mariana și Valeriu
Stancu ne prezintă un tânăr poet din Peru, Elí Urbina.
Acest număr al revistei este ilustrat cu lucrări din
creația artistei plastice Mihaela Ganța.
Autor:
Panni Pongracz
Sursa:
MaraMedia



















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu