Se afișează postările cu eticheta 23 iunie 2025. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 23 iunie 2025. Afișați toate postările

luni, 23 iunie 2025

Guvernul Bolojan a fost investit...

Noul Guvern a fost învestit, luni, 23 iunie, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat „pentru” învestirea Executivului condus de Ilie Bolojan 301 parlamentari, iar 9 au votat „împotrivă”.

Miniștrii urmează să depună jurământul de învestitură în această seară, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui României.
Parlamentarii AUR și POT nu au votat. Nouă parlamentari au votat contra aprobării Guvernului.
Toți miniștrii propuși au fost audiați în comisiile parlamentare de specialitate și au primit avize favorabile.
Premierul desemnat Ilie Bolojan alături de cabinetul de miniștri a declarat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatul, înaintea votului final, că își asumă această poziție ”știind foarte bine situația în care se află România”.

C.L.

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Instantanee fotografice de la lansarea volumului aniversar Săluc Horvat, la 90 de ani!


Bibliograful și istoricul literar Horvat Săluc s-a născut la 23 iunie 1935 în satul Șigău, județul Cluj. A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Baia Mare, apoi ale Facultății de Filologie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost pedagog în Satu Mare, apoi profesor asociat la liceele „Mihai Eminescu” și „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. În perioada 1990-1997 a fost director al Bibliotecii Universității de Nord Baia Mare. Între anii 2003-2022 a fost director al revistei de cultură „Nord Literar”, editată de Asociația Scriitorilor Baia Mare.

A debutat publicistic în anul 1961, în presa locală. A colaborat cu studii, articole, recenzii la diverse reviste: „România literară”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Limbă și literatură”, „Nord”, „Archeus”, „Biblioteca”, „Bibliotheca Septentrionalis”, „Pro Unione”, „România km O”, „Nord Literar”, „Vatra”, „Glasul Maramureșului”, „Graiul Maramureșului”, „Informația zilei”, etc. A organizat cursuri de perfecționare în biblioteconomie pe plan local și național. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, membru fondator al Asociației Scriitorilor Baia Mare și inițiatorul și fondatorul revistei de cultură „Nord literar”.
Premii literare :
- Premiul Salonului de Carte Cluj-Napoca, ediția 1995, pentru volumul „Mihai Eminescu. Dicționar cronologic”, Premiul „Cartea anului 1996” oferit de Primăria Municipiului Baia Mare pentru volumul „Introducere în biblioteconomie”, o carte de referință pentru bibliotecarii din întreaga țară (1997) , Premiul „Eminescu” la manifestarea „Cărțile Anului 2000” pentru lucrările „Însemnări despre Eminescu” și ediția Luceafărul (2001), Premiul și Diploma de excelență pentru întreaga operă literară, pentru activitatea de promovare a valorilor culturale și a imaginii bibliotecilor publice, acordate de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” (2002), Premiul de critică literară pentru volumul „Liviu Rebreanu. Ion – universul uman”, la Saloanele „Liviu Rebreanu” de la Bistrița (2003) în anul 2002, la aceeași manifestare anuală, Premiul la manifestarea „Cărțile anului 2002” pentru același volum (2003), Diplomă de excelență a Consiliului Județean Maramureș „pentru prodigioasa sa activitate profesională, de președinte al Asociației Scriitorilor din Baia Mare, de fondator și de editare a revistei „Nord Literar” (2005), Premiul revistei „Poesis” pentru publicistică eminesciană, acordat la Zilele Culturale POESIS – 20, Satu Mare (2010), Premiul „Scriitorul anului” în Maramureș cu ocazia celei de a doua ediții a „Zilei scriitorului”, (2013), Premiul pentru întreaga carieră acordat de Primăria Baia Mare (2020).
La mulți ani!

Sursa: Săluc Horvat : caiet biobibliografic aniversar, Ana Grigor, Ana-Maria Brezovski, Liana Pop, Ed. Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu" Baia Mare , 2010.






                                                       
















                         
                                          

                                                                            Foto: GDL

Fotografia zilei - Lansare volum omagial Săluc Horvat, la 90 de ani

 


Foto: Gherasim Domide

Evenimentele zilei de 23 iunie 2025

 


Evenimente 23 iunie

1532: 

Henric VIII și François I au semnat tratatul secret împotriva împăratului Carol V.

1879: 

David Emmanuel își ia doctoratul la Sorbona cu teza „Etude des intégrales abeliennes de troisieme espace", devenind astfel al doilea român doctor în matematici la Sorbona.

1881: 

S-au stabilit relații diplomatice între România și Spania.

1923: 

A luat ființă, la București, Societatea Națională de credit Industrial, al cărei scop era stimularea dezvoltării industriale a țării.

1937: 

Londra, 23-25 iunie. Concurs hipic, organizat cu prilejul încoronării regelui George al VI-lea al Angliei, a cărui Cupa Challenge de Aur a revenit călărețului român Henry Rang.

Trofeul „Daily Mail" a fost cucerit de Felix Țopescu, tatăl cunoscutului comentator sportiv de televiziune, Cristian Țopescu
1944: 

Thomas Mann devine cetățean american

1961: 

A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959;

Tratatul bloca, pe o perioadă de 30 de ani, pretențiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica, unde cercetarea științifică este liberă, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisă.
1985: 

Echipa națională de handbal masculin a obținut, la Frankfurt pe Main (Germania), titlul de campioană mondială universitară.

1990: 

Republica Moldova își declară suveranitatea de stat (independența - pe 27 august 1991)

1992: 

Gangsterul american John Gotti a fost condamnat la închisoare pe viață

2001: 

S-a desfășurat, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski" din Constanța, prima ediție a Concursului Internațional de Dans (23 iunie - 1 iulie)

2004: 

Gloria Macapagal Arroyo, a fost proclamată oficial, de Congresul filipinez, învingătoare în alegerile prezidențiale din 10 mai 2004

2005: 

Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din Grupul celor șapte state puternic industrializate plus Rusia (G-8) (Londra)

2006: 

Primul concert al formației Depeche Mode în România


Celebrări 23 iunie

David Ogilvy1911: 

A fost născut David Ogilvy.

Richard Bach2008: 

A fost născut Richard Bach.

Jean Anouilh1910: 

A fost născut Jean Anouilh.

Alexandru Odobescu1834: 

A fost născut Alexandru Odobescu.

1954: 

A fost născut Traian Stef.

1943: 

A fost născut Viola Vancea.

Pyotr Vyazemsky1792: 

A fost născut Pyotr Vyazemsky.


Comemorări 23 iunie

Jonas Edward Salk1995: 

A murit Jonas Edward Salk.

Peter Falk2011: 

A murit actorul Peter Falk - FOTO.

Montgomery Clift1966: 

A murit Montgomery Clift.


Sursa: Wikipedia