„O bătrână/ îmbrăcată de biserică/ printre fulgi/ prinsă/ în cleștele cerpământului/ ce duci în spinare/ o întreabă sfinții etiopieni/ ce duci în spinare/ o întreabă îngerii/ visele-mi le duc/ lui Dumnezeu./”
(Andrea H. Hedeș, „Cocoașa”)
Sâmbătă – 22.11.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. „Și afară plouă, plouă”, dar bine că încă nu ninge, fulgii mai au timp să coboare din înaltul cerului ca apoi să regrete cunoștința cu pământul. Dacă la întâlnirea trecută a citit poetul Claudiu Flaviu Mihali, astăzi am avut între noi o prezență feminină, bine cunoscută în mediile literare din țară și nu numai. Este vorba de scriitoarea și editoarea Andrea H. Hedeș, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Andrea este mama și sufletul Editurii Neuma, a Revistei „Neuma” și, desigur, mama lui Andrei. Venind ceva mai de departe, sosirea Andreei mai devreme, decât colegii băimăreni, m-a surprins, scenariul meu fiind pregătit mai degrabă pentru o posibilă întârziere. Dar a fost minunat că a ajuns mai repede, am putut să ne facem încălzirea, să schimbăm cărți și dedicații.
Când am trecut bariera sfântului sfert academic, am lăsat întâlnirea să curgă cum vrea ea. Și a vrut multe. Pentru început am provocat colegii să se prezinte în câteva cuvinte. A fost o încălzire plăcută. Inevitabil, am ajuns la Andrea, care a fost generoasă și ne-a vorbit pe larg despre parcursul literar, de la debutul săi „08zecist” până în zilele acestea. Nu a fost un drum deloc ușor, dar propunându-și ținte, reușește prin muncă să ajungă unde și-a propus, chiar dacă, ratând startul cuvenit, a recuperat din mers.
Am primit exemplare „Neuma”, aflând multe despre această revistă, începând cu numele și terminând cu rubricile, autorii și calitatea temelor și a informațiilor ce vin generoase spre cititori. Revista „Neuma” alunecă agilă printre ghețarii ce amenință cultura română, în speță literatura. Lectura din creație proprie, punctul mult așteptat a fost, din volumul bilingv româno-englez: MARTIE CURGE, APRILIE VISAZĂ (ACUARELE)/ FLOWING MARCH, DREAMING APRILIE (AGUARELLES), traducerea în engleză fiind a autoarei. După lectură, au urmat colegii ce au dorit să facă comentarii pe marginea lecturii, ei fiind: poeții Nicolae Scheianu și Flaviu Claudiu Mihali, dr. Dana Buzura-Gagniuc, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, prof. Vasile Leschian, dr. Vasile Tivadar, dr. George Nicoară. Poeta Lotica Șarlota Vaida a recitat, așa cum doar Domnia- Sa știe să o facă, un poem din această carte curgător-visătoare. Alături de colegii amintiți au fost prezenți la această fructuoasă întâlnire: prof. Ioan Șiman, dascălul Gelu Dragoș, editorul Vasile Lupșe, bibliotecara Maria Gârbe, Janeta și Liviu Coroiu, Claudia Tomescu, prof. Olimpia Mureșan, Gyöngyi Conicica, mai noul coleg prof. Alexandru Sabou, Dorita Ana Dobrican, Ion Gogotă, prof. Ștefan Herțeg, Nelu Danci, pr. Gheorghe Pop, poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș, Vasile Dan Marchiș, Simion Vaida. Se pot afla câteva date biobibliografice ale Andreei din volumul meu: ÎN CĂUȘUL VEACULUI, EDITURA ACTAEON BOOKS, Baia Mare, 2025, paginile 114-116.
Dacă, „Daimonul alintat” al Andreei „poate nu a venit”, Andrea sigur, cu seriozitatea ce o caracterizează, a făcut totul să ajungă printre noi, alături de fiul său Andrei. Mulțumim, Andrea Hedeș! Mulțumim Flaviu Claudiu Mihali!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș
P.S. Noi, maramureșenii, am mai avut ocazia să o ascultăm pe Andrea H. Hedeș, în anul 2018, cu ocazia unei comunicări susținute, alături de scriitorul Horia Gârbea, la Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Baia Mare. A fost o întâlnire de neuitat atât pentru noi, scriitorii, cât și pentru tinerii prezenți într-un număr mare. Le mulțumim!
P.S. Astăzi, 22 noiembrie, se împlinesc zece ani de la plecarea dintre noi a binecunoscutului om de cultură Augustin Cozmuța. Firesc, am ținut un moment de reculegere, Domnia-Sa fiind, alături de Ion Burnar (R.I.P.), prof. Săluc Horvat, V.R. Ghenceanu (R.I.P.), Augustin Botiș (R.I.P), Ștefan Bellu (R.I.P), Ion M. Mihai, unii din conducătorii sufletiști ai mișcării cenaclier-literare băimărene. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe cei plecați dintre noi!










Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu