vineri, 5 septembrie 2025

Echipa României umilită pe Arena Națională. România-Canada 0-3!



Prima repriză a început cu o ocazie în dreptul naționalei noastre. Drăguș a trimis o lovitură de cap din interiorul careului. Mingea a prins pământul și a trecut pe lângă poartă.

Cinci minute mai târziu, Jonathan David deschidea scorul după o lovitură de cap din colțul careului de 6 metri, în urma unei lovituri libere bătută perfect de Ahmed.

În minutul 22, canadienii și-au dublat avantajul după o gafă colosală a lui Horațiu Moldovan, care a pierdut mingea în careul de 6 metri, după ce a încercat să-l dribleze pe Ahmed.

România a reacționat prin două ocazii imense în două minute, ambele bifate de Stanciu, însă un șut a trecut aproape de vinclu, iar al doilea a lovit bara.

Schimbările efectuate în partea secundă de Mircea Lucescu nu au reușit să aducă luciditate în joc.

În minutul 69, Drăguș a reluat spectaculos cu călcâiul, după o centrare a lui Man de pe partea dreaptă, însă Crepeau a reușit să respingă.

După alte 8 minute, canadianul Sigur a trimis la colțul lung din 14 metri, după o combinație de pase a adversarilor care a făcut șah-mat apărarea noastră, stabilind și scorul final.

România - Canada 0-3

Au marcat: David (11), Ahmed (22), Sigur (77)

Asistența: 29.125 spectatori

Echipele de start:

România: H. Moldovan - Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Dobre

Rezerve: Târnovanu, Sava, Popescu, Racovițan, Șut, Screciu, Miculescu, Tănase, Olaru, Mitriță, Sorescu, Chipciu, Baiaram

Antrenor: Mircea Lucescu

Canada: Crepeau - Sigur, Cornelius, De Fougerolles, Laryea - Bouchanan, Kone, Eustaquio, Ahmed - David, Oluwaseyi

Rezerve: St. Clair, Hibbert, Marshall-Rutty, Basong, Knight-Lebel, Waterman, Choiniere, Blair, Hoilett, Saliba, Nelson, P. David.

Antrenor: Jesse Marsch

Arbitru: Lothar D'hondt. Asistenți: Romain Devillers și Nico Claes.

Acum, după acest eșec rușinos de-a dreptul, este important ca antrenorul Mircea Lucescu să-i aducă la potențial maxim, atât fizic, tactic cât și psihic! Să treacă peste acest eșec dureros și să învingă Cipru, în calificările pentru Campionatul mondial din Canada și USA.

Cristi SOMEȘAN



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu