Întrebat despre limitarea pensiei magistraților la 70% din ultimul salariu net și despre acuzațiile conform cărora aceștia ar fi „de vină pentru orice” din cauza pensiilor, Nicușor Dan a adoptat o poziție de mediator, dar a punctat clar aspectele care necesită reformă.
„Dar nu este intenția mea să fac asta. Din nou, e un
subiect foarte delicat. Încerci să desparți doi oameni care se bat și iei și de
la unul și de la altul. Rolul meu de președinte este să fiu mediator. Și am
spus lucruri și într-o direcție, și-n altă direcție”, a spus președintele la 40
de întrebări cu Denise Rifai.
Nicușor Dan a punctat apoi clar principiile care ar
trebui să stea la baza sistemului de pensionare, criticând situația actuală.
„Adică am spus cu subiect și predicat. Este anormal
ca pensia să fie mai mare decât salariul. Noi trebuie să stimulăm oamenii să
rămână în sistem. De asemenea, pe vârsta de pensionare, m-am pronunțat. E
anormal ca oameni la 50 de ani să iasă din sistem.”
Pe de altă parte, liderul a pledat pentru
înțelegerea efortului depus de magistrați, argumentând că volumul de muncă este
extraordinar de mare din cauza tendinței generale de a trimite orice dispută în
instanță.
„Ce-am spus pe de altă parte, și am spus-o pentru că
am considerat că-i corect. Oamenii ăștia au muncit mai mult decât analogii lor.
Pentru că toată lumea trimite la instanță. Un funcționar din primărie ca nu
cumva să vină DNA-ul să-l ia, zice de ce să nu trimit. Dacă se ceartă două
primării între ele și nu reușesc să se înțeleagă, se dau în judecată. Și toată
lumea lumea trimite la instanță. Deci oamenii ăștia, au fost în această
perioadă, suprasolicitați. Și nu este în interesul nostru că o să avem nevoie,
fiecare dintre noi, de relația cu angajatorul, de relația cu vecinul. O să avem
nevoie să mergem la instanță, o să avem nevoie că oamenii ăștia să fie cu
mintea limpede când ne judecă chestiunea pe care le-am dat”.
Nicușor
Dan explică gafele de protocol: Trebuie să ne uităm mai mult la conținut decât
la formă
Președintele României, Nicușor Dan, spune că
momentele considerate gafe de protocol, devenite virale în spațiul public, au
fost fie neînțelegeri de context, fie erori punctuale generate de programul
încărcat și de indicații contradictorii.
Referindu-se la fotografia realizată la reuniunea
europeană de la Copenhaga, Nicușor Dan a explicat că situația a fost diferită
față de protocolul obișnuit, din cauza suprapunerii mai multor evenimente.
„De obicei, nu a fost primul eveniment de felul
ăsta, fiecare lider vine cu mașina lui, se duce, schimbă câteva cuvinte și face
o poză. De data asta, pentru că au fost niște evenimente suprapuse, am mers cu
autobuzul. Mersul cu autobuzul, întâmplător, m-a nimerit cu președintele Macron
și am mers împreună. Când am ajuns acolo împreună, am întrebat-o pe doamna care
era lângă mine dacă facem fotografie împreună sau separat și am făcut un pas
înapoi ca să fac fotografia separat. Regina a spus: nu, facem împreună. Și
atunci am făcut un pas înainte și am făcut o fotografie împreună”, a spus
președintele la 40 de întrebări cu Denise Rifai.
Președintele a comentat și momentul intens discutat
în care s-a urcat înaintea Ursulei von der Leyen pe o navă, susținând că a
respectat indicațiile protocolului oficial.
„De asemenea, foarte mult s-a vorbit de momentul în
care am vizitat împreună cu doamna von der Leyen un vapor și m-am urcat
înainte. Dimpotrivă, a venit protocolul la mine și mi-a spus: sunteți șef de
stat și există o regulă care spune că șeful de stat este primul care se urcă pe
vapor. Și atunci i-am spus doamnei von der Leyen la ureche: știți că trebuie să
mă urc înaintea dumneavoastră. M-am urcat, s-a ridicat un steguleț, în fine”.
În ceea ce privește episodul de la Timișoara, unde
imaginile au arătat o ezitare în timpul ceremoniei, Nicușor Dan a admis că a
fost vorba despre o eroare.
„La Timișoara a fost o greșeală, într-adevăr, pentru
că am avut vreo zece evenimente în ziua aceea și oamenii de la protocol, unii
mi-au spus una, iar cel de la fața locului mi-a spus alta, pentru că ei se
duceau să pregătească următoarele evenimente. Pe scurt, cred că trebuie să ne
uităm mult mai mult la conținut decât la mici chestiuni din astea de formă”.
Președintele României, Nicușor Dan, vorbește despre
funcționarea Serviciului Român de Informații și subliniază că, în cazul unor
eventuale derapaje politice sau economice, responsabilitatea revine direct
președintelui.
Președintele
a adăugat că lipsa unui director civil creează o responsabilitate directă
asupra sa.
„Acum, dacă ne uităm la zona politică, economie,
justiție… e joc de putere al SRI-ului. Politică, da, joc de putere, da. Aici e
o certitudine că relația, de ce nu funcționează, asta trebuie să răspundă și
partidele la întrebarea oamenilor care își pun membrii în Comisia de Control la
SRI-ul, că nu funcționează. Pe de altă parte, și pentru că nu există director
civil în toată această perioadă, o responsabilitate pentru orice derapaj pe
care serviciul ar avea în zona politică, economică, îmi revine această responsabilitate.
Dar ce pot să remarc este că în aceste șase luni nu am văzut mari derapaje.
Bineînțeles că toată această relație, care-i interfața, cât de departe, toate
aceste lucruri trebuie controlate”.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu