DUMINICA A 6-A DUPĂ PAŞTI (VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE) IOAN 9, 1-38
În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb
din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici
acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui
Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe
Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în
lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din
scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în
scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat
şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb
ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii
ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau:
Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut
tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te
spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela?
Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era
sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi
îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei
şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la
Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să
facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi:
Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este.
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe
părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru,
despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă,
părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb;
dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim.
Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au
spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la
cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din
sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci
au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui
Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este
păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a
făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De
ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?
Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici
ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim
de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi
nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i
ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia
Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui
orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.
Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveți pe noi? Şi
l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat:
Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca
să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela
este. Iar el a grăit: Cred, Doamne!, şi s-a închinat Lui.
Textul pericopei evanghelice din Duminica a 6-a după
Paști este preluat din Evanghelia Sfântului Apostol Ioan (capitolul 9, aproape
integral), fiind o relatare consistentă, cu multe detalii și, deci, cu multe
posibile tematici, a unei situații răsunătoare din activitatea pământească a
Mântuitorului Iisus Hristos: vindecarea unui orb din naștere! Dacă primele
duminici ale perioadei Penticostarului au vizat punerea în lumină a
vindecărilor de necredință (Duminica Sfântului Apostol Toma), de frică (a
femeilor mironosițe), de paralizia celui suferind de 38 de ani (Duminica
slăbănogului) și de vindecare de tot felul de stereotipii (Duminica
samarinencei), duminica de astăzi propune, printre altele, tematica vindecării
de noaptea neagră a neputinței de a nu percepe Lumina lumii ca prezență
providențială ce însoțește viața fiecăruia dintre noi, în măsura în care ne
dorim această apropiere (Ioan 9, 5). Accesul în universul hristologic, care dă
sens și lumină vieții, poate fi la îndemâna fiecărui om dispus să-și focalizeze
pupila duhovnicească spre lumina care-i pune în valoare organul de simț menit
să-și recunoască chemarea ancestrală de a fi la rându-i lumină. Drumul către
Lumina lumii presupune, potrivit Evangheliei din această duminică, dispoziția
sau deschiderea Domnului către acest scop. De la începutul textului de astăzi
se poate observa faptul că trecerea Domnului Iisus prin părțile străbătute
pentru apostolatul său special este însoțită de vederea unui om orb din
naștere. Lumina lumii se îndreaptă către cel menit să radieze la rândul său
lumina lucrărilor lui Dumnezeu. Este necesară însă vindecarea ucenicilor de
binomul păgubos: păcat-boală. Acesta este drumul pe care îl au de parcurs
pentru a înțelege abordarea specială a Domnului. Observăm astfel că Lumina
lumii nu încremenește în șabloane, dimpotrivă, dinamismul ei deschide căile
nebănuite ale lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu. Tensiunea dintre ziuă și
noapte, ca inserție narativă atribuită Domnului, trimite către marele deziderat
al zilei celei neînserate a împărăției Sale, unde toți suntem chemați să
accedem. Venirea nopții, privită ca perioada când nu se pot împlini lucrările
Domnului dătătoare de vitalitate, poate fi echivalentă cu anchilozarea morții.
Cu alte cuvinte, apropierea de Lumina lumii se poate materializa numai în ziua
vieții, moartea împiedicând această aspirație.
Împreună
călător cu fiecare pe calea spre Lumină
Mântuitorul Iisus Hristos, împreună călător cu
fiecare pe calea spre Lumină, unge ochii orbului cu tina pământului, amintind
de plămădirea primordială a omului, îndemnându-l pe cel căutător de Lumină să
meargă spre scăldătoarea Siloamului pentru a se spăla, ca gest de implicare
conștientă dorit de Domnul. Drumul orbului nu se va încheia însă aici. După
dobândirea luminii trupești, prin înzestrarea cu organul de simț aferent,
începe o nouă etapă în viața proaspătului vindecat: drumul de la Omul Iisus la
recunoașterea acestuia ca Fiu al lui Dumnezeu. Acest parcurs va fi însă
presărat cu dialogul incisiv al rigorismului vechi-testamentar (fariseii și
mai-marii sinagogii), incapabil să vadă sau să se bucure de recuperarea unui om
suferind. Ancheta paradoxală demarată cu acest prilej capătă nuanțe ușor
hilare, mai ales când părinții celui născut orb sunt puși în situația de a
valida eventualitatea unei escrocherii. Adus în fața judecății fariseilor,
orbul vindecat mai urcă o treaptă în drumul mărturisirii sale: îi atribuie
Domnului calitatea de proroc (versetul 17). Deloc impresionantă pentru membrii
sinedriului această abordare, ei recurg la fel și fel de supoziții, printre
care și cea potrivit căreia omul Iisus este păcătos (versetul 24) și, deci, nu
poate fi vorba de o minune, ci cel mult de o înșelăciune. În urma unei alte
serii de replici acide, cel vindecat de orbirea din naștere își creionează o
posibilă ucenicie direcționată însă către instanțele fariseice care se
ofensează la aluzia lansată de acuzatul lor, revendicându-se ca ucenici ai lui
Moise (versetul 28), nicidecum ai Celui ce-l vindecase. În tot acest vacarm în
care se căuta orice altă motivație, numai autenticitatea evenimentului în sine
nu se pronunță pedeapsa asprilor farisei: alungarea celui vindecat din
sinagogă. Ajuns în acest punct, Mântuitorul Iisus Hristos îl caută din nou pe
proaspătul vindecat aflat încă pe cale, izgonit din brutalitatea
paleotestamentară, adresându-i direct întrebarea: Crezi tu în Fiul lui
Dumnezeu? (v. 35). După un răspuns formulat interogativ, menit să-L identifice
pe Fiul lui Dumnezeu, tot ca inițiativă din partea Domnului, are loc revelarea
Acestuia către cel vindecat: L-ai și văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este
(v. 37). Drumul celui ce fusese orb atinge apogeul vindecării sale,
mărturisindu-și credința luminată, efectul acesteia fiind gestul de
închinăciune cu care însoțește încredințarea: Cred, Doamne! (v. 38).
Direcția
potrivită a căii spre Lumină
Observăm așadar din pericopa acestei duminici că
drumul spre adevărata Lumină care produce abordări liturgice (actul de
închinare) poate fi unul în care se pot cuprinde fie scheme rigide ce pot
schimba direcția potrivită a căii spre Lumină (cazul ucenicilor), poate fi unul
încâlcit, întortocheat, îndepărtat profund de adevărata direcție (cazul
fariseilor), și, nelipsit de efort sau de încercări, poate fi un drum la
capătul căruia se obține și se conștientizează o mărturisire autentică în care
Lumina lumii se regăsește mărturisită. Putem învăța din tematica supusă
atenției că Mântuitorul Iisus Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor,
Lumina lumii și mai ales arvuna Învierii noastre, așteaptă ca omul să nu fie în
fața primirii vindecării doar un beneficiar inert, ci unul capabil de
mărturisire orientată spre permanentizarea relației cu El, prin slujirea ce I
se cuvine. Putem învăța astfel că vindecările pe care ni le dorim au nevoie de
un drum pe care să mergem conștienți că, la capătul acestuia, reîntregirea
noastră îi este de folos Domnului prin slujire.
Autor:
Pr. Grigore Alexandru Meșteroaie – 17 Mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu