Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
„Firește, oamenii de rând nu vor război...
Dar, la urma urmei, conducătorii țării sunt cei care hotărăsc politica, și este
întotdeauna un lucru simplu să tragi poporul după tine, fie că e vorba de o
democrație, de o dictatură fascistă, de un parlament sau de o dictatură
comunistă... Cu sau fără drept de vot, poporul poate fi adus oricând la voia
conducătorilor. E ușor. Tot ce ai de făcut este să le spui că sunt atacați și
să-i acuzi pe pacifiști că n-au patriotism și că expun țara pericolului.
Funcționează la fel în orice țară.” (Hermann Göring, în dialog cu
psihologul Gustave Gilbert, 18 aprilie 1946, în „Jurnalul de la Nürnberg”;
traducere pentru acest articol)
1. De la cucerirea
prin arme la cucerirea prin frică
Timp de milenii, popoarele au fost cucerite cu sabia, cu tunul și cu
armatele de ocupație. Colonizarea clasică avea un chip limpede: un stăpân
străin, steaguri străine, garnizoane străine și tributuri plătite cu forța.
Lumea de azi a descoperit însă o cale mult mai ieftină și mult mai eficientă.
Nu mai este nevoie ca un popor să fie învins pe câmpul de luptă. Este suficient
să fie speriat. Un popor stăpânit de frică își deschide singur porțile, își dă
singur resursele și își cedează singur dreptul de a hotărî. Iar cel mai cumplit
este că o face convins că se apără.
2. Frica, cea mai
veche unealtă a dominației
Regimurile de dictatură și statele de ocupație, și nu numai ele, au căutat
dintotdeauna metode prin care, promovând frica, să schimbe modul de viață al
oamenilor și să-i supună fără răzvrătiri, ba chiar să-i facă să le susțină cu
convingere tot ceea ce fac. Edmund Burke observa că „nicio
pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica”.
Un om speriat nu mai judecă, ci se agață de cine îi promite salvarea. Frica
este, de aceea, terenul cel mai propice al manipulatorilor: pe el, știrile
false prind rădăcini până ajung să fie crezute ca adevăruri.
3. Mecanismul: o
amenințare simplă, repetată la nesfârșit
Metoda nu s-a schimbat în esență de-a lungul istoriei. Se alege o
amenințare simplă, ușor de înțeles și de imaginat. Se repetă apoi zilnic, pe
toate canalele, până când devine parte din viața oamenilor. În „Mein Kampf”,
Hitler scria că cea mai strălucită tehnică propagandistică nu
va avea succes dacă nu se limitează la un număr mic de elemente, repetate la
nesfârșit[1]. Lui Goebbels i se atribuie ideea că o minciună spusă o dată rămâne minciună, dar spusă de o mie
de ori devine adevăr. În epoca internetului și a rețelelor de
socializare, această repetare a devenit mai ușoară ca oricând: o spaimă poate
înconjura planeta în câteva ore.
4. Frica de atac – cum
un popor speriat plătește singur pentru „protecția” sa
Dintre toate fricile, cea mai eficientă este frica de atac. Unui popor i se
spune, zi de zi, că un dușman stă gata să năvălească peste el. Spaima se
instalează în case, în discuții, în gândurile copiilor. Iar un popor speriat acceptă aproape orice i se cere în
numele siguranței sale. Astfel, ajunge să plătească din propriul
buget, inclusiv prin împrumuturi masive, trupe străine care staționează pe
teritoriul său și armament cumpărat fără licitație și fără dezbatere, cu bani
luați chiar de la școli, spitale și pensii. Își pune resursele la dispoziția
celor care îl „protejează”. Și, poate cel mai grav, își cedează deciziile:
alții îi stabilesc politica externă, ce cumpără și de la cine, ce contracte
semnează și chiar ce legi adoptă. Un popor care nu mai hotărăște singur asupra
banilor, resurselor și destinului său nu mai este pe deplin stăpân în propria
țară, chiar dacă își păstrează steagul, imnul și granițele. Aceasta este colonizarea fără ocupație:
tributul nu mai este smuls cu forța, ci plătit de bunăvoie, din frică. Seneca
spunea, cu două mii de ani în urmă: „Nicio robie nu e mai
rușinoasă decât cea de bunăvoie.” (Scrisori către Lucilius, 47)
5. Rolul
conducătorilor
„Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din
interior.” (atribuit lui Sun Tzu) Tot așa, niciun popor nu poate
fi colonizat prin frică fără concursul propriilor conducători. Unii sunt ei
înșiși speriați și iau decizii sub presiune. Alții sunt cumpărați prin
avantaje, funcții sau promisiuni. Alții sunt șantajați cu propriile lor greșeli
și cu fapte ilegale sau imorale ascunse, ori sunt ademeniți cu onoruri, cu
laude și cu posturi călduțe, atât în țară, cât și în străinătate, pentru ei și
pentru familiile lor. Iar alții sunt pur și simplu trădători de neam și de
țară, care știu foarte bine ce fac. Pentru popor, rezultatul este același: cei
aleși să-i apere interesele ajung să servească interesele altora. Cum am scris
cândva: „Trădarea de țară produce grave suferințe, numai
că trădătorul nu suferă, în schimb suferă ceilalți.” Iar cine
îndrăznește să pună întrebări este acuzat, exact cum spunea Göring, că nu are
patriotism și că expune țara pericolului. Atunci se împlinește un adevăr amar:
„Sfârșitul unei nații începe atunci când trădătorii
acesteia, în timp ce își vând țara, îi denigrează pe patrioți și îi omagiază pe
asupritori!” (N. Grigorie Lăcrița)
6. Distincția
esențială: pericolul real și spaima exagerată intenționat
Ar fi o greșeală să spunem că orice amenințare este inventată. Există
pericole reale, iar un stat responsabil are datoria să se apere, să încheie
alianțe și să cheltuiască pentru securitatea cetățenilor săi. Problema nu este
apărarea, ci frica fabricată, exagerată sau promovată intenționat, pentru a
stoarce și chiar pentru a subjuga un popor. Cum le deosebim? Câteva întrebări
simple îl pot ajuta pe orice cititor: cine câștigă din această frică? Se
discută deschis și cinstit costurile? Se pot pune întrebări fără ca cel care le
pune să fie etichetat drept trădător? Deciziile sunt luate de popor și de
reprezentanții săi sau dictate din afară? Acolo unde răspunsurile lipsesc,
frica nu mai este un semnal de alarmă, ci o unealtă de stăpânire.
7. Frica, arma prin care
un popor piere fără război
Într-un articol anterior, „Cum moare un
popor fără să fie învins” (publicat, între altele, pe
amosnews.ro), am arătat că un popor își poate pierde existența fără nicio
înfrângere militară, atunci când își pierde instinctul statal, legătura cu
înaintașii și grija pentru urmași. Frica este una dintre armele prin care se
produce această moarte lentă. Ea paralizează voința, amuțește întrebările și îi
face pe oameni să predea de bunăvoie ceea ce înaintașii lor au apărat cu prețul
vieții.
8. Concluzii
Colonizarea modernă nu se mai face numai cu armate de ocupație. În
numeroase cazuri este suficient un popor speriat și câțiva conducători –
trădători vânduți pe câțiva arginți – dispuși să-i transforme spaima în tribut.
De aceea, cea mai bună apărare a unui popor nu stă doar în arme, ci în
luciditate: în curajul de a întreba, de a judeca singur și de a deosebi
pericolul real de spaima fabricată.
Un popor care nu se lasă stăpânit de
frică nu poate fi colonizat.
Câteva citate despre
frică
„Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica.”
(Edmund Burke)
„Frica este părintele cruzimii.” (James Anthony Froude)
„Frica este consecința minciunii.” (Cuviosul Paisie Aghioritul)
„Frica are mai multă imaginație decât curajul.” (Nicolae Iorga)
„Oamenii pe care îi poți cumpăra cu bani sunt oamenii care te vor vinde pe
nimic.” (Gabriel Petru Băețan)
[1] A se
vedea cartea lui Yuval Noah Harari, „21 de lecții pentru secolul XXI”, Editura
Polirom, 2018, p. 238.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu