miercuri, 8 octombrie 2025

Aniversare poetul Ioan CĂLĂUZ

 


E ziua de naștere a lui Ioan Călăuz. Îi spun ,,La mulți ani!", aici, pe pagina mea (am promis să încerc un echilibru intre lucrurile frumoase si balacariile la care mă obligă politrucii acestor vremuri (ne)alese..

De poetul Ioan Călăuz mă leagă amintirea unui debut comun in paginile revistei ,,Orizonturi". El, student in anul I la Medicină-Veterinară (pe bune), eu, student la ...Agricultură (in fals).
L-am regăsit apoi, peste ani, in serile boeme de la OJT. Am aflat, mirat, că este primar in Băsești . M-am mirat, dar nu din cale afară, având in vedere că era membru al Partidului National Țărănesc.
M-a bucurat atunci că, in comuna lui George Pop de Basesti, un poet a ajuns primar. Că este membru al unui partid istoric, înrudit prin jertfe de sânge cu Partidul National Român. Că este, pe linie confesională, greco-catolic.
Peste alți câțiva ani, ne-am întâlnit in Baia Mare pe stradă si, pe o caniculă cumplită, am...dezbătut neajunsurile politicii si vremurilor actuale românești preț de multe minute. În care, altădată, am fi preferat să taifăsuim pe terasă, la o bere.
Ca si in cazul lui Gheorghe Mihai Barlea, am fost de părere atunci că n-ar fi o tradare a cauzei naționale dacă ar opta pentru un partid mai...viu decât sucombatul PNȚ-CD...
Anul acesta si anul trecut am petrecut câteva ore bune prin comuna Băsești. Nu l-am căutat. Am preferat să încerc să pricep, din pulsul cotidian al satului, cum se face că un Poet este ales primar al comunei de vreo 4-5 mandate...Chiar si după ce a schimbat partidul... O fire mai mult blajină, decat energică. Un om blând ca o lună plină. Un boem.
La mulți ani, Primare! La mulți ani, Poete!

Emil COSTIN


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu