miercuri, 22 octombrie 2025

Proiectului CommunitAID la Sighetu Marmației, prin intermediul SLI MM

 


Azi, 22 octombrie 2025, de la ora 8.00, SLI MM a fost prezent în Sighetu Marmației, la Colegiul Național "Regele Ferdinand" (sala media) și Școala Gimnazială "Dr. Ioan Mihaly de Apșa", prin intermediul proiectului CommunitAID.

În cele două scoli au avut loc activități de instruire în acordarea primului ajutor cu medici de la ATI și Pediatrie din Cluj Napoca.
310 elevi, însoțiți de cadre didactice, s-au inițiat în tehnici de resuscitare și acordare a primului ajutor în situații de urgență.
De asemenea tot azi au fost dotate cele două cabinete medicale cu seturi de instrumente pentru acordarea primului ajutor în valoarea 2786,14 lei/ școală.
Urmează activități similare și în celelalte școli incluse în proiectul CommunitAID, precum și dotarea celor 3 centre de instruire.
Mulțumim conducerii celor două unități școlare, prof. Ovidiu Sechel și prof. Mirela Radu, pentru deschidere și implicare.



#Interreg HUSKROUA
#SLI MM
#ISJ MM
#Colegiul Național Pedagogic "Regele Ferdinand" Sighetu Marmației
#Scoala Gimnaziala "Dr. Ioan Mihaly de Apșa" Sighetu Marmației

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu