Orașul Drăgășani nu este doar un punct pe hartă, ci o stare de spirit, o geografie a sufletului transpusă în literatură de doi autori de seamă: Gib Mihăescu și Al. Florin Țene. Pentru amândoi, Drăgășaniul nu este doar fundal, ci un personaj colectiv, o memorie vie, din care se desprind figuri reale, în carne și oase, transfigurate artistic în paginile prozelor lor. Ei creează un mozaic uman în care se întrepătrund faptele și ficțiunea, evocarea nostalgică și analiza psihologică.
Gib Mihăescu – Drăgășaniul unei tinereți tulburi
În proza lui
Gib Mihăescu, personajele reale din Drăgășani sunt adesea cenzurate de o ceață
psihologică, viscerale, trăind la limita obsesiei și a erotismului. Gib nu face
portrete directe, ci mai degrabă descompune trăiri și evocă personaje
Drăgășaniul,
orașul vâlcean cu o identitate profundă, a oferit de-a lungul timpului nu doar
peisaje și amintiri, ci și oameni care au devenit parte din istoria literaturii
române prin condeiul a doi scriitori de seamă: Gib Mihăescu și Al. Florin Țene.
Născuți la distanță de o generație, dar uniți de aceeași matcă sufletească,
acești autori au transformat realitatea cotidiană a orașului într-un spațiu
literar complex, în care personajele reale capătă valențe simbolice,
psihologice sau morale.
Gib Mihăescu – Realitatea transfigurată prin obsesie
Pentru Gib
Mihăescu, Drăgășaniul este mai mult decât un decor: este o ambiantă
psihologică, un loc unde pasiunile mocnesc sub aparențe cuminți. În proza sa,
în special în nuvelele și romanele cu substrat erotic și psihologic – cum ar fi
Donna Alba, Rusoaica sau În curte la Dionis – autorul nu
face portrete exacte ale concetățenilor săi, dar se inspiră din tipologii umane
reale, din figuri cunoscute ale orașului interbelic.
Personajele
sale sunt adesea reflexii deformate, interiorizate ale unor oameni reali: femei
misterioase, bărbați măcinați de vinovății, militari cu moravuri duale,
funcționari plictisiți, tineri confuzi, toate aceste siluete putând avea
rădăcini în oameni din Drăgășani. Dar Gib le trece printr-un filtru oniric,
obsesional, erotizat. De pildă, femeile din proza sa – adesea inaccesibile sau
seducătoare în mod periculos – pot fi ecouri ale unor figuri feminine reale, cunoscute
în tinerețea sa, dar ridicate la rangul de simboluri ale „ideii erotice”.
În Donna
Alba, personajul titular nu este doar o femeie, ci o idee, o obsesie – dar
în substrat, s-ar putea ghici silueta vreunei domnișoare din înalta societate
locală, admirată de tânărul Mihăescu. Astfel, realitatea devine punct de
plecare, nu scop în sine.
Al. Florin Țene
– Memoria vie a Drăgășaniului
Spre deosebire
de Gib Mihăescu, Al. Florin Țene are o abordare mai documentară și evocatoare.
În proza sa, Drăgășaniul este prezentat cu numele străzilor, obiceiuri,
meserii, figuri emblematice. El transformă orașul natal într-un album de
familie extins, în care personajele sunt, de multe ori, ușor de identificat de
către cititorii locali. Țene practică o literatură a memoriei: portretizează
oameni care au trăit, iubit, muncit sau suferit în Drăgășaniul de odinioară.
În proza precum
”Oglinda de apă ” sau în pagini memorialistice din volumele sale de
eseuri, autorul evocă figuri precum învățătorul sever, hangiul vorbăreț,
croitorul bătrân, studentul idealist, femeia cu privirea caldă – toate extrase
din realitatea orașului mic, unde fiecare destin părea să aibă greutatea unei
epopei.
Al. Florin Țene
surprinde demnitatea oamenilor simpli, dar și contradictoriile celor „mari” –
foști primari, directori, notari sau chiar colegi de breaslă. Spre deosebire de
Mihăescu, care mitologizează, Țene umanizează. Personajele sale sunt vii,
păstrează particularități regionale, rostesc proverbe, se închină cu evlavie,
plâng discret și râd zgomotos. Ele sunt arhive vii ale Drăgășaniului autentic.
Două oglinzi diferite ale aceluiași oraș
Comparându-i,
observăm că Gib Mihăescu își transformă personajele inspirate din Drăgășani în
arhetipuri tulburătoare, în timp ce Al. Florin Țene le păstrează culoarea și
vocea originală. La Mihăescu, întâlnim un Drăgășani psihologic, distorsionat de
obsesii și interogații existențiale. La Țene, descoperim un Drăgășani memorial,
cald, uneori nostalgic, dar profund fidel.
Astfel, orașul
devine, în proza celor doi, un rezervor de personaje reale, un teatru al
destinelor, fiecare autor punându-și amprenta stilistică asupra memoriei
locale. Dacă Mihăescu își proiectează personajele în labirintul
subconștientului, Țene le fixează în albumul clar al istoriei personale și colective.
Tiberiu
Constantinescu
📚 Gib Mihăescu
– Bibliografie
Romane:
1.
„Rusoaica” – Editura Cugetarea, București, 1933
2.
„Donna Alba” – Editura Națională-Ciornei, 1935
(postum, ediție completă în 1936)
3.
„Brațul Andromedei” – Editura Cultura Românească,
1930
4.
„Femeia de ciocolată” – Editura Cultura
Românească, 1931
Alte opere:
- „Zilele și nopțile unui student întârziat” – nuvelă psihologică,
debut editorial
- Diverse nuvele și povestiri în revistele interbelice (ex: Viața
Românească, Gândirea)
Critică literară și
studii:
1.
Eugen Lovinescu – Istoria literaturii române
contemporane, vol. II
2.
Nicolae Manolescu – Arca lui Noe (capitol
despre romanul psihologic interbelic)
3.
Marian Popa – Istoria literaturii române de
azi pe mâine, vol. I
4.
Ion Balu – Gib Mihăescu: destinul unui
romantic
5.
Ștefan Cazimir – articole în România literară
📚 Al. Florin
Țene – Bibliografie
Romane:
1.
„Chipul din oglindă
2.
Insula viscolului
3.
Oglinda de apă
4.
Copilul Bobdegrâu.(Autorul are o operă vastă,
incluzând poezie, eseu, proză scurtă și critică literară. A fost și fondator al
Ligii Scriitorilor din România.)
Critică literară și
referințe:
1.
Constantin Cubleșan – recenzii în Tribuna și
alte publicații
2.
Ligya Diaconescu – articole și prefețe la unele cărți
ale autorului
3.
Revistele: Agora Literară, Boema, Luceafărul, Confluențe
literare
4.
Ioan Miclău-Gepianu – cronici despre opera lui A.F.
Țene (în special în diaspora)
5.
Mihaela CD
6.
Constantin Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu