O profesoară a fost bătută. Un cadru didactic a fost agresat! O știre de senzație??? Cum s-a putut întâmpla așa ceva???? Cine a putut face așa ceva???? Niște... Tâmpiți?! Nesimțiți?! Proști?! Dobitoci?! Idioți?! Cretini?! Subdezvoltați?! Etc... you name it. Nu! Nu! NU! Nici pomeneală! Nici vorbă!Șoc? Incredibil?! De neimaginat?Nuuu. Nu, nu! Cum...? Nu! Păi chiar NU! NU e așa! Poftim???? Nu e nimic din toate astea. E doar o consecință firească! Iertat fie-mi cinismul! Sinceritatea. Dar asta cred! Ceea ce s-a întâmplat nu e un caz izolat. Un eveniment nefericit și singular. Exact rodul anilor de defăimare a școlii. Rezultatul narativei oficiale și generalizate de demonizare a școlii. Ani de umilire și incriminare a profesorilor. La toate nivelurile, pe toate căile: discursuri, conferințe, atitudini, comentarii, influențareală, spectacole, concerte, sloganuri, povești, povestiri, romane. Școala care ne îndobitocește. Învățătura care ne smintește. Studiul care ne îmbâcsește cu informații inutile?! Gargară. Mai mult, umilirea profesorilor și a școlii a devenit sport național... internațional, cred. Demonizarea învățământului și a dascălilor. Mantra predilectă.Poftim, acum culegem roadele. Primim rezultatele cântecului de sirenă cu titlul „dezvoltare personală”... sau mai știu eu cum. Acum vedem noi???? Nici pomeneală, se întâmplă demult. Acum avem doar un eveniment (tragic, și nu exagerez), doar ceva mai mediatizat.
O știre de senzație? Nu! Doar un ( alt) fapt banal. De unde banalitatea răului. O altă întâmplare care tinde să devină obișnuită.
E grav. Demult e grav
Și? Noi îi dăm înainte cu
Ui dont nid nău ediucheișăn!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu