Suntem în Iad!

 

În tăcerea asurzitoare a președintelui, am urmărit foarte atent ceea ce spune public unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi. Iar ceea ce am înțeles m-a bucurat la început, după care m-a descurajat și chiar m-a speriat în legătură cu ceea ce ne așteaptă!

M-a bucurat faptul că președintele Nicușor Dan și echipa sa de consilieri au numai intenții bune: legile PNRR, guvernare proeuropeană, dar și relații speciale cu SUA, trecerea la euro, pace și prietenie între PSD, PNL, USR și UDMR vorba clasică: „Să fie bine, să nu fie rău” și „să se-mpace”!

După care am înțeles că ne îndreptăm direct spre Iad. Pentru că, la peste un an de la preluarea puterii în România, nici președintele, nici consilierii săi nu au reușit să înțeleagă mecanismele guvernării unei țări și nici atribuțiile și obligațiile unui președinte în sistemul nostru constituțional. Au rămas la nivelul unui micro-management potrivit pentru un orășel burghez din Elveția, nu pentru o țară din estul Europei, aflată într-o criză economică, socială și politică fără precedent.

Să le luăm pe rând, că e vacanță și avem timp.

1.„Prioritatea o reprezintă legile PNRR, nu Guvernul” – aceasta este opinia de la Cotroceni. Sublimă, dar, în practică, total falsă. Legile PNRR trecute prin Parlament – ANI, decarbonizare, biodiversitate -, în loc să rezolve ceva, au produs și mai multe conflicte între partide, în societate și cu Bruxelles-ul.

Dacă aveam un Guvern cu puteri depline – PSD sau tehnocrat -, le adopta prin ordonanță de urgență într-o după-amiază, iar subiectul ar fi fost a treia știre în seara respectivă. Nu este treaba Parlamentului să facă micro-management, așa cum nu este nici treaba președintelui. Trebuie doar să ai un Guvern competent și cu puteri constituționale depline.

Nu este deloc atribuția președintelui să negocieze la Cotroceni o majoritate parlamentară. Niciun președinte al României sau al altei țări europene nu a făcut vreodată ceva asemănător. Președintele desemnează premierul, iar acesta trebuie să își asigure o majoritate parlamentară atât în momentul votului de învestire, cât și la toate voturile ulterioare.

Faptul că, după 100 de zile de încercări, rezultatele au devenit din ce în ce mai proaste – și că prestigiul și respectul pentru funcția prezidențială sunt grav afectate din acest motiv – ar trebui să determine Echipa de la Cotroceni să lase bunele intenții deoparte și să treacă la o acțiune normală, care să conducă la formarea unui guvern sau la alegeri anticipate.

Frumoasa intenție de aderare la Zona Euro nu ne ajută acum cu absolut nimic, deoarece orice persoană care înțelege domeniul vede că nu mai îndeplinim niciunul dintre cele cinci criterii nominale și că nu avem nicio șansă să le îndeplinim în următorii 7–10 ani.

Exprimarea acestei intenții ne duce însă într-un alt Iad: cel în care începem să discutăm despre potențialele efecte negative ale unei presupuse aderări la Zona Euro, cu inevitabilele comparații privind prețurile din Bulgaria și cu opiniile mai mult sau mai puțin fundamentate ale politicienilor și jurnaliștilor! Așadar, este clar că nu intrăm în Zona Euro în următorii șapte ani, dar haideți să ne certăm de pe acum – deși nimeni nu are habar cum va arăta sistemul economic și financiar european după șapte ani de impact al inteligenței artificiale, al crizei energetice globale și al migrației.

Ideea că „ne este mai bine fără Guvern” este o altă intenție sublimă a Echipei de la Cotroceni, care ne duce în Iad. Nu are sens să ne întrebăm în ce țară din Uniunea Europeană guvernează, de 100 de zile, un Cabinet demis de Parlament și care mai are doar jumătate dintre miniștri la lucru.

Comparația cu Bulgaria este însă cea mai relevantă. Acolo, în lunga perioadă de instabilitate parlamentară și guvernamentală, întreaga putere reală a fost exercitată de un președinte foarte activ și hotărât. Ulterior, acel președinte a demisionat din funcție, a lăsat ca interimar o persoană loială, cu care se coordonează, și-a făcut un partid nou și a câștigat majoritatea absolută, devenind un premier extrem de puternic și legitim. Consideră cineva de la Cotroceni că un asemenea scenariu este posibil în România? Dacă da, să îmi spună și mie ce fumează!

În 2025, „mantra” recitată la începutul mandatului de noua echipă de la Cotroceni era „reducerea deficitului bugetar”. Premierul Ilie Bolojan, în stilul său de a lua totul în serios și mot-à-mot, s-a preocupat doar de acest aspect. Iar după un an am ajuns să ne rugăm la icoane și cruciulițe și să sperăm că Nazare ne mai obține două-trei luni de răgaz de la agențiile de rating, înainte de JUNK. Guvernarea unei țări este un proces mult mai complex, mai sofisticat și mai delicat decât tăierea cu toporul, fără anestezie, a „piciorului bolnav”!

Am sperat mereu, atât eu, cât și alți români, să avem un președinte și un prim-ministru care să își învețe „meseria” ÎNAINTE să ajungă în funcție, nu să se „califice la locul de muncă”! Dar românii au decis altceva la vot, majoritatea celor care votează „cu ficatul” reușind să se impună de fiecare dată.

Acum însă nu avem alegeri. De ce nu reușim să guvernăm țara într-un mod benefic pentru toate categoriile electorale și sociale și ne mulțumim doar cu „fierea” care ne este livrată zilnic, pe toate canalele?

Cu toate intențiile bune ale alegătorilor și ale celor aleși de ei, suntem deja în Iad. Poate reușim, totuși, să schimbăm direcția!

Victor Ponta