Patria mea este limba română așa a spus Nichita Stănescu în 1982 în cadrul
Festivalului „Serile de poezie de la Struga” atunci când o reporteră de la
televiziunea iugoslavă a vrut să-i ia un interviu în limba franceză, refuzând
furios să-i mai acorde interviul.
Am simțit, că și
eu, sunt un strop din povestea nichitiană în vara anului 2024, la împlinirea
a 52 ani de la acordarea premiului
premiului „Cununa de Aur”, când am realizat lansarea cărții intitulată „Amprenta
Nichita” (scrisă în limba română, desigur) în Parcul Poeziei, de la Struga,
lângă arborele sădit de Nichita împreună cu membrii Corului „Millennium” din Slatina-România,
condus de prof. muzicolog Alexandu Chirilă Stanciu.
La acest festival
de notorietate mondială, de fapt cel mai vechi festival de poezie din lume
(1961) au participat de-a lungul celor 64 ani, peste 5.000 de poeţi,
recenzori de carte, teoreticienii, editori şi promotori de literatură din peste
o sută de ţări de pe toate. Nu există aproape niciun poet de renume mondial din
a doua jumătate a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, care
să nu fi luat parte la acest festival.
Mă simt ca împăratul din poveste care râde cu un
ochi și plânge cu celălalt. Râd de fericire cu un ochi, că acest premiu, poate
cel mai important premiu de poezie din lume, este o îndreptățire a muncii mele
de peste treizeci de ani pentru sporirea și păstrarea frumuseții limbii
române... În orice caz, consider ca fiind acordat poeziei noastre în
genere și prezenței ei, din ce în ce mai
prestigioase, între literele universale- a declarat Nichita Stănescu la puțină
vreme după acordarea Marelui Premiu „Cununa de Aur”.
Limba română
este sau ar trebui să fie patria
fiecăruia dintre noi, chiar și în condițiile în care suntem din ce în ce mai
puțini în țară care vorbim românește și din ce în ce mai mulți în străinătate
care, adaptându-se patriei unde muncesc, vorbesc și altă limbă, grevând grav
acuratețea limbii materne. În acest fel,
și nu numai, limba română suferă un proces ireversibil de degradare,
vulgarizare, de murdărire. Moderatori radio și tv, formatori de opinie, uneori
cadre didactice acordă puțină importanță
modului în care se scrie și vorbește românește prin însăși degradarea sistemică
a învățământului românesc. Grafia stabilită de Academia Română nu mai este
respectată, se admit cuvinte și expresii nelivrești provenite din limbajul
tehnicist- în special din engleză- dar și din influențele limbilor țărilor în
care își desfășoară activitatea existențială compatrioții noștri. Se spune că și limbajul poetic este tributar unui
limbaj vulgar, obscen, nepoetic. AI are și ea rolul ei fatidic neconferind doar
rolul de „consultant literar”, ci chiar de „influencer” cvasicreator.
Patria mea este limba română a spus Nichita Stănescu în 1982, la Struga.
Pentru că
singurul mod de exprimare a unui popor identitar este limba sa. Uitându-și limba, evident, își pierde
identitatea de țară, de străbuni, de simțire și trăiere ancestrală. Scriind și
vorbind în limba țării tale te identifici cu poporul din care provii, cu
tradițiile și etnografia acestuia, cu apele, munții, pădurile, fauna și flora,
cu câmpiile sale, cu folclorul său, cu valorile sale strămoșești. Nu trebuie
nicicum să încetăm a lupta cu arma cuvintelor, să ținem în frâu avalanșa
neologismelor nepotrivite, să strunim bidivii nărăvași ai exprimărilor triviale din compozițiile lirice ale creatorilor de
cultură, ale celor care au rolul educațional în formarea tinerelor generații sau ale celor care ne
asaltează zi de zi cu știri gen „breack news”. Elita intelectuală trebuie să
fie prima care să lupte și să câștige războiul pentru păstrarea intactă a limbii
noastre și a valorilor literare, pentru conservarea ei într-o stare care să
confere corectitudine prin modelare și elasticitate permanentă și menținerea acesteia
la rang de reprezentativitate națională.
Patria mea este limba română a spus Nichita Stănescu.
Așadar, să nu
uităm aceasta.
Limba română este patria noastră, a tuturor românilor!
Liliana Jianu-
jurnalist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu