Gl. lt. prof univ. dr. MIHAIL ORZEAȚĂ
Un mare înţelept al lumii antice spunea: „S-ar putea ca viaţa să fie moarte, iar moartea - viaţă". Viaţa ne oferă atât clipe de bucurie dar şi momente de încercări, întristare şi durere. Totuşi, nimic din lucrurile acestei lumi nu ne îngrozeşte mai tare decât perspectiva morţii, care ne poate zădărnici într-o clipă toate visurile, planurile şi năzuinţele noastre. Moartea este o evidenţă de fapt, o evidenţă naturală şi familiară. Şi totuşi, de fiecare dată când întâlnim această evidenţă, ea ne pare la fel de şocantă! Moartea este ceea ce stă între noi şi Dumnezeu. Dacă ridicăm mâna la cer, distanţa care rămâne până la Dumnezeu este moartea. În ultimile clipe ale vieţii sale, omul rămâne singur în faţa morţii.
Experienţa creştină a morţii este singura care dă certitudinea unei victorii posibile asupra morţii. Regăsim la toţi gânditorii creştini aceeaşi dialectică a morţii care exprimă schimbarea reală a condiţiei umane, prin apariţia şi prin exemplul Domnului Iisus Hristos, care aduce creştinului o eliberare de moarte cu totul nouă. Și e în această jertfă a noastră, unul după altul, ca şi cum n-am fi fost, o înaltă învățătură. Căci cu adevărat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost şi ele rămân de acum înainte necontenit amestecate , mai ales, tot mai slab, dar pentru vecie, în viaţa celor ce vin după noi.
Nu putem îndrăzni să uităm că noi suntem moştenitorii acestei credinţe creştine autentice – credinţa ortodoxă. De aceea, atunci când vin necazurile, nenorocirile şi suferinţele asupra noastră să le primim cu seninătate, căci toate sunt de la Dumnezeu. Să zicem şi noi precum Iov: „Am primit cu bucurie pe cele bune şi pe cele rele nu le voi primi".
Regretatul nostru camarad și frate întru Hristos – MIHAIL ORZEAȚĂ – general în aviație, ne-a lăsat un gol lăuntric, ne-a adus întristare şi durere, dar şi prilej de reculegere, analiză şi meditaţie profundă asupra stării noastre personale spirituale.
Va rămîne veşnic în sufletele şi în inimile noastre imaginea omului exigent, sincer, onest, generos, iubitor de dreptate, pace, frumos și de adevăr. Așa a fost omul – MIHAIL perfecționistul care și-a îndeplinit misiunea pământească şi acum merge să îndeplinească misiunea cerească, misiunea cosmică.
Pentru că generalul Mihail Orzeață a fost mentorul meu în aviație, închei cu câteva versuri, care sper să aducă o mângâiere și o alinare familiei îndurerate, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut, întărire în credință şi nădejdea mântuirii în Hristos Domnul. El nu obișnuia să-și afișeze credința în public, dar o trăia în suflet.
Întoarcerea „acasă”
Știu,
într-o zi vasul acesta de lut
se va sparge
și voi scăpa ...
Voi trece cu Hristos
printr-o poartă îngustă,
voi saluta moartea
din mers,
apoi,
voi grăbi către Casă,
unde Tatăl m-așteaptă
de mult,
iertător,
cu brațele deschise.
Mergi împăcat la Hristos Domnul, dragul și unicul nostru MIHAIL. Fie-ți larg deschise porțile albastre ale Cerului, pe care atât de mult le-ai iubit.
Dumnezeu să-l ierte !
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dumnezeu să-l așeze în lumină!
Ceremonia de înmormântare va avea loc duminică, 10 august, ora 11:00, la Cimitirul Militar Ghencea 1.
Comandor (r) Ștefan Popa

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu