miercuri, 22 aprilie 2026

Semnificațiile zilei de 22 aprilie 2026


 Evenimente 22 aprilie

1500: 

Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a descoperit Brazilia.

1509: 

Henric al VIII-lea a fost încoronat rege al Angliei.

1529: 

Spania și Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care își împărțeau coloniile din emisfera estică.

1866: 

A avut loc primul concert simfonic din București, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn).

1913: 

"Pravda", "vocea" Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și-a făcut apariția în Petersburg.

1915: 

La această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului război mondial .

(în 1917, în jurul localității belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-și numele de la acest oraș; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna "Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia", intrată în vigoare la 29 aprilie 1997).
1925: 

Eveniment în lumea automobilisticii: uzinele Ford, din Anvers, au fabricat 50.000 de mașini în serie.

1952: 

In SUA, are loc prima televizare a unei test nuclear

1954: 

URSS intra in UNESCO

1967: 

In Grecia intra in vigoare Legea Martiala

1980: 

S-a încheiat construcția primei nave transportor frigorifice construită în țară (la Galați), “Polar 7”, cu o capacitate de 6.800 tdw.

1990: 

După un miting electoral al PNȚCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanți se baricadează în Piața Universității din București, blocând (până la 13 iunie) circulația pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Ca

Piața Universității din București este unul dintre locurile-simbol ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989.
1996: 

Consiliul Național Palestinian și–a deschis lucrările, dupa 32 de ani de exil.

1999: 

In Romania, Parlamentul Romaniei aproba cererea NATO de acces in spatiul aerian al Romaniei, pentru operatiunile asupra Yugoslaviei.

2005: 

Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o înregistrare cu cei trei jurnaliști români răpiți în Irak, postul susținând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii.


Celebrări 22 aprilie

I1952: 

S-a născut poetul și eseistul Ion Cristofor FILIPAȘ - FOTO

Jack Nicholson1937: 

S-a născut Jack Nicholson.

Immanuel Kant1724: 

S-a născut Immanuel Kant.

I1944: 

S-a născut Ion Dragomir.

Vladimir Ilici Lenin1870: 

S-a născut Vladimir Ilici Lenin.

Isabella I1451: 

S-a născut Isabella I.

Veronica Micle1850: 

S-a născut Veronica Micle.

Henry Fielding1777: 

S-a născut Henry Fielding.

Camil Petrescu1894: 

S-a născut Camil Petrescu.


Comemorări 22 aprilie

Vasile Conta1882: 

A murit Vasile Conta.

Mircea Sandu1996: 

A murit Mircea Sandu.

Mircea Eliade1986: 

A murit Mircea Eliade.

Erma Bombeck1996: 

A murit Erma Bombeck.

Ansel Adams1984: 

A murit Ansel Adams.

Richard Nixon1994: 

A murit Richard Nixon.

Ion Ghica1897: 

A murit Ion Ghica.

Henry Royce1933: 

A murit Henry Royce.


Sursa: Wikipedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu