„Peronul” podului de flori este încă aici…

Dacă rolul Moldovei în cadrul procesului de integrare europeană va fi acela de a promova exemplele „sacrosancte” ale Bruxellesului cu norme și deja legi coercitive, ce vor fi folosite drept „aproape speță”, legal europeană, pentru că vin dinspre o țară aproape integrată (dar poate nicicând integrabilă), atunci, poate, Moldovei i-ar fi mai bine să rămână în afara Uniunii Europene… Și poate ar avea un motiv în plus să vadă care era, de fapt, trenul pe care trebuia să-l ia pentru aspirațiile sale europene… Mai ales că „peronul” podului de flori este încă acolo, iar șansa de a lua trenul potrivit năzuințelor sale nu este ratată… Dar asta dacă vrea să devină cu adevărat europeană și nu umil europenizată… „Macronizată” într-un mod în care nu va fi nici măcar imaginea „în oglindă” a fricii de a nu fi cumva putinizată… Căci, pentru ea, în lesa europeană în care și-a pus singură frumosul gât al aspirațiilor (uitate), răul va fi la fel de mare… Doar că va avea alt nume… Or, este timpul să se scuture, ca mândră și demnă fiică a patriei-mamă, pentru a se salva din turnul de fildeș de servantă în care a fost împinsă de Europa Bruxellesului… Acolo unde doar deciziile UE vor conta, iar ea, dintr-o oglindă minunată în care să revedem contururile patriei-mamă, să devină doar ciobul de sticlă (nici măcar „returnabil”) al Uniunii Europene… Un ciob de care Bruxellesul se va folosi să reteze, să taie tarele pe care le are de „deconspirat” la adresa statelor membre care se dezaliniază din linia de impunere… Una nici măcar justificată de presupusul bine comun al familiei europene, ci strict ca direcție asumată spre orizontul (final) trasat de UE…

De aceea, nu a surprins de fel gestul noului președinte al României care, fără a i se fi uscat bine cerneala semnăturii de legalizare comunistoidă a CCR pe legitimarea (și nu, nu-i totuna cu legitimitatea!) înscăunării sale (cam noduroase, nu-i așa?!,) a început a se preocupa de necesitatea stopării imediate a „fenomenului național al dezinformării” din mediile virtuale, din presa electronică, de pe bloguri, din părerile, frustrările, impresiile, drepturile de a avea păreri, toate deja tranșate de către unele instituții ale statului ca delicte, nu de opinie, ci de a ființa în această societate în afara botniței și chiar a hainelor de zeghe pregătite cârcotașilor, delicvenților în opinii, reacționarilor, instigatorilor… Iar înfățișarea primului încarcerat pentru vorbe și cuvinte scrise, nici măcar palpabile „bilete de papagal”, nu este departe (ca primul deținut politic al sistemului), președintele treptelor Cotrocenilor anunțând necesitatea stopării dezinformării din țară… O dezinformare devenită marotă grosieră pentru anularea, nu doar a unor libertăți cetățenești, ci, poate, mai repede decât am crede, a tuturor libertăților de exprimare, prin exprimare și chiar de după exprimare… Și nu întâmplător, președintele sistemului a dat ca exemplu Republica Moldova, prin cel mai nepotrivit aliniat al dosarului său de integrare: cenzurarea internetului. Nu întâmplător acesta a elogiat metodele pe care Chișinăul le-a găsit pentru închiderea imediată a unor siteuri, clamând practic clonarea acțiunii represive a sistemului din Moldova la noi, la început, pe calapod tehnic, informatic, „de sistem” (întotdeauna, în numele sistemului). Nu a contat că este vorba totuși de copierea practicilor dintr-un stat din afara UE… Nu a contat că este vorba de o țară vrea să se integreze în Uniunea Europeană, dar care practică, aidoma suratei de parcurs, Ucraina (căci, da guvernanții de la Chișinău au anunțat-o pe aceasta mai surată decât sufletul de țară care o așteaptă de atâta vreme acasă), pocind dosarul de integrare cu o crasă acțiune împotriva libertăților de exprimare.

Dar aici este de vină și ipocrizia mercantilă a guvernanților și politicienilor noștri… Care își închipuie că vor putea cenzura „cu mâinile curate” fără a fi vizați cumva de indignarea „unchiului Sam” și anunțul refuzului de a mai fi primiți în America toți acei lideri (ai Europei, nu doar ai UE) care vor aplica măsuri de limitare și chiar anulare a libertăților de exprimare ale cetățenilor lor… Mai ales că, „la rece”, toată această pseudoangoasă în numele căreia se aplică tipare de cenzură este, de fapt, o marotă a aceleiași UE de a transforma vasalele care au renunțat, nu doar la suveranitatea lor decizională, ci și la dreptul de a gândi pentru sine, pentru binele cetățenilor lor, în cel mai cras anti-americanism (unul doar momentan „angoasat” sub marota anti trumpismului vamal)…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea