de Gheorghe Pârja
Citesc presa scrisă lunară, săptămânală, ori
cotidiană din respect pentru cuvântul limbii române, pus pe hârtie, cu virtuți
de durată și de tezaur. Deși a venit peste noi o altă lume, virtuală, citesc cu
respect celebra revistă „Contemporanul”, și pe hârtie, ajunsă în acest an la
145 de ani de viață și la 35 de ani de la lansarea seriei noi, girată de
romancierul Nicolae Breban, născut în Baia Mare. Cu care am împărtășit amintiri
despre Nord, acasă la noi, alături de mama lui Olga și soția Cristina. Apoi marele
scriitor mi-a fost oaspete la Desești cu prozatorul Ion Groșan.
În numărul din luna octombrie, 2026, revista publică
un supliment aniversar. Nu uit a spune că revista apare sub egida Academiei
Române. Aura Christi, redactorul-șef al revistei, ne lămurește cum a sărbătorit
revista aniversarea a 145 de ani de viață, dar și alte evenimente care au fost
în atenția revistei. Și care au marcat istoria noastră. Aura Christi constată,
ca mulți dintre noi, că subfinanțarea culturii scrise este o formă de atac la
adresa identității naționale.
Da, există o atmosferă neprietenoasă față de
cultură. Directorul revistei, academicianul, prozatorul Nicolae Breban, care a
deschis publicația spre lume, numind-o „Contemporanul, Ideea Europeană”, a spus
de multe ori că valorile României sunt valori europene.
În suplimentul aniversar, scriu despre revista
emblematică nume de prestigiu ale culturii din țară și străinătate, cu opinii
tranșante despre valoarea publicației. Eu sunt atașat de revistă încă de pe
vremea studenției mele bucureștene. Periodic, mă duceam la redacție să-l
întâlnesc pe criticul literar Laurențiu Ulici, cu care am devenit bun prieten.
Alături era criticul de film Călin Căliman, pentru care revista este cel mai
frumos trifoi cu patru foi. Vremea a trecut, lumea s-a schimbat și după 1990 la
cârma revistei a venit, cu mare folos, băimăreanul Nicolae Breban, prozatorul
de mare forță epică, un alt prieten al meu. Sentimental, pricepeți de ce sunt
atașat de această revistă. Dar și valoric sunt legat de ea, deoarece are o
echipă de publiciști exemplari, inteligenți, harnici și dăruiți culturii, din
toate generațiile care asigură continuitatea și vigoarea revistei. Dar și
colaboratori de excepție. Să vă spun ce zic și alții.
Academicianul Ioan Aurel Pop scrie: „De-a lungul
timpului, în ciuda unor sabotori și a unor detractori, „Contemporanul” a avut
și un filon național autentic, prin care valorile românești au fost promovate
și privilegiate. Nu pot decât să salut cu satisfacție felul în care, de ani
buni, „Contemporanul” reflectă activitățile și personalitățile Academiei
Române”. Scriitoarea Mihaela Albu și de pe pământ american, transmite că „locul
și rolul revistei este determinat de notorietatea câștigată tocmai prin
prestigiul numelor, prestigiu datorat unor cărți și autori care vor dăinui,
fără îndoială”. Bogdan Popescu, din Suedia: „Într-un peisaj tot mai marcat de
precaritate financiară, revista continuă să aibă corespondenți în străinătate –
un fapt din ce în ce mai rar.” Scriitorul Christian W. Schenk, din Germania:
„Editorialele lui Breban – Cultura ca baricadă a demnității – reclamă
imperativul rezistenței spirituale împotriva populismului politic, reafirmând
primatul valorii estetice. Revista are un rol covârșitor în promovarea
valorilor naționale. Traduce în limbaj românesc marile pulsații ale spiritului
universal.”
Prozatorul Eugen Uricaru: „Această revistă a adus în
lumea românească a ideilor un spirit novator, dar mai cu seamă, realist. Cine
apără adevărul nu poate fi înregimentat.” Academicianul Nicolae Dabija scria,
cu o vreme în urmă, că „Numele revistei este rostit cu respect de intelectualii
basarabeni, mai ales de când în fruntea ei se află Aura Christi, o fată de la
noi, care a reușit să facă una dintre cele mai importante reviste din Țară”.
Noi, scriitorii din Maramureș, dorim revistei
„Contemporanul. Ideea Europeană” să urmeze gloria câștigată și zile senine
directorului, marelui prozator Nicolae Breban și întregii redacții. Da, este
revista lui Nicolae Breban!
