Ionuț Țene: Am răspuns la întrebarea scriitorului Vasile Sebastian Dâncu de la FICT: „Poate AI să fie poet?”

Anul acesta, la târgul de carte, s-a pus o întrebare de o acuitate stringentă pentru creația lirică actuală. A fost o provocare la care doresc să răspund ca poet. În cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, sociologul și scriitorul Vasile Sebastian Dâncu a lansat volumul ”Literatura în era inteligenței artificiale. Poate AI să fie poet?”, publicat de Editura Școala Ardeleană. Evenimentul a inclus un dialog cu poetul Ion Mureșan, cel mai titrat poet de azi din Ardeal. Cartea analizează interesant impactul inteligenței artificiale asupra literaturii și pune sub semnul întrebării noțiuni precum autorul, creația, originalitatea și responsabilitatea pentru un text. Autorul examinează posibilitatea unei poetici generate de IA, relația dintre scriitor și instrumentele tehnologice, apariția „cititorului algoritmic” și rolul inteligenței artificiale în formarea viitorilor scriitori. Volumul se încheie cu un incitant  „Manifest pentru literatura vie în era inteligenței artificiale”.

Ideea centrală este că, deși IA (AI varianta în engleză) poate genera texte, nu are biografie, experiențe sau responsabilitate morală. Sistemul poate reproduce și combina forme literare, însă omul este cel care decide publicarea, își asumă consecințele și răspunde pentru text. Dâncu respinge atât minimalizarea IA ca simplu instrument, cât și atribuirea statutului de autor deplin, susținând necesitatea unei poziții echilibrate și a unei cercetări serioase. Cartea nu oferă un verdict definitiv asupra întrebării dacă inteligența artificială poate fi numită poet, ci doar invită la reflecție asupra transformărilor pe care tehnologia le produce în literatură. Concluzia implicită este că literatura își poate schimba suportul și instrumentele, dar responsabilitatea umană rămâne esențială. Atât Dâncu, cât și Ion Mureșan evită să dea un răspuns la întrebarea arzătoare a zilei de azi: „Poate fi IA poet?”

Profesorul Vasile Mihai Cucerzan, de la USAMV, un valoros activist implicat civic în urbea noastră, oferă pe Facebook un răspuns indirect la întrebarea lui Vasile Sebastian Dâncu dacă IA poate fi poetă: „Inteligența artificială ar putea creiona idei, imagini și metafore pe care mintea omenească nu le-ar putea cuprinde într-o viață.” Inteligența artificială poate crea imagini, idei și metafore impresionante, dar nu poate scrie poezie adevărată. Ea poate vorbi despre iubire, dor, bucurie, tristețe, moarte sau speranță, însă nu le-a trăit niciodată. Nu cunoaște nici fragilitatea vieții, nici trecerea timpului, nici dorința omului de a dăinui. Poate stăpâni cuvintele, dar nu le poate umple cu suflet. Poezia adevărată începe acolo unde cuvintele nu mai sunt suficiente — în spațiul dintre efemer și etern, acolo unde începe sufletul omenesc. Prietenul meu, Vasile Cucerzan, spune că IA nu poate fi poet pentru că nu are emoție și suflet.

Eu văd totuși altcumva lucrurile și vreau să răspund pe scurt la interogația ridicată de Vasile Sebastian Dâncu, la care nu a îndrăznit să ne dea un răspuns răspicat poetul nostru regional, Ion Mureșan. Da, IA poate fi poet, dar un poet căruia i se solicită să scrie versuri și să le compună în stilurile cerute, nu un poet care creează din proprie inițiativă. Poeziile făcute cu ajutorul IA se văd, deocamdată, că sunt artificiale, reci, seci și lipsite de originalitate. IA redactează, de fapt, poezii/versuri, nu le compune. Este mai degrabă un versificator, nu un poet. La abonamentul meu de IA — este adevărat, nu foarte scump — am dat IA să compună poezii în toate felurile de rimă și în toate tipurile de poezie, de la clasică la neomodernă. Tehnic, a reușit să ofere poezii foarte bine construite prozodic, dar fără viață, fără emoție și, mai ales, fără originalitate. Deocamdată, IA răspunde doar cerinței omului despre cum să compună poezia. Da, poezia realizată cu ajutorul IA nu are sufletul și căldura umană, deși IA evoluează destul de repede și este posibil ca, la abonamente mai scumpe, să reușească să păcălească cititorul, făcându-l să creadă că poezia nu este făcută de un robot, ci de un om. Dar un poet autentic, cu lecturi solide, nu poate fi păcălit de robot. Lipsește acel indefinit emoțional, căldura sufletească umană și, mai ales, originalitatea specifică omului. Îți dai seama imediat, ca poet, că poezia este făcută cu ajutorul IA. E ca în literatură. Sunt versificatori umani foarte buni, dar nu sunt poeți autentici care au intrat în conștiința publică și istoria literaturii. Le-a lipsit acel ceva ”geniu”, care face diferența dintre versificator și poet. IA e la capitolul versificator.

În subsidiar, IA îi lipsește acel „eu” propriu, creator de poezie, care transmite căldură sufletească, emoție și, mai ales, originalitate. Asta face, deocamdată, diferența dintre poet și IA, care scrie versuri, chiar dacă acestea sunt perfecte prozodic. Poezia nu înseamnă perfecțiune, ci acel inefabil imperfect care îl face pe cititor să intre în alte sfere, mai mult sau mai puțin imperfecte, și care nu poate fi explicat doar prin creația poetică umană, unică. Deci, IA poate fi poet versificator de excepție și atât. Ca să-i răspund lui Vasile Sebastian Dâncu, IA nu scrie poezie, ci doar versuri. Poezia, cu ceea ce înseamnă ea — noutate stilistică, căldură, emoție, melancolie, suflet uman și originalitate — aparține poetului, care are o legătură directă cu inspirația ce, din Antichitate încoace, le aparține celor care vorbesc cu zeii sau cu divinitatea, adică poeților umani. IA poate scrie ca Shakespeare, dar nu poate fi niciodată Shakespeare. Asta e diferența. IA, ca versificator, da; poet, niciodată.Nu e conectat la energia divină a creatorului care inspiră poetul. Nu este originalitate, suflet și emoție. E rece ca mortul IA-ul. În acest război tehnologic, poetul câștigă. Bate „poetul” IA-ul. Deocamdată?!

Ionuț Țene