De Noaptea Muzeelor se poate vizita expoziția temporară „Breasla și Bastionul Măcelarilor”,asemenea Bastionul Măcelarilor oferă și două tururi ghidate ale grădinii.
Grădina Vie de la Bastionul Măcelarilor este un spațiu urban pentru biodiversitate. Un loc în care, de vreo 14 ani, foarte multe ființe mici dar foarte importante și-au găsit adăpost, hrană, popas. Un loc în care o mulțime de ochi curioși – de copii și de adulți deopotrivă -le-au observat cu atenție și uimire.
Ce veți afla din turul ghidat prin această grădină urbană imperfectă, poate, pentru oameni, dar minunată pentru fluturi, albine, bondari și multe alte creaturi fascinante?
– la ce sunt bune grădinile pentru biodiversitate într-un oraș?
– ce fel de plante sunt atractive pentru polenizatori?
– cum putem găsi un echilibru într-o grădină, între ceea ce ne place nouă și ceea ce face viața posibilă pentru nenumărate creaturi uimitoare?
– cum putem atrage copiii către natură, cum le putem stârni și întreține curiozitatea față de ea, lucru esențial pentru dezvoltarea lor armonioasă? (Mulți știu că această grădină, a fost, de-a lungul anilor, un instrument educativ bun și constructiv pentru foarte mulți copii din școli și grădinițe)
Cele două tururi ghidate în Grădina Vie încep la ora 18.30 și la ora 20.00.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu