Nemuritorul a murit!

Final de epocă! Considerat, în glumă, Nemuritorul politicii românești de după 1989, Ion Iliescu a încetat din viață marți, 5 august 2025. Fostul președinte împlinise 95 de ani pe 3 martie.

Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova.

La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC.

La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR și a servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.

Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore, fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979, a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, înlocuindu-l pe Florin Iorgulescu.

Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.

În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul forțelor armate conduse de Gen. Stănculescu. Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și , prin urmare, al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992.

După revoluție Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naționale), apoi în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și în final în Partidul Social Democrat (PSD).

La sfârșitul anului 1989, Frontul Salvării Naționale a preluat puterea și a constituit un guvern provizoriu, în frunte cu Petre Roman, și l-a numit pe Ion Iliescu președinte-interimar al României, ei urmând să preia autoritatea executivă până la următoarele alegeri.

La alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, primele alegeri de după înlăturarea de la putere a PCR, și singurele de până acum cu un singur tur de scrutin, este ales președinte al României, pe durata unui mandat de 2 ani. După instalarea în funcție și victoria FSN în alegerile legislative, l-a numit prim-ministru pe Petre Roman, la început considerat un acolit politic al noului președinte.

În urma unor conflicte între grupările formate în interiorul partidului, autoritățile au făcut apel la mineri pentru a veni în București să intimideze protestatarii anticomuniști și să protesteze împotriva guvernului. Aceste evenimente au degenerat în ceea ce s-a numit Mineriada din septembrie 1991. În urma acesteia, Roman a demisionat din funcția de prim ministru.

În 1991, este formulată și adoptată prin referendum noua Constituție. În 1992, în urma primelor alegeri prezidențiale desfășurate în prevederile constituționale, Ion Iliescu a câștigat alegerile cu 61% din voturile exprimate în al doilea tur.

Potrivit unor analiști politici români, cum ar fi Daniel Barbu sau Dan Pavel, alegerea sa s-a bazat aproape exclusiv pe voturile populației din zona rurală, a muncitorilor din clasa de jos care au fost manipulați și dezorientați de mass-media controlată de stat (Televiziunea Română a fost singurul post TV până în 1993).

La alegerile parlamentare din 1996, Iliescu a obținut un mandat de senator în circumscripția electorală București și a condus grupul parlamentar al PDSR din Senat în perioada 1996–2000.

Ales președinte al PDSR în urma Conferinței Naționale din 1997, a adoptă modelul european al social-democrației și a cerut aderarea formațiunii sale la Internaționala Socialistă. În 1999, PDSR a semnat o alianță cu Partidul Social-Democrat Român (PSDR) și cu Partidul Umanist Român (PUR), care a dus la crearea Polului Social Democrației din România.

În alegerile din 2000 a candidat din nou și a câștigat în turul al doilea în fața ultranaționalistului Corneliu Vadim Tudor. Și-a început al doilea mandat constituțional și al treilea de facto la 20 decembrie 2000 și l-a încheiat la 20 decembrie 2004 când Traian Băsescu a devenit președinte.

Guvernul Năstase, venit la putere în acest mandat al lui Iliescu, a continuat o parte din șirul reformelor începute de guvernele anterioare între 1996 și 2000. În timpul celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Una dintre acțiunile instituției prezidențiale în timpul celui de al doilea mandat al lui Ion Iliescu a fost înființarea „Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România”, în urma unor incidente diplomatice cauzate de negaționism al Holocaustului practicat de figuri importante din conducerea țării.

Comisia, condusă de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a întocmit un raport privind Holocaustul în România, raport asumat și declarat „document de stat” de către Ion Iliescu.

La alegerile parlamentare din 2004, obține un nou mandat de senator în circumscripția electorală București și revine în fruntea grupului parlamentar al PSD.

La alegerile interne din PSD din 21 aprilie 2005, Iliescu a pierdut în fața lui Mircea Geoană, dar a fost ales președinte de onoare al partidului în 2006, o poziție fără autoritate executivă în cadrul formațiunii, creată special pentru el.

În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente. În octombrie 2015 presa a anunțat că a fost pus sub urmărire penală în același dosar, pentru infracțiuni contra umanității.

Pe 13 iunie 2017, a fost trimis în judecată alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții, pentru infracțiuni contra umanității. Procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență declarate ca urmare a pandemiei COVID-19. În data de 10 decembrie 2020 instanța a decis retrimiterea dosarului la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului.

În data de 9 aprilie 2019, a fost trimis în judecată alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus pentru crime împotriva umanității, în Dosarul Revoluției. În data de 24 februarie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București a constatat în data de 25 octombrie 2023 legalitatea sesizării instanței precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În 14 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile formulate de inculpați.

Ion Iliescu a fost căsătorit din 1951 cu Nina Iliescu, dar cei doi nu au avut niciun copil.

Gr. C.