Lansare de carte ”VIS DIN ABIS” - autor Ioan LAZĂR, Editura”Solon” Bistrița

 03 iulie 2025 - La Muzeul Județean din Municipiul Bistrița,

Pe o zi caniculară, cum de altfel au fost toate zilele din ultima vreme, însoțită de către prof. Ioan Seni - președintele onorific al Despărțământului ASTRA Năsăud, domnul col.(r) Ioan BOȚAN - președintele Despărțământului ASTRA Năsăud, am pornit spre Bistrița. Înaintea noastră s-au grăbit să ajungă: domnul Ioan Mititean - președintele Ligii Scriitorilor însoțit de către doamna Lucreția Mititean, domnul Macedon Tofeni - redactorul-șef al revistei ”Glasul Armadiei”, domnul Pop Pompei - prozator, domnul Mircea Daroși - redactorul-șef al revistei ASTRA NĂSĂUD, domnul Grigore Avram - scriitor, doamna Aurica Someșan - scriitor, doamna Rodica Fercana - scriitor, domnul Valeri Toderici - poet, domnul Radu Ivan -poet, domnul Virgil Rus și doamna Cornelia Horobeț , în acorduri muzicale ne-au înălțat până la mănunchiul de stele acolo unde poetul nostru, Ionică Lazăr, își căuta isihia și răspunsul la întrebările care-l măcinau.

Peisagistica mirifică o cunoaștem cu toții, știm cât de drag este să călătorești de la Năsăud spre Bistrița. Liviu Rebreanu, se odihnește în umbra amintirilor, dar de câte ori trec pe lângă casa memorială, am impresia că este în gang și că mă urmărește de dincolo de vremi, cu ochii lui mari ce-au cuprins întreg universul literar.

Acum dragul era și mai drag. De ce? pentru că la Muzeul Județean din Municipiul Bistrița, domnul Ioan LAZĂR își lansa cel de-al VIII-lea volum de poezii ”Vis din abis”, tipărit la Editura ”Solon” Bistrița, director fiind domnul Radu Barna, moderatorul evenimentului, de altfel.

O zi cu iz de sărbătoare, versul și muzica îmbinate la unison, ne-au introdus intr-o atmosferă contemplativă, pe măsura versurilor cuprinse in paginile din cartea amintită.

A fi scriitor, nu este puțin lucru. A fi scriitor înseamnă a crea lumi, a explora universul, laboratorul unde cuvântul se prelucrează și ideea prinde contur.

Ce este poezia ? Expresia sinceră a gândurilor și sentimentelor trăite în perioadele ciclice din viață, conexiunea cu Universul, limbajul celor care n-au renunțat încă la inimă și suflet sau, cum afirma Tudor Arghezi “A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurateca slavă”.

Iată, domnul Ionică Lazăr, poetul care și-a lansat astăzi volumul de poezii ne așază ”Între Vis și abis”. Fiecare dintre noi am visat și nu odată, de mai multe ori la ceva anume, fiecare am avut în mintea noastră un plan de a fi, a iubi, a face, a crea, nu întotdeauna a fost cu reușită și, din acest motiv am interogat universul de nenumărate ori, ca mai apoi să cădem în abis. La propriu abisul se referă la o prăpastie adâncă , la o genune sau un hău. La figurat abisul poate simboliza un gol imens sau o stare de confuzie profundă, un simbol puternic al temerilor, incertitudinilor și provocărilor interioare.

Citind poeziile din volumul amintit, am reușit să înțeleg zbuciumul, din sufletul unui OM supus testelor sau provocărilor vieții. Visul de a a fi, a face, a avea și apoi căderea în abis, căderea în gol, frământări, întrebări fără răspuns, nopți de contemplare, apropierea de divinitate unde ar fi putut să fie o oază de liniște, DE SALVARE.

În poezia ”Sensibila trăire”(p.25), ne spune poetul că și-a atârnat visul într-un tablou, tabloul l-as asocia cu spațiul cosmogonic, iar cu o mână s-a prins de o margine de lună căutând STEAUA DESTINULUI care, se pare că și-a găsit locul într-o lume mohorâtă, căderea în abis.

Mănunchiul de stele, pe care se legăna poetul căutând, probabil un răspuns la toate provocările vieții, sau poate chiar STEAUA CĂLĂUZĂ, care să-l ducă spre comoară, spre fericire, să-l scoată din hău (precum Santiago, ciobanul andaluz ce căuta comoara crezând că este îngropată-n piramide, comoara era de fapt Dumnezeu și l-a descoperit în sufletul lui) ne face să înțelegem că fiecare stea poate fi o poveste, un vis, fiecare licărire ne vorbește despre visurile ce n-au încetat niciodată să ardă.

Poetul, ne dezvăluie prin fiecare poezioară, poveștile ascunse, în licăr de stele, caută între vis și abis răspunsul la întrebarea: Cine sunt ? un suflet care-și caută locul printre umbre, o simplă ființă muritoare, în comparație cu acest univers nesfârșit? Steaua DESTINULUI s-a așezat într-o lume mohorâtă, dar poate, clipa pierdută este cheia care împletește infinitul cu timpul. Fiecare licăr din mănunchiul de stele poate fi o fărâmă din promisiunea infinitului. Pe măsură ce meditez la acest dialog cu infinitul, înțeleg că fiecare stea, reprezintă viața cuiva care a fost cândva un vis. Și eu și tu, dragă scriitor, ești parte din acest dans cosmic, ești un vis, un ideal, o poveste care merită să fie trăită și spusă.

Sufletul poetului, prins între limitele dintre vis și abis, tânjește după libertate, după fericire, după înțelegere și dragoste de semeni . Dar pentru toate acestea poetul suferă, drept mărturie stă poezia ”Suferința”(p.24) . Aici, poetul ne vorbește despre însingurarea oamenilor, un lucru grav pentru societatea din zilele noastre. Nu mai suntem solidari, nici uniți. Suntem dezbinați, triști, fără orientare.

Sigur, după poezia contemplativă, poetul trece și la cea patriotică. As aminti aici poezia ”Dăruiește-te”(p.27). Nimic nu este mai scump după Dumnezeu și mamă, decât țara. Poetul ne îndeamnă să dăruim tot ce avem, pentru binele țării, binele Raiului, binele semenilor.

Toate poeziile cuprinse în acest volum sunt fragmente de suflet, o parte vitală, de altfel, din acest tablou cosmic, în care trăim nu doar pentru a exista, ci pentru a înțelege și a experimenta frumusețea infinită a propriei noastre existențe, pentru a descoperi complexitatea și unicitatea fiecărei povești de viață.

În fiecare clipă de îndoială sau de luptă, în fiecare vis sau speranță, suntem ghidați de dorința noastră de a găsi conexiune, sens și frumusețe în această călătorie numită viață.

Stelele nu au fost dintotdeauna purtătoare de lumină, nu au strălucit dintotdeauna, au luptat cu haosul și au ales să devină lumină. Și noi trebuie să înfruntăm haosul, să transformăm întunericul în lumină, să lăsăm în urmă o stea să ardă pe cer, așa cum a făcut poetul nostru drag.

Volumul de poezii prezentat astăzi, aici, este o stea ce a învins provocările, a ieșit din abis și a materializat ideea din vis.

Te rog să primești , expresia înaltei mele considerații pentru Omul care ești, sensibil, dăruit și, pentru ceea ce faci. Felicitări ție și domnului editor, Radu BARNA, CEL CARE NU ARE ODIHNĂ, CEL CARE FACE CA MĂNUNCHIURILE DE STELE SA NU-ȘI PIARDĂ LUMINA.

Mii de mulțumiri pentru invitație și ospitalitate.

Cu deosebită considerație,

Ioana LĂPUȘNEANU - PREȘEDINTE CERC ASTRA NĂSĂUD