Maria Eftime: „Rugăciunea în școli, inițiativa AUR: tradiție, identitate și libertatea de alegere”

Parlamentarii AUR au depus un proiect de lege care propune ca ziua de școală să înceapă cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în toate unitățile de învățământ din România. Documentul, apărut miercuri, 3 septembrie, pe site-ul Consiliului Economic și Social (CES), a deschis o dezbatere în care se întâlnesc tradiția și credința.

Momentele propuse ar fi o clipă de respirație comună, înainte de agitația orelor. Imnul și rugăciunea ar putea deveni o ancoră pentru copii, un fel de punte între lumea de acasă și cea a școlii. Așa cum clopotul bisericii aduna odinioară comunitatea, aceste gesturi ar putea aduna gândurile tinerilor în același loc, în același timp.

Între tradiție și libertatea de conștiință

Totuși, proiectul are grijă să precizeze că participarea rămâne opțională. Elevii și profesorii pot refuza în scris, fără să dea explicații și fără riscul de a fi discriminați. Această clauză aduce un echilibru: tradiția nu trebuie să strivească libertatea, iar libertatea nu trebuie să șteargă tradiția.

Creștinismul, sămânța care a prins rădăcini în pământ românesc

Românii se numără printre primele popoare europene care au primit creștinismul. Tradiția spune că apostolul Andrei, cel întâi chemat, a ajuns în Sciția Mică, actuala Dobroge, încă din secolul I. Astfel, credința creștină a încolțit aici aproape simultan cu începuturile ei în lume.

Mai târziu, în perioada romanizării Daciei, noile comunități de credincioși au legat limba latină de mesajul Evangheliei. Din această împletire s-a născut o identitate care a traversat secolele: românii, popor de limbă latină și credință cu rădăcini în Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

În Evul Mediu, mănăstirile au devenit primele școli ale românilor, locuri în care nu se învăța doar scrisul și cititul, ci și valorile morale, respectul pentru aproape și iubirea de țară. Cărțile de cult, tipărite în limba română, au avut un rol esențial în păstrarea limbii și a unității naționale.

Rugăciunea ca memorie colectivă

Pentru mulți susținători ai inițiativei, a rosti „Tatăl nostru” în școli nu înseamnă a impune religia, ci a păstra vie o moștenire care a trecut prin focul istoriei. De la invaziile străine până la dictatura comunistă, credința a fost adesea stâlpul de rezistență al românilor.

Pentru un popor, pierderea memoriei spirituale înseamnă o pierdere de identitate. Rugăciunea „Tatăl nostru”, spusă dimineața, poate fi o lecție de continuitate, că nu suntem o generație desprinsă de trecut, ci parte dintr-un șir lung de oameni care au crezut, au rezistat și au sperat.

Maria Eftimie